Crescătorii de bovine trebuie să depună urgent cererile pentru a beneficia de ajutorul de stat acordat în contextul crizei COVID-19! Potrivit Ministerului Agriculturii, fermierii mai au la dispoziție doar două zile pentru a depune cererile la sediile APIA. Termenul limită pentru depunerea acestor cereri este marți, 29 septembrie, iar după această dată, nicio cerere nu va mai fi acceptată. ”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, până la data…
Read MoreCategorie: Stiri Agricole
Stiri de ultima ora din România si Uniunea Europeana despre afaceri agricole, subvenții, tractoare și fermieri de succes
Focare de scrapie in fermele de ovine! Peste 1200 de oi sacrificate!
Pericol pentru crescătorii de animale! Crescătorii de ovine nu o duc bine! Două focare de scrapie au fost depistate în două ferme din județul Giurgiu, iar numărul de animale afectate este de aproximativ 1.200. O parte dintre acestea, 300, au fost deja sacrificate, urmând ca și restul de 900 să fie duse la abator în perioada următoare. Potrivit directorului Direcției pentru Agricultură Județeană Giurgiu, Petra Ochișor, focarele depistate la Giurgiu sunt la o fermă cu circa 300 de capete din localitatea Hotarele și la o alta cu 900 de capete, din localitatea Mihai Bravu.…
Read MoreFermieri respinşi de la plata ajutoarelor pentru secetă
Fermieri respinşi de la plata ajutoarelor pentru secetă La Buzău sute de fermieri nu şi-au depus documentele necesare la APIA, iar alţii sunt neeligibili, iar cererea lor de plată a fost respinsă. In urma proceselor verbale de constatare întocmite pe teren, APIA ar fi trebuit să primjească 2057 de dosare de despăgubire. Însă, la sediul instituţiei s-au prezentat doar 1854 de fermieri. Claudia Stelea, directorul APIA Buzău, a explicat că aceasta diferenta este data de fermierii care, deşi au avut culturile afectate de secetă, nu au înregistrat cerere unică de…
Read MoreAPIA lansează 3 scheme noi de sprijin pentru fermieri!
APIA lansează 3 scheme noi de sprijin pentru fermieri! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi. Sprijinul are în vedere atenuarea…
Read MoreGhid Măsura 21 sectorul bovine, ovine/caprine si vegetal
Cererile de solicitare sprijin se depun la APIA în perioada 25 septembrie – 23 octombrie In cadrul masurii, vor fi sprijiniti fermierii din sectorul zootehnic, , respective crescatorii de bovine, ovine/caprine, dar si cei din sectorul vegetal, respective legume-fructe si cartofi. Beneficiari Potentialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu character exceptional sunt fermierii activi crescatori de animale din speciile bovine, ovine/caprine si/sau fermieri din sectorul vegetal, respective din sectorul legume-fructe si cartofi, inscrisi in evidenta APIA cu cod de identificare, care au depus cerere unica de plata in anul 2020…
Read MoreCe au de făcut micii crescători de vaci pentru a putea încasa ajutorul de 7.000 de euro
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță publicarea ghidului Măsurii 21 privind acordarea unui sprijin temporar cu caracter excepțional, ca răspuns la criza sanitară generată de epidemia de COVID-19. Având în vedere că fermierii din România au fost afectați într-un mod fără precedent de consecințele pandemiei de COVID-19, reprezentanții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma consultărilor avute cu asociațiile de fermieri, au făcut eforturi pentru a lansa în cel mai scurt timp posibil, o măsură extrem de utilă și care va sprijini fermierii din sectorul zootehnic – bovine, ovine…
Read MoreEmil Dumitru: „La Casa de Comerț Agroalimentar Unirea s-au furat bani!”
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a făcut subiectul multor controverse, odată cu schimbarea conducerii de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de anul trecut. Promovat cu mult fast de fosta conducere, proiectul nu se bucură de aceeași susținere și din partea echipei actuale de la MADR. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, secretarul de stat Emil Dumitru a venit cu clarificări despre Casa Unirea și a vorbit despre problemele acestui proiect. ”La Casa de Comerț Agroalimentar Unirea s-au furat bani. Am făcut plângeri la DNA, ce puteam să facem? Au plătit un avans la…
Read MoreCe se intamplă cu Ajutorului Național de Tranziție?
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski,a anuntat la Consiliul AgriFish că nu este de acord cu continuarea ajutoarelor naționale de tranziție (ANT): “Încă o dată aș vrea să exprim punctul de vedere nefavorabil al Comisiei față de constituirea Ajutorului Național de Tranziție pentru a se evita concurența neechitabilă pe piața internă. Vreau să vă reamintesc că aceste ajutoare naționale de tranziție au fost introduse în perioada anterioară de tranziție, în 2013 și s-a ajuns la un acord politic ca ele să se încheie în 2020”. Oficialii nostri nu au nicio…
Read MoreElemente relevante susținute de Adrian Oros la Consiliul AgriFish
Miniștrii agriculturii din Uniunea Europeană au discutat ieri, 21 septembrie, viitorul agriculturii din spațiul comunitar. Ministrul Adrian Oros ne prezinta câteva elemente relevante pe care le-a susținut la Consiliul AgriFish: „1.Clarificarea modalităților prin care aplicarea obligatorie a eco-schemelor nu atrage un risc major de neutilizare a fondurilor alocate. 2.Decizia privind procentul minim pentru eco-scheme trebuie lăsată la latitudinea statelor membre. România poate accepta un plafon minim de 5%, introdus gradual. 3.Flexibilitatea intre eco-scheme si alte plăți directe, fără aprobare anuală a Comisiei.Fermele sub 5 ha trebuie scutite de conditionalitați. 4.În…
Read MoreTrebuie să sporim eficiența și obiectivitatea plăților directe prin plafonare!
Interventia Comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, in cadrul Consiliului AgriFish de ieri: “În ce privește plafonarea plăților directe, mai întâi aș dori să reamintesc că în concluziile Consiliului se spunea că plafonarea plăților directe va introduce marii beneficiari într-o bază voluntară și la nivel de 100.000 de euro. Trebuie să sporim eficiența și obiectivitatea plăților directe prin plafonare, deci e vorba de o mai bună țintire a acestui sprijin către acei agricultori care au nevoie de el și care produc rezultate în materie de ambiții ecologice, mai degrabă decât să…
Read More