2.500 de porci afectati de PPA au fost arşi la Codlea

2.500 de porci afectati de pesta porcina africana au fost arşi la Codlea; Porcii din toate gospodăriile particulare vor fi controlaţi; stiri agricole

2.500 de porci au fost arşi la Codlea. Porcii din toate gospodăriile particulare vor fi controlaţi

Pesta porcina africana nu poate fi stopata. Inca o nouă mare fermă este lovita de PPA, boala care scufunda cresterea porcilor in Romania. Totul s-a petrecut la Codlea, judetul Brasov, ne informeaza publicatia Buna ziua Brasov

Viceprimarul municipiului Codlea Erwin Albu a anunţat, vineri dimineaţa, că la o fermă de pe raza oraşului a fost descoperită pesta porcină. Imediat după, de la Prefectură s-a anunţat convocarea unei şedinţe de urgenţă, focarul fiind confirmat şi primele decizii deja luate: ferma a fost izolată sub controlul Poliţiei şi Jandarmeriei, cei 2.500 de porci din fermă sacrificaţi, controale în gospodăriile populaţiei.

Şedinţă de urgenţă la Prefectură, faţă în faţă, nu online

La Prefectura Braşov s-au întrunit membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor la animale (CLCB), reprezentanţi ai Primăriei Codlea şi administratorul fermei de porci unde a izbucnit focarul. „Pesta porcină africană nu se transmite la om, dar este o situaţie destul de gravă, având în vedere că ferma are un efectiv de aproximativ 2.500 de capete de porcine, astfel încât am decis să nu facem o şedinţă online, ci să ne întâlnim la sediul Instituţiei Prefectului, cu respectarea normelor de conduită sanitară. Ca primă măsură, am decis ca imediat după terminarea sedinţei CLCB să restricţionăm accesul în zona respectivă, cu ajutorul efectivelor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi Gruparea de Jandarmi Mobilă”, a declarat prefectul Mihai-Cătălin Văsii.

Directorul DSVSA: Este necesară sacrificarea tuturor exemplarelor, întreaga zonă a fermei izolată

„Este necesară sacrificarea tuturor exemplarelor din ferma unde a apărut focarul, dar în primul rând procedăm la izolarea zonei şi la efectuarea unor evaluări epidemiologice. Boala nu evoluează rapid în fermă, ci are o evoluţie lentă. Ştim să gestionăm eficient această situaţie, chiar dacă lichidarea focarului nu este deloc o operaţiune simplă. Toate primăriile şi toate fermele zootehnice sunt anunţate în legătură cu măsurile de prevenţie/protecţie care trebuie luate”, a declarat Dorin Enache, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, „instituţie desemnată principal comunicator pe acest subiect”, potrivit Prefecturii Braşov.

„Nu este nici un motiv de panică, avem situaţia sub control”

„Pe raza municipiului Codlea se va face evaluarea stării de sănătate a porcinelor din gospodării, care nu sunt în efective importante, şi, la fel, se va comunica proprietarilor ce măsuri de protecţie trebuie să ia. Nu este nici un motiv de panică, avem situaţia sub control”, a dat asigurări, vineri, şeful DSVSA.

Activitatea de incinerare a porcilor a început sâmbătă seara, iscând nelinişte prin localnici

În noaptea de sâmbătă spre duminică au fost duse la un incinerator improvizat, din apropierea fermei, aproape 2.000 de animale din cele 2.500 aflate în crescătoria de porcine. Flăcările şi mai ales fumul i-au alertat pe codlenii care locuiau în apropiere. Au imortalizat momentul, au sunat la DSVSA, la Poliţie şi la Garda de Mediu, iar discuţiile s-au purtat apoi pe Facebook, unde, pornind de la faptul că ferma de porci aparţine unui consilier local PSD, existau voci care „strigau” că totul se face „la negru”, sub acoperirea nopţii. Duminică, după controalele şi comunicările oficiale, concluzia a fost: procedura nu a fost ilegală.

CITESTE SI:
Sprijinului din FEADR crește de la 5000 de euro la 7000 de euro pentru fermierii afectați
Organizațiile profesionale agricole și asociațiile de fermieri
Cum a negociat CROATIA cu UE vanzarea terenurilor agricole către străini

Boala s-a extins cu repeziciune printre animalele din fermă, astfel că a fost nevoie să se acţioneze la timp pentru a împiedica răspândirea bolii în afara societăţii comerciale. în zonă a fost amenajată special o groapă şi, astfel, operaţiunea a fost demarată.
„De la o zi la alta, numărul de decese în rândul porcilor a crescut în progresie geometrică, motiv pentru care a fost nevoie să luăm măsuri în regim de urgenţă. Până la sosirea incineratoarelor care sunt dispuse în ţara în diferite colţuri ale României, s-ar fi pierdut foarte mult timp. Având în vedere că este sezon cald, porcii sunt cu leziuni hemoragice, nu am fi făcut altceva decât să creăm o bombă ecologică”, a declarat medicul veterinar Dorin Enache, directorul DSVSA Braşov.

Codlenii erau obişnuiţi cu mirosuri extrem de neplăcute, fum şi poluare de pe vremea în care în aceeaşi zonă a oraşului funcţiona Protan. Fumul gros de sâmbătă noaptea a trezit amintiri neplăcute în rândul mai multor localnici, astfel ca Dorin Enache s-a simţit obligat să le explice localnicilor care este situaţia din acest punct de vedere. „Avem metode de distrugere a cadavrelor: incinerare, îngropare sau metode alternative. Ne-a ajutat foarte mult faptul că agentul economic are şi un gater şi dispune de material lemnos, astfel că am procedat la incinerarea acelor cadavre în aşa fel încât să nu folosim alte mijloace de combustie, care, degajate în timpul arderilor, să nu creeze posibilităţi de poluare a aerului. Acel fum degajat prin arderea porcilor se regăsea şi prin activitatea incineratoarelor autorizate”, a punctat Enache. 

Animalele au fost arse pe un teren aparţinând proprietarului fermei

„Proprietarul fermei, care deţine un teren în vecinătatea exploataţiei a amenajat un loc pentru incinerarea cadavrelor, situat la câteva sute de metri de gospodării. Pentru ardere s-a folosit lemn, pentru că în apropiere patronul fermei are şi un gater. Numai pentru pornirea focului s-au utilizat şi alte materiale. De altfel, astăzi (duminică – n.r.), zona a fost verificată de Poliţia Criminalistică”, a declarat Erwin Albu.

Related posts

Leave a Comment