Cine importă îngrășăminte? Peste 75% sunt aduse din zona ex-sovietică
În fiecare an, companiile care doresc să importe îngrășăminte trebuie să fie acreditate de Ministerul Agriculturii, instituție care aprobă chiar și cantitatea maximă care poate fi importată. Dacă în perioada mai 2020- martie 2021 au fost aprobate importuri de 2,5 milioane de tone, în intervalul mai 2019-martie 2020 au fost permise importuri de 2,8 tone.
Pentru anul în curs, Ministerul Agriculturii a acreditat următoarele cantități de îngrășăminte pentru a fi importate și companiile care pot face astfel de activități de import:
Eurochem Agro GMBH – a primit aprobări de la Ministerul Agriculturii să importe 1.100.000 de tone din Rusia, Georgia, Turkmenistan. EuroChem este un gigant rus al îngrășămintelor care ocupă primul loc printre producătorii de îngrășăminte cu azot din Rusia. Compania aparține miliardarului rus Andrei Melnichenko și, în ciuda faptului că este înregistrată în Elveția, toată producția se bazează pe fabrici din est, inclusiv Rusia. EuroChem are fabrici în Rusia, Kazahstan, Belgia și Lituania. În 2020, a vândut peste 25 de milioane de tone, dintre care 8,9 milioane de tone de îngrășăminte cu azot, iar veniturile sale totale s-au ridicat la 6,2 miliarde USD.
Phosagro Trading SA din Elveția – a primit aprobări să importe să importe 700.000 de tone din spațiul ex-sovietic. Compania are origini rusești și este una dintre cele mai importante din domeniul comerțului cu fertilizatori agricoli pe bază de fosfor.
Ameropa Grains SA din Constanța – a primit aprobări să importe 130.000 de tone din Maroc. Firma constănțeană face parte din concernul elvețian Ameropa, cel care controlează și Azomureș. Ameropa Grains este un trader cu produse agricole, dar face și importuri de îngrășăminte.
Gransol Agro SRL din Arad – a primit aprobări să importe 100.000 de tone. Firma elvețiană Zimal SA, cu 70% din acțiuni este acționarul principal, iar cei minoritari sunt Cătălin Corneliu Ranta (12%), Sorin Buda (12%) și Ramona Olimpia Albert (8%).
Egger Tehnologia SRL din Suceava – a primit aprobări să importe 100.000 de tone. Acționarul societății este compania Egger Osteuropa Beteiliungsverwaltung GMBH din Austria.
Adidana SRL din Pitești – a primit aprobări să importe 20.000 de tone.
Landstar Capital SRL din Piatra Neamț – a primit aprobări să importe 25.000 de tone.
Keytrade AG din Elveția – a primit aprobări să importe 50.000 de tone. Compania este coordonată de Melih Keyman.
Socar Petroleum SA – a primit aprobări să importe 50.000 de tone.
Combinatul de Îngrășăminte Chimice SRL – a importat Amosulfan (sulfat de amoniu) – 6.500 de tone din Serbia, 20.000 de tone de uree din Tukmenistan.
TT AG Limited din Malta – a primit aprobări să importe 15.000 de tone de uree din Azerbaijan, 15.000 de tone de uree din Turkmenistan.
Fert-Tradero SRL din Timiș – a primit aprobări să importe 10.000 de tone de uree.
după un material Europa liberă
