Tasarea (compactarea) solului – clasificare, cauze, efecte si prevenire

Analize sol – Poluare cu metale grele (pentru toate solurile); sprijinim fermierii sa-si cheltuiasca banii cat mai eficient; servicii de analize de sol

Tasarea (compactarea) solului este un proces în urma căruia densitatea aparentă a acestuia creşte peste valori normale, concomitent cu scăderea porozităţii totale sub valori normale. tasarea, sau compactarea solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerată a masei de sol pe unitatea de volum.

Clasificare

Din punct de vedere al originii, compactarea sau tasarea solului este naturală (primară) şi antropică (artificială, secundară).

Compactarea naturală este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.

Compactarea artificială, antropică sau secundară este datorată, de regulă, greşelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiţii inadecvate de umiditate solului. Acest proces este specific agriculturii intensive, puternic mecanizată, având tendinţa de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a intensităţii de lucrare a solului.

O importanţă deosebită în favorizarea acestui proces negativ o au alte elemente tehnologice ale sistemului de agricultură şi agrotehnicii aplicate.

În funcţie de adâncimea la care se produce se distinge compactarea de adâncime, care în cele mai multe cazuri este de origine primară, fiind localilzată la adâncime, relativ mare, peste 40cm. Întroducerea în agricultură a maşinilor grele cu masă mai mare de 10- 20t/axă, a condus la apariţia compactării secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafaţă, se produce la adâncime mai redusă, fiind corelataă cu adâncimea de lucrare a maşinilor agicole.

Cauze ale compactării

Compactarea antropică este favorizată de următoarele cauze:

  • folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu – porumb;
  • absenţa culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi şi lucernă), ierburi perene (Lolimu Multiflorim), etc.;
  • bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizări reduse, a absenţei aplicării fertilizării minerale;
  • efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate;
  • aplicarea necorespunzătoare a udărilor.

Intensitatea compactării secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinată de: compoziţia granulometrică neechilibrată, de structura nestabilă, de conţinutul redus de humus.

Starea de compactitate a solului, ca şi cerinţă de afânare, pot fi determinate pe baza cunoaşterii gradului de tasare al solului.

Efecte ale compactării

Tasarea, sau compactarea solului, indiferent de origine, are efecte negative multiple, printre care cele mai importante se referă la:

  • scăderea permeabilităţii solului la apă şi aer ;
  • reducerea capacităţii de reţinere a apei;
  • înrăutăţirea regimului aerohidric;
  • creşterea rezistenţei la penetrare şi inhibarea creşterii sistemului radicular;
  • creşterea rezistenţei la arat şi în consecinţă creşterea consumurilor;
  • degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilităţii lor; structurii solului;
  • calitate necorespunzătoare a arăturilor şi a pregătirii patului germinative;
  • impactul picăturilor de ploaie, păşunatul excesiv, etc.

Fertilitatea şi capacitatea de producţie a solului, ca urmare a acestor efecte, scad cosiderabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate.

Prevenirea compactării sau tasării antropice a solului

Prevenirea compactării sau tasării antropice a solului se realizează prin adaptarea sistemului de agricultură, agrotehnicii şi lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efecte negative (vom reveni pe acest subiect)

În acest sens se recomandă, pe cât posibil, eliminarea cauzelor compactării secundare, prin aplicarea următoarelor măsuri:

  • efectuarea lucrărilor solului la starea sa de umiditate optimă;
  • eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate;
  • folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a şenilelor, a roţilor duble, creşterea vitezei de lucru ;
  • rotaţii de lungă durată care să includă şi plante amelioratoare;
  • măsuri de creştere a bilanţului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngraşăminte organice;
  • evitare a păşunatului excesiv.

În raport cu starea de compactitate a solului, se pun două probleme principale: astfel, pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai în scopul prevenirii apariţiei compactării secundare, în timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactării excesive. Aceasta se poate realiza pe cale mecanăcă, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40cm, şi scarificare (afânare adâncă) la adâncimi mai mari, care pot ajunge la 60-70 cm pe solurile cu compactare de adâncime.

Trebuie să reţinem, faptul că astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate are doar caracter temporar, fiind un remediu de scurtă durată, întrucât solurile astfel afânate se vor recompacta destul de rapid, fâcând necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, şi ridicarea substanţială a costurilor.

De aceea, cele mai bune şi eficiente rămân măsurile preventive.

Related posts

Leave a Comment