Tehnologia de cultură a ricinului

Tehnologia de cultură a ricinului; Soiuri româneşti de ricin; Particularităţile morfologice ale ricinului; Particularitățile biologice ale ricinului; stiri

Ricinul este o plantă oleaginoasă veritabilă, care prin uleiul pe care-l sintetizează, folosit ca biocombustibil, poate deveni o alternativă viabilă financiară şi ecologică a motorinei obţinute din petrol.

Comparativ cu alte plante oleaginoase, ricinul are o serie de caracteristici agronomic utile şi nu numai, care îl diferenţiază pozitiv.

Ciclul de producţie este scurt. Dacă plantele lemnoase au nevoie de 3 – 5 ani pentru a rodi (măslin, palmier,etc,), perioadă prea mare pentru a obţine un randament ridicat, la ricin este nevoie de numai câteva luni (5 – 6) de la semănat la recoltare;

Producţia de ulei  relativ mare pe unitatea de suprafaţă. Varietăţile cultivate au un randament ridicat. În zonele cu potenţial climatic ridicat (tropicale şi temperate calde), producţia de biocombustibil poate creşte prin folosirea hibrizilor de ricin, respectiv a efectului heterozis în F1. Alte plante oleaginoase sunt departe de a obţine asemenea rezultate;

Plasticitatea ecologică esteridicată, având în vedere adaptabilitatea plantei de ricin. Nu intră în competiţie cu cerealele sau alte plante de cultură. Se poate cultiva pe soluri diverse, locuri diverse. Fiind o plantă rezistentă la secetă atmosferică şi pedologică suportă bine solurile cu grad mai ridicat de salinitate, alcaline, terenuri deluroase, pante, etc. Ricinul poate fi semănat pe marginea cămpului şi în jurul caselor, localităţilor, nefiind expus la atacul animalelor domestie sau sălbatice, acesta putând să crească chiar şi în zonele mai intens poluate;

Recoltarea poate fi convenabilă, comparativ cu alte plante oleaginoase, dacă se rezolvă problema adaptării combinelor obişnuite pentru recoltatul ricinului sau se rezolvă cu importul unor combine speciale pentru recoltat ricin, la densitate corespunzătoare plantele nu sunt foarte înalte, recemele mari, ceea ce este convenabil pentru a fi recoltat mecanizat. În prezent tehnologia de cultură actuală, mecanizarea culturii este în proporţie de 80%;

Planta şi uleiul de ricin au o gamă largă de utilizări. Există mai mult de 3000 de produse prelucrate industrial din ulei de ricin;

Beneficiile  aduse de cultura ricinului pot fi semnificative pentru producătorii agricoli, comparativ cu alte culturi cultivate pentru biocombustibil (exemplu rapiţa);

Cererea de ulei de ricin pe piaţa mondială este imensă, în continuă creştere, majoritatea ţărilor cu industrie dezvoltată făcând importuri masive din ţările cultivatoare de pe toate continentele. De exemplu, China importă anual 100 000 – 200 000 tone de ulei de ricin din India, având o tendiţă crescândă an de an. Având în vedere tendinţa de dezvoltare tot mai puternică a metodelor de prelucrare, cererea uleiului de ricin se preconizează a ajunge la 1,5 milioane tone, pentru care este necesară o producţie de ricin de 3,0 – 3,5 milioane tone. Folosirea uleiului de ricin ca biocombustibil face ca cererea să fie crescândă.

Din motivele enunţate mai sus, uleiul de ricinul este considerat cel mai promiţător substituent vegetal al petrolului. În prezent, multe ţari şi-au schimbat optica şi privesc ricinul ca o cultură strategică.

Răspândire

Aria de răspândire a ricinului, ca plantă tropicală şi subtropicală, este cuprinsă între paralele 400 latitudine sudică şi 400 latitudine nordică. Crearea unor soiuri de ricin mai timpurii cu limitarea gradului de ramificare, a permis extinderea ariei de răspândire a ricinului, astfel că ricinul, în ţara noastră, depăşeşte limita de 430 latitudine nordică. Zona de cultură a ricinului din România reprezintă limita de extinderea a speciei în emisfera nordică.

În ţara noastră, ricinul s-a cultivat pe circa 20 000 ha, cea mai mare suprafaţă cultivată fiind înregistrată în anul 1989 – 26 300 ha.după 1990 suprafaţa a diminuat ajungând în 1992 la 1 100 ha. Deşi în România această plantă nu este cultivată aproape deloc, oferă perspective importante celor care vor să pună bazele unui business agricol.

Suprafeţe şi producţii totale (FAO 2018):

Nr. crt.ŢaraSuprafaţa  (ha)Producţie totală (tone)
1India900 00013 311
2Mozambic225 3323 792
3Brazilia46 0753 087
4Angola16 1627 045
5China16 00016 875
6Myamnar14 4988 324
7Kenya14 0952 106
8Africa de Sud9 8437 487
9Vietnam8 2498 473
10Madagascar7 6843 552
11Ethiopia6 62716 494
12Paraguay6 00011 667
13SUA6 000
14Indonezia4 5223 784
15Uganda3 0003 333
16Federaţia Rusă6013 350
17România00
18Bulgaria00

Compoziţia chimică

Seminţele de ricin conţin: coji (22 – 25%), umiditate (6 – 9%), ulei brut (44 – 52%), proteină (14 – 18%), substanţe extractive neazote (15 – 17%), celuloză ( 15 – 18%) şi cenuşă (3%).

Ricinul ascunde un secret „mortal“. Seminţele sale conţin şi o proteină toxică ce poate provoca probleme grave de sănătate omului. Ricinul ascunde un secret „mortal“, seminţele sale conţin şi o proteină toxică (ricina – 1,5/) ce poate provoca probleme grave de sănătate omului. Semintele de ricin sunt extrem de toxice, mai toxice decat cianurile sau stricnina, şi cu efecte comparabile cu ale veninului de şarpe. De asemenea, conţine şi un alcaloid – ricinina care acţioneaza foarte rapid, ducând la distrugerea globulelor rosii. Ingestia a 5-6 seminte de catre un copil sau a 15 seminte de catre un adult poate provca decesul. Aceşti compuşi toxic devin inofensivi prin autoclavare timp de 1 – 2 ore, la 12 atm, sau 30 minute la 15 atm.

Cercetările experimentle au demonstrat că plantele de ricin reuşesc să acumuleze cantităţi mari de plumb, în special în rădăcini, demonstrând capacitatea ridicată de absorbţie şi de acumulare a plumbului. Riciul este o specie hiperacumulator pentru plumb, dovedind proprietăţi de toleranţă, fiind testat în condiţii de câmp , când s-a comportat ca fitoextractor pentru acest metal.

Sistematică

Ricinus este un gen monotipic, care face parte din familia Euphorbiaceae, specia Ricinus communis L., fiind o specie extrem de polimorfă.

Subspeciile de ricin mai importante sunt următoarele:

– Ricinus communis sanguineus sau Ricinus macrocarpus sanguineus cu tulpini şi peţioli de culoare roşiatică, seminţe mari cu desen roz pe un fond roşu, cu caruncul dezvoltat;

– Ricinus communis sau Ricinus macrocarpus persicus cu organele vegetative de culoare verde pruinată (este prezent un strat gros ceros -pruină), cu capsule şi seminţe mai mici de culoare maronie mozaicată cu alb, cu caruncul redus. Este  o subspecie mai puţin viguroasă ca precedenta.

– Ricinus communis manshucus (chinesis);

Ricinus communis zanzibarinus (zanzibarienzis).

Soiuri româneşti de ricin

Teleorman, semipitic, de culoare roşie a părţii vegetative, fără priună, ramificaţie medie, 1 – 3 raceme secundare pe plantă, nodul de inserţie a racemului principal 6 – 8 (38 – 55 cm), frunze palmat lobate, mici →mijlocii, verde – roşiatică. Inflorescenţa este un racem globulos, compact, de 15 -20 cm. Fructul este o capsulă indehiscentă cu 3 loje. Sămânţa are culoare maronie-roşcată, cu aspect mozaicat. Formează 48 – 112 seminţe pe racemul principal. MMB-ul are valoarea de 190 – 260 g. Randamentul la decorticare este de 46,8 – 68,2%. Conţinutul de ulei din seminţe 54,2 – 55,1%. Perioada de vegetaţie 95 – 105 zile. Rezistenţă bună la scuturare, frângere, cădere, bacterioză şi fuzarioză. Rezistenţă medie la secetă. Este cel mai precoce soi românesc. Capacitatea de producţie 1050 – 1720 kg/ha.

Vlaşca, talie medie, de culoare verde a părţii vegetative, fără pruină, ramificaţie medie, 1 – 2 raceme secundare pe plantă, nodul de inserţie a racemului principal 10 – 12 (65 – 105 cm), frunze palmat lobate, mijlocii, verde  deschis. Inflorescenţa este un racem tronconic, semilax, de 20 -30 cm. Fructul este o capsulă indehiscentă cu 3- 4 loje. Sămânţa are culoare cenuşie cu aspect mozaicat. Formează 70 – 140 seminţe pe racemul principal. MMB-ul are valoarea de 320 – 360 g. Randamentul la decorticare este de 50,8 – 74,2%. Conţinutul de ulei din seminţe 52,5 – 54,4%. Perioada de vegetaţie 115 – 125 zile, semitardiv. Rezistenţă bună la scuturare, frângere, cădere, bacterioză şi putregaiul capsulelor. Rezistenţă bună la secetă. Capacitatea de producţie 1500 – 2100 kg/ha.

Cristian, talie medie, de culoare verde a părţii vegetative, fără pruină, nodul de inserţie a racemului principal 8,5 – 10,2 (77 – 120 cm), frunze palmat lobate, mijlocii, verde  închis. Inflorescenţa este un racem piramidal, semicompact, de 27,1 -39,6 cm. Fructul este o capsulă indehiscentă cu 3- 4 loje. Sămânţa are culoare cenuşie cu aspect mozaicat. Formează 70 – 140 seminţe pe plantă. MMB-ul are valoarea de 260 – 320 g. Randamentul la decorticare este de 65 – 73%. Conţinutul de ulei din seminţe 53,4 – 54,8%. Perioada de vegetaţie 113 – 118 zile, semitardiv. Rezistenţă foarte bună la frângere şi cădere, rezistent putregaiul capsulelor. Rezistenţă bună la secetă. Soi de tip monoracemal, prin asigurarea unor măsuri agrotehnice corespunzătoare (65 000 – 80 000 plante /ha). Capacitatea de producţie 1910 – 2420 kg/ha.

Dragon, talie medie, de culoare roşie a părţii vegetative, fără pruină, nodul de inserţie a racemului principal 9,6 – 11,8 (85 – 115 cm), frunze palmat lobate, mijlocii, verde  închis. Inflorescenţa este un racem piramidal, compact, de 25,0 – 40,0cm. Fructul este o capsulă indehiscentă cu 3- 4 loje. Sămânţa are culoare maroniu roscat cu aspect mozaicat. Formează 120 – 200 seminţe pe plantă. MMB-ul are valoarea de 305 – 360 g. Randamentul la decorticare este de 66,5 – 73,4%. Conţinutul de ulei din seminţe 53,9 – 54,8%. Perioada de vegetaţie 115 – 120 zile, semitardiv. Rezistenţă foarte bună la fuzarioză şi cădere, rezistent la frângere şi secetă. Soi de tip monoracemal, prin asigurarea unor măsuri agrotehnice corespunzătoare (65 000 – 80 000 plante /ha). Capacitatea de producţie 1820 – 2790 kg/ha.

Rivlas, talie medie, de culoare verde a părţii vegetative, fără pruină, nodul de inserţie a racemului principal 8,1 – 11,8 (61,2 – 98,6 cm), frunze palmat lobate, mijlocii, verde. Inflorescenţa este un racem piramidal, semicompact, de 27,1 – 39,6 cm. Fructul este o capsulă indehiscentă cu 3- 4 loje. Sămânţa are culoare maronie cu aspect mozaicat. Formează 140 – 183 seminţe pe plantă. MMB-ul are valoarea de 318 – 324 g. Randamentul la decorticare este de 57 – 76%. Conţinutul de ulei din seminţe 52,0 – 54,1%. Perioada de vegetaţie 116 – 122 zile, semitardiv. Rezistenţă foarte bună la fuzarioză, frândere şi cădere, rezistent la secetă. Soi de tip monoracemal (0,1 – 0,2% raceme secundare /plantă), prin asigurarea unor măsuri agrotehnice corespunzătoare (50 000 – 55 000 plante /ha). Capacitatea de producţie 1534 – 2540 kg/ha.

Soiuri decorative (ornamentale)

Gibsonii – frunze de culoare roşie (o nuanţă de roşu cu verde) şi capsule roz-verzui, înălţimea tulpinii 1,5 m.

Carmencity Pink similar cu Gipsonii, cu tulpini roz-roşu, înălţimea tulpinii 1,5 m.

Carmencita Bright Red, tulpini roşii, Frunze purpuriu-închis şi capsule roşii, înălţimea tulpinii 1,5 m.

Impala, compact, 1,2 – 3,9 m înălţime, cu tulpini şi frunze roşcate şi strălucitoare, mai ales lăstarii tineri.

Red Spire, înalt de 2 – 3 m, poate atinge şi 6,6 – 9,8 m, cu frunze mari la mijloc veri (lungimea unei frunze 20 – 50 cm), cu pigmentaţie albă.

Soiuri străine pentru producţia de ulei

Hale, oa fost lansat pe piaţă din 1970 pentru statul Texas, talie mică, circa 1,2 m, foarte ramificat (formează mai multe raceme).

Brigham este o varietate cu conţinut redus de ricină, adaptat pentru condiţiile di Texas. Talia poate ajunge până la 1,8 m, având numai 10% din conţinutul de ricină a soiului Hale.

BRS Nordestina a fost creat la Embrapa (Brazilia) în anul 1990, recomandat pentru recoltare manală în regiuni semiaride.

BRS Energia a fost creat la Embrapa (brayilia) în anul 2004, recomandat pentru racoltare mecanizată şi manuală.

GCH6 a fost creat de Sardarkrushinanaga Dantiwada Unversity (India), în anul 2004, este rezistent la putrezirea rădăcinilor şi tolerant la ofilirea fuzariană.

GCH6 a fost creat de Sardarkrushinanaga Dantiwada Unversity (India), în anul 1995. este un soi rezistent la ofilirea bacteriană.

Hiruy a fost creat la Institutul de Cercetări Agricole (EORC) de Melkassa şi Wondo Genet (Etiopia) în anul 2010/2011, pentru recoltare manuală. 

Particularităţile morfologice ale ricinului

La origine, ricinul este o plantă perenă (Etiopia) ce poate creşte până la 10 – 12 m înălţime, cu o coroană de 4 – 5 m.

În zonele temperate, ricinul de comportă ca o plantă anuală cu creştere şi ramificare continuuă. Stoparea vegetaţiei are loc odată cu căderea primelor brume timpurii de toamnă, ca şi o altă plantă din aceeşi categorie de suferinţă – bumbacul.                                               

Rădăcina este pivotantă, cu 3 – 6 ramificaţii secundare, care la rândul lor formează numeroase ramificaţii laterale. Pivotul pătrunde în solpână la adâncimea de 2,5 – 3 m, iar ramificaţiile laterale până la 1 m. . Creșterea rădăcinii continuuă pănă fenofaya formării capsulelor racemului principal și atinge maximum de intensitate după apariția inflorescenței primare.

Masa sistemului radicular reprezintă 9 – 10% din masa organică totală a plantei. În perioada imediat următoare răsăritului, rădăcinile sunt reduse ca volum, planta fiind sensibilă la dislocare, de aceea la prășitul mecanic trebuie lăsat spațiu de protecție  suficient de mare.

În anii secetoși rădăcina pătrunde mai adânc, în timp ce în anii ploioși se dezvoltă mai la suprafața solului.

Tulpina ricinului este erectă, fistuloasă, ramificată, cu o înălțime diferită în funcție de condițiile de vegetație, soi, zonă, de la 1 – 3 m în zonele temperate, până la 10 – 13 m în zonele tropicale.

Culoarea tulpinii diferă de la specie la specie, iar în cadrul speciei de la soi la soi, de la roșiatică, la verde deschis sau verde albăstruie, acoperită sau nu de un strat ceros de pruină ( culoarea pruinei fiind alb-argintie).

Ramificarea tulpinii este simpodială. După formarea a 6 – 12 noduri (care indică precocitatea sau tardivitatea soiului) tulpina încetează să mai crească, iar din mugurele terminal se formează prima inflorescență numită racem primar sau principal, care este și cel mai mare de pe planta de ricin (în mod obișnuit). După 10 – 20 zilede la formarea racemului principal, din mugurii situați pe tulpină sub inflorescența principală, apar relativ concomitent 2 – 3 ramificații de ordinul I, inserate sub un unghi de 450 față de tulpina principală.ramificațiile se opresc din creștere după formarea a circa 4 – 7 internodii, fiecare ramificație generând un nouă inflorescență numită racem secundar. La rândul lor, ramificațiile de ordinul I produc noi ramificații (de ordinul II) care, de asemenea, se vor temina cu un nouă ănflorescență, numită racem terțiar. Cresterea și ramificarea plantei de ricin este continuuă în condiții favorabile de temperatură, astfel încât pe aceeași plantă se pot găsi , la un moment dat, raceme în toate fazele de dezvoltare. Planta își incetrează creșterea și dezvoltare oadtă cu apariția brumelor timpurii de toamnă (în zonele cu climă temperată).

În fazele inițiale de creștere, tulpina de ricin este foarte sensibilă la lovire, hipocotilul lung și fragil putând fi distrus la prima prașilă mecnică (asigurarea unui spațiu de protecție mai mare, 10 – 15 cm față de rândul de plante). În biomasa totală, tulpina reprezintă circa 35 – 45% din total.

Frunza este palmat lobată, cu 5 – 12 lobi, cu marginea serată, lung pețiolate (inserția pețiolului pe partea inferioară a limbului), glabre, lucioase, dispuse altern pe tulpină. Limbul are o suprafață mare, de 25 – 60 cm în diametru. Frunzele, ca și tulpina pot avea culoarea de la roșiatică, la verde deschis sau verde albăstruie. La baza pețiolului sunt dispuse glandele nectarifere.

Suprafața foliară are valori care sunt în funcție de soi, densitate, fertilitatea solului, regimul pluviometric. În fenofaza de creștere maximă, aceste valori pot fi de 20000 – 35000 m2/ha., scăzând simțitor odată cu maturizare capsulelor de pe racemul principal, datorită uscării frunzelor bazale.

Masa foliară, în funcție de factorii menționați anterior, reprezintă 9 – 12 % din masa totală a plantei.

Inflorescența

Ricinul este o plantă unisexuat monoică. Totuși, se întâlnesc și cazuri când devine plantă unisexuat dioică, datorită condițiilor climatice. S-a constat că în anii secetoși și călduroși este favorizată creșterea numărului de flori bărbătești, iar în anii umezi și răcoroși cea a florilor femeiești (caracteristică exploatată în ameliorare pentru crearea hibrizilor, fiind necesare și alte particularități).

Inflorescența este un racem compus, cu o lungime de 10 – 80 cm, de formă conică, cilindrică sau globuloasă. Florile femeiești si cele bărbătești formează raceme simple, cu așezare în spirală pe axul principal al inflorescenței. Florile femeiești sunt inserate pe 30 – 50% din partea superioară a racemului, iar florile bărbătești pe 30 – 50% din lungimea racemului, dar în partea inferioară a acestuia. Numărul florilor și proporția acestora oscilează în funcție de soi și de condițiile de cultură, raportul fiind de 5 la1. Pe lângă florile femeiești și bărbătești, se întâlnesc uneori și flori hermafrodite, la limita dintre cele două categorii.

Numărul de flori dintr-o inflorescență poate fi de 35 – 500, în funcție de genotip.

În funcție de numărul florilor și a lungimii peduncului floral/a capsulelor care compun inflorescența, racemul poate fi răsfirat (lax) sau îndesat (compact).

Florile sunt formate dintr-un periant simplu, format di foliole ce nu se deschid complet, de culoare verde-gălbuie, roșie, roz sau violet.

Florile mascule sunt dispuse sub formă de spirală și au androceul format din stamine ramificate. Florile femele sunt grupate în ciorchini și sunt alcătuite dintr-un ovar trilocular (în fiecare lojă se dezvoltă un singur ovul), cu trei stigmate roșietice bifidate.

Atât florile femeiești, cât și cele bărbătești sunt apetale, fiecare fiind închisă într-un caliciu fusiform și prinsă pe un mic peduncul.

Înflorirea unui racem durează 15 – 28 zile, iar pe întreaga plantă poate dura 3 – 5 săptămâni. Polenizarea este făcută de vânt (anemofilă), dar și cu ajutorul insectelor (entomofilă). Florile mascule după lolenizare se usucă și cad.

Ricinul este o plantă alogamă, dar spre deosebire de plantele strict alogame, se poate autofecunda, rezultând semințe normale.

Fructul este o capsulă îndehiscentă (poate fi și dehiscentă la unele specii), globuloasă, obișnuit triloculară, cu suprafața netedă, rugoasă sau cu țepi. Conține , în mod obișnuit 3 semințe. O inflorescență poate produce între 5 – 300 capsule. Randamentul în semințe a capsulelor este de 62 – 63%.

Sămânța este mare, având o lungime de 8 – 12  (chiar 18) mm și 4 – 9 (12) mm lățime, de formă ovoidă, ovoidal alungită până la elipsoidală, ușor aplatizată, lipsită de endosperm, prezentând o suprafață boltită și una, opusă- ventrală, aproape netedă. În zona micropilară prezintă o excrescență cornoasă numită caruncul, formată din capetele integumentului ovulului. Nu are miros, are gust caracteristic oleaginos și acru.

Specific semințelor de ricin este absorbția rapidă a apei la germinare (28 -32% apă din greutatea lor la începutul germinării). De aceea solul trebuie să fie bine aprovizionat cu apă în perioada de la semănat la răsărit.

Tegumentul seminței reprezință 17 – 39% din greutatea semiței, fiind lucios, compact, unicolor sau marmorat. Culoarea de fond poate fi cenușie, cafeniu- deschis, roșu-deschis, roșu-închis, sau brună. Peste culoarea de fond se poate suprapune, în mod obișnuit, altă culoare în mozaic, care poate fi albă, cenușie, cafenie sau brun închis.

Sub tegument este embrionul, alcătuit di două cotiledoane mari, bogate în ulei, o rădăcinuâiță, o tulpiniță și un muguraș.

Semințele plantei de ricin reprezintă 40 – 44% din masa totală a plantei.

Masa a 1000 boabe oscilează între 300 – 500 g (poate fi între 70 – 1000g la diferite genotipuri), iar masa hectolitrică 50 – 58 kg/Hl.

Semințele de ricin conțin 42,5 – 58,8% ulei și chiar 62 -63%. Conțin 15% proteină, 18,8% celuloză și 3% substanțe minerale. Cojile seminței reprezintă 17 – 28% din greutarea capsulelor.

Particularitățile biologice ale ricinului

Cerințele față de sol

Preferă soluri ușoare, permeabile, ușor drenabile, cu un regim aero hidric bun, cu pânza freatică la o adâncime mai mare de 1,5 m și cu o fertilitate mijlocie, care se încâlzesc ușor, cu pH neutru (6 ,8 – 7,5), .Ricinul nu reușește pe solurile acide și este mediu tolerant la alcalinitate. Nu se dezvoltă bine nici pe terenurile mlăștinoase, grele pe care stagnează apa, nisipoase care nu rețin apa. De asemenea nu-i convin solurile erodate sau cu fertilitate slabă.

Cerințele față de temperatură

Arealul natural de cultură al ricinului arată, clar, că ricinul este o plantă termofilă. La noi, suma temperaturilor active (mai mari de 100C) este de 2000 – 38000C, precum și o perioadă fără brume/geruri de 14 – 180 zile.

Germinația semințelor subspeciei R.persicus începe la 100C, în timp ce soiurile din subspecia R. sanguineus , mai termofile, se produce la 130C.

În condiții de câmp, răsărirea are loc când temperatura solului este de 10 – 120C câteva zile consecutiv, sau în curs de creștere, când ricinul poate răsări în 9 11 zile.

Temperatura optimă de creștere și dezvoltare a ricinului, în condițiile țării noastre, este de 20 -300C. Temperaturille de 12 – 150C întârzie înflorirea plantelor, iar cele de peste 400C provoacă avortarea florilor. Temperaturile considerate favorabile sunt medii, de 20,50C pentru luna iunie și peste 23C în lunile iulie și august.

Din punct de vedere a dezvoltării stadiale, ricinul are nevoie de un stadiu scurt de iarovizare și lumină. Genotiturile din subspecia R.persicus se comportă ca plantă de zi lungă, iar cele din R. sanguineus ca plantă de scurtă, ca și subspecia R.zanzibarensis, subspecia R. manshuricus fiind indiferentă la durata de lumină a zilei.

Vegetația plantelor de ricin în zona temperată este limitată de căderea brumelor timpurii de toamnă. Plăntuțele pier la -10C, în timp ce plantele mature rezistă până la -30C.

Cerințele față de umiditate

Ricinul este o plantă, relativ, nepretențioasă la umiditate, vegetează și reușește foarte bine în cultură dacă în perioada de vegetație se înregistrează circa 200 – 300 mm precipitații, din care 50% în lunile iulie-august, când se înregistrează perioada critică pentru plante . totuși, dacă intervine secete după formarea capsulelor și ele depășesc vârste de 10 -15 zile (soiurile actuale fiind precoce) se obțin rezultate bune. În anii extrem de secetoși, umiditatea relativă a aerului asociată cu temperaturi ridicate (arșiță) și o umiditate insuficientă, determină creșterea de semințe seci (apariția fenomenului de șiștăvire) și ca urmare și scăderea procentului de ulei din semințe.

Cerințele față de lumină

Ricinul, cum am spus anterior, prezintă forme cre se comportă ca plante de lungă, altele ca plante de zi scurtă și altele indiferente la durata zilei (a perioadei de lumină).totuși, în perioada fenofazelor generative (înflorit, formarea semințelor), pe lângă asigurarea apei, un rol important îl are durata de strălucire a soarelui. Planta de ricin are o mare putere de valorificare a energiei solare. În județul Teleorman, în intervalul mai – septembrie , durata de strălucire a soarelui este în medie de 1360 ore, satisfăcînd cerințele ricinului în această privință.

Zona de cultură a ricinului în România

Deși țara nostră se află la limita arealului nordic de cultură a ricinului, acesta găsește condiții pedoclimatice favorabile în sudul Câmpiei Române (județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița), în județele Brăila și Buzău pe suprafețe restrânse, precum și în Dobrogea și Câmpia de Vest (județele Timiș și Arad).

În aceste zone, pe baza observațiilor meteorologice multianuale, rezultă că nu survin înghețuri în perioadele 1 21 aprilie și 20octombrie – 1 noiembrie, iar suma temperaturilor medii mai mari de 00C sete de circa 3400 – 35000C. de asemenea în intervalul mai-septembrie, numărul zilelelor cu temperaturi medii de peste 150C este de 145 – 185 zile.

În același interval de timp, precipitațiile însumează, în zona de sud, circa 220 – 275 mm, din care majoritatea cad în lunile iunie-iulie. În partea de vest a țării se acumulează 28 – 300 mm precipitații.

Se consideră ca fiind favorabilă I a culturii ricinului o fâșie  mai îngustț de-a lunul Dunării, limitată la nord de localitățile Corabia, Segarcea, Calafat, Alexandria, Videle, Clejani, Ciorogârla, Afumați, Urziceni, partea de sud-est a județului Buzău și  zona de câmpie din sudul județului Brăila. În cadrul zonei de favorabilitate I, se pot distinge și microzone foarte favorabile culturii ricinului în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași. În județul Teleorman, în zona Alexandria, Zimnicea, Turnu Măgurele, se cultiva 30% din suprafața cu ricin.

Elemente de tehnologie la cultura ricinului

Rotația

Plante bune premergătoare: cereale păioase de toamnă (grâu, orz), leguminoase anuale (mazăre, fasole, soia, năut, lupin), rădăcinoase (sfeclă de zahăr), lucernă, porumb. Dintre acestea, prășitoarele care au fost fertilizate și bineî ntreținute în cursul perioadei de vegetație (curate de buruieni).

Ricinul nu trebuie să urmeze după plante mari consumatoare de  apă: floarea soarelui, sorg, iarbă de Sudan, în special în zonele cu dificit de umiditate ridicat și fără sistem de irigații.

Monocultura nu este indicată, datorită atacului de boli, în special fuzarioza, care se transmite prin resturile vegetale și poate rămâne în sol timp de 7 – 8 ani sau la suprafața solului. Fuzarioza este cea mai păgubitoare boală a ricinului. Atacul de fuzarioză se previne prin respectarea asolamentului, în care cultura de ricin să revină pe același teren după minimum 4 – 5 ani.

După ricin se pot cultiva toate plantele de primăvară, în special porumbul.

Fertilizarea

Ca urmare a perioadei de vegetație lungi și a capacității de sintetizare a a substanțelor organice, ricinul are cerințe mari față de elementele nutritive, asemănătoare sfeclei de zahăr și bumbacului.

Cu toate că extrage cantități mari de elemente nutritive, în special azot și potasiu, pentru 1000 kg semințe poate extrage din sol 60 – 71 kg N, 17 – 30 kg P2O5 și 59 – 70 kg K2O.  Cu toate că extrage cantități mari de substanțe nutritive, ricinul reacționează slab la fertilizarea chimică comparative cu alte culture, datorită sistemului radicular foarte profund dezvoltat și radial. În  general, fertilizarea ricinului se face ținând cont de recolta planificată și de fertilitatea natural a solului., iar dozele optime și economice sunt de 55 – 130 kg/ha N, la un indice de azot cuprins între 0,5 – 4,5; 35 – 120 kg/ha P2O5 când conținutul solului este de 5 – 80 ppm și 40 – 84 kg/ha K2O atunci când solul are un conținut de 100 – 260 ppm.

În general, zona de cultură a ricinului în țara noastră are soluri fertile, așa că dozele optime sunt cuprinse între 35 70 kg/ha N, 40 – 80 kg/ha P2O5, iar cele de potasiu de 40 – 60 kg/ha K2O.

Lucrările solului

Arătura de bază trebuie executată la minim 25 cm imediat ce planta premergătoare a eliberat terenul. Pe cernoziomuri mai grele se recomandă o adâncime a arăturii de 30 cm. este de droit ca arătura să fie executată în agregat plg + grapă stelată ca urmare, este necesară nivelarea arăturii din toamnă. Se evită formarea hardpanului, astfel ca ricinul să exploreze o cantitate mai mare de sol și mai în ptofunzime.

Până la intrarea în iarnă, după premergătoare timpurii, arătura se întreține curate de buruieni,

Pregătirea patului se face în preziua semănatului, cu combinatorul în cazul arăturilor după premergătoarele timpurii. După premergătoare târzii se execute în prealabil o lucrare cu discul, ier în preziua semănatului o lucrare cu combinatorul.

Ca orice plantă decultură, ricinul necesită un teren pentru semănat bine pregătit, având în vedere faptul că în prima parte a perioadei de vegetație rădăcinile lui sunt mai reduce ca volum.

Sămânța și semănatul

Fiind o planta alogamă, ricinul se încrucișează ușor și degenerează treptat, de aceea sămânța trebuie reînnoită cu sămânță provenită din loturi semincere. Sămânța de ricin trebuie să fie uniformă, sănătooasă, cu luciul și culoarea caracteteristice soiului, puritate 97 -99% și grminația minima de 85%.

Epoca optima de semănat a ricinului este atunci când în sol la adâncimea de 10 cm se realizează timp de 2 – 3 zile consecutive temperature de 100C, dimineața la orele 8.

Calendaristic, semănatul ricinului poate începe pe 10 -15 aprilie, în funcție de condițiile climatice ale anului.

Densitatea este important să fie obținută de la semănat. La stabilirea densității plantelor trebuie avute în vedere particularitățile ricinului de a-ți modifica arhitectura tufei în funcție de spațiul de nutriție, modificându-se astfel raportul între producția obținută pe racemul principal și cea de pe racemele secundare. Astfel, când suprafața de nutriție scade, se reduce ramificarea și crește producția pe racemul principal, cee ace este de droit mai ales pentru precocizarea recoltei și pentru recoltarea mecanizată.

Densitatea la semănat este dela 50 – 60 mii b.g. /ha, la 80 90 mii b.g./ha, astfel ca la recoltare să se asigure 40 – 50 mii plante recoltabile/ha , respective 70 – 80 mii plante recoltabile/ha.

Distanța de semănat între rânduri este de 0,70 cm, iar adâncimea de semănat în funcție de aprovizionarea cu apă a solului, de 6 7 cm, când solul este bine aprovizionat cu apă și de8 – 10 cm în primăverile foarte secetoase.

Semănatul se efectuează cu semănătorile tip SPC cu 6 sau 8 rânduri.

Lucrările de întreținere

Principalele lucrări de întreținere ale ricinului sunt combaterea buruienilor și combaterea bolilor şi irigarea culturii.

Combaterea buruienilor se realizează pe cale mecanică și pe cale chimică.

Combaterea buruienilor pe cale mecanică se face prin executarea a 2 – 3 prașile mecanice. După prima prașilă mecanică se recomandă și efectuarea unei prașile manuale de corecție.

Combaterea chimică a buruienilor se face prin erbicidarea preemergentă cu unul din produsele: Dual Gold 950 CE 1,5 l/ha pentru  controlul buruienilor monocotile și Sencor 0,250 kg/ha pentru controlul buruienilor dicotile. Pentru sole infestate cu costrei (Sorghum halepense) se recomandă aplicarea posemergentă a erbicidului Fusilade Super în doză de 2,5 l/ha.

Buruienile care apar în cultură mai târziu nu constituie o problemă, deoarece ricinul umbrește bine solul.

Combaterea bolilor

Bolile ricinului sunt: fuzarioza (produsă de agentul patogen Fusarium ricini), putegaiul cenușiu (produsă de agentul patogen Botrytis cinerea) și pătarea bacteriană a frunzelor (Xanthomonas sp.).

Fuzarioza este cea mai periculoasă și păgubitoare boală a ricinului, în diverse faze de vegetație. Atacă racemele provocând vestejirea acestora, fapt care conduce la scăderea semnificativă a producției.  Agentul patogen se transmite prin resturile vegetale și poate rămâne în sol sau la suprafața solului timp de 7 -8  ani. Nu se poate combate în vegetație, ci numai prin cearea unor soiuri rezistente genetic. Atacul de fuzarioză se poate preveni prin respectarea asolamentului, în care cultura de ricin să revină pe același teren după minimum 4 – 5 ani.

Putregaiul cenuşiu produs de ciuperca Botrytis cinerea apare , de regulă, în perioada maturizării capsulelor, instalându-sw pe acestea şi deprecind calitatea seminţei. Capsulele cad pe pământ şi putrezesc. Ţesuturile plantei înmaie şi se acoperă cu un miceliu de culoare cenuşie.  Atacul are loc mai ales în anii ploioşi.

Ca măsuri de combatere se recomandă în primul rând prevenţia prin respectarea rotaţiei, distrugerea organelor şi/sau plantelor, precum şi efectuarea arăturii adânci imediat după recoltarea ricinului. Dacă atacul este foarte intens se pot aplica tratamente aeriene cu unul din insecticidele Topsin sau Fundazol, 2 kg/ha.

Bacterioza ricinului produsă de bacteria Xanthomonas ricinicola. Se manifestă pe frunye prin apariţia nor pete tansparente, cafenii sau cu forme neregulate, frunyele atacate se răsucesc şi cad. Ca şi la celelalte boli se aplică măsuri de prevenţie enumerate anterior.

Pătarea brună a frunzelor produsă de ciuperca Macrosporium ricini. Sunt atacate cotiledoanele şi frunzele plantelor pe care apar pete ruginii. Sunt atacate frunzele de la baza tulpinii. Se aplică măsurile de prevenţie enumerate anteriore şi mai ales prin folosirea soiurilor rezistente/tolerante.

În general, aceste boli nu prezintă un pericol însemnat pentru cultura ricinului în ţara noastră.

Combaterea dăunătorilor

Cei mai periculoşi dăunatori la ricin sunt cei care atacă plantele tinere: omida de câmp, viermele sârmă , larvele de cărăbuş. Aceştia se combat prin tratamente preventive cu diferite insecticide. În preyent nu se cunosc însecticide eficiente în combaterea dăunătorilor ricinului, ca urmare a faptului că multe substanţe mai vechi au fost retrase de pe piaţă şi nu au fost testate altele.

Irigarea

Este nevoie de irigare în yonele din sudul extem al României în anii extrem de secetoşi, pe tot parcursul perioade de vegetaţie. Perioada critică pentru apă a ricinului este în fayele de răsărit (pe solurile uşoare) şi în faya de apariţie a racemului principal. Norma de udare este de 400 – 600 m3/ha, fiind recomandată udarea prin picurare (ecunomie de apă la irigat) sau prin aspersiune. Pe terenurile irigate , cantiăţile de îngrăşăminte se majoreayă cu 50%, iar raportul NPK de 1:1,5:0.

Recoltarea

Recoltarea ricinului se face manual sau meanizat, la maturitarea de pliă a capsulelor de pe acemul principalşi, eventual, de pe racemele secundare.

Recoltarea manuală se face eşalonat, la brunificarea tuturor capsulelor din racem, când umiditatea seminţelor este sub 13 – 15%. După recoltare se batozează la staţionar, după uscarea prealabilă a acestora.

Recoltarea integrală se poate face cu combina de recoltat ricin.

Sămânţa brută obţinută la recoltare se supune operaţiilor de condiţionare şi se aduce la umiditatea de păstrare de 8,5%.

Producţiile obţinute diferă în funcţie de sistemul de cultură şi condiţiile de vegetaţie, oscilând între 500 – 1800 kg/ha, iar în condiţii optime se pot obţine producţii mai mari.

La soiurile româneşti producţiile obţinute sunt de 1000 – 1500 kg/ha în yona sudică, dar în condiţii climatice optime, irigare şi aplicarea unor tehnologii corespunyătoare se pot depăşi cu lejeritate 2000 – 2500 kg/ha.

CRITINA MELUCĂ – cercetător ştiinţfic

Related posts

Leave a Comment