Comportamentul la pășunat al bovinelor
Producția eficientă a animalelor întreținute pe pășune necesită o înțelegere a comportamentului de pășunat și a modului în care animalele selectează ce plantă să mănânce. Pășunile sunt sisteme complexe în care animalele trebuie să ia o serie de decizii pentru a satisface o varietate de nevoi. Pe lângă satisfacerea nevoilor nutriționale, animalele depind și de nevoi legate de sete, odihnă, temperatură, interacțiuni sociale și evitarea dăunătorilor sau prădătorilor. Înțelegerea modului în care răspund animalele pentru a satisface aceste nevoi îi poate ajuta pe fermieri să controleze comportamentul de pășunat pentru a obține rezultatele dorite atât pentru gestionarea terenurilor, cât și pentru performanța animalelor.
Selectarea
Când spunem vită știm că vorbim de erbivore. Au un bot lat, plat, care le permite să ia mușcături relativ mari, dar le împiedică să fie la fel de selectivi ca oile, caprele sau multe rumegătoare sălbatice cu guri mai mici. Vitele își folosesc adesea limba, ceea ce le afectează dimensiunea mușcăturii și alegerea zonelor de pășunat. Vitele pasc selectiv, iar atunci când pasc într-o zonă în care există diferite specii de plante sau plante de maturitate diferită, ele vor alege doar o parte din totalul furajului disponibil. Ceea ce mănâncă tinde să fie de calitate superioară decât ceea ce este disponibil în general. Aleg frunza nu tulpina, verde nu maro și pot alege anumite specii de plante, toate acestea afectând calitatea dietei lor. Vitele vor selecta, de asemenea, locurile de pășunat care oferă o bună oportunitate pentru a alege un furaj de înaltă calitate. În timpul sezonului de creștere, plantele sunt adesea mai bogate în proteine, cu o digestibilitate mai bună. În timpul iernii, toate furajele disponibile pot fi de calitate scăzută, lăsând mai puține opțiuni de selecție, iar dieta va fi mai asemănătoare cu media a ceea ce este disponibil.
Selectarea hranei are loc atât în timp, cât și în spațiu. Atunci când mușcă, animalul care pășunează decide dacă mănâncă frunză, tulpină sau partea plantei cu semințe, alege ce specie (plantă) anume să consume în zona la care poate ajunge fără a face un pas, alege ce zonă a pășunii să pască. Aceste alegeri variază, de asemenea, ca intervale de timp. Deoarece condițiile de pășunat se schimbă, selecția dietei este foarte dinamică și variază ca răspuns la condițiile în continuă schimbare. În timp ce toate simțurile sunt folosite în procesele de selecție a dietei, ele variază ca importanță. Vederea este probabil cel mai important simț, bovinele folosind indicii vizuale pentru a recunoaște locurile de pășunat. La nivel de pășune, gustul este probabil cel mai important simț în procesul de decizie, mirosul fiind de asemenea important.
Elementul important care rezultă din selecția dietei și comportamentul la pășunat este rata de aport. Aceasta se schimbă odată cu deciziile luate la fiecare moment al procesului de pășunat. Vitele pot lua decizii de a se muta dintr-o zonă pe baza ratei pe care o pot consuma. Rata de aport este afectată de o varietate de caracteristici, cum ar fi înălțimea și densitatea ierbii și efortul necesar pentru a lua o mușcătură, a mesteca și a înghiți hrana, dar din cauza naturii în schimbare atât a ierbii, cât și a animalului, aceasta este dificil de prevăzut.
Sistemele de pășunat sunt concepute pentru a manipula modelele de selecție a dietei la animale, inclusiv la bovine. Multe strategii de gestionare a pășunatului funcționează raportându-se la condițiile din fermă, cum ar fi amplasarea geografică a parcelei, accesul la sursele de apă, condițiile meteo locale, etc. Unele dintre sistemele de gestionare ale pășunatului sunt rudimentare, altele țin foarte mult cont de cele mai mici detaliile de la un anumit timp/loc.
Vitele au o preferință pentru plantele tinere, verzi și preferă frunzele în locul tulpinilor. Aceste alegeri indică cel mai hrănitor nutreț. Vitele se vor întoarce adesea în zonele pășunate anterior pentru a mânca recreșterea, mai degrabă decât să se mute în zonele nepășunate cu o cantitate mare de furaje, dar mature. Studiile au arătat că prezența tulpinilor uscate va face ca vitele să evite plantele, chiar și atunci când la bază poate fi prezentă creșterea verde.
Un principiu al gestionării pășunatului este controlul capacității animalelor de a reveni în zonele pășunate anterior. Deoarece animalele preferă o regenerare tânără și verde din zonele deja pășunate, revenirea pe aceste zone în mod repetat poate suprasolicita suprafața și slăbi covorul ierbos. În zonele în care o specie extrem de dorită se găsește doar în cantități limitate, pășunatul intens asupra acelei specii poate avea loc chiar și atunci când timpul de pășunat sau numărul de animale este limitat și controlat. Pășunatul selectiv poate avea ca rezultat o parcelă cu zone atât cu vegetație intens pășunată, cât și cu vegetație nepășunată.
Vârsta animalului afectează speciile de plante pe care le mănâncă bovinele. Vițeii selectează plante de înaltă calitate, datorită dimensiunii mai mică a gurii și faptului că au mai mult timp să fie selectivi atunci când o parte din dieta lor provine din laptele matern foarte nutritiv. Tineretul mai mare de un an pare să aleagă o dietă mai variată, probabil pentru că au mai puțină experiență și ar putea testa alimente noi. Vitele mature cu cerințe foarte scăzute de nutrienți pot alege diete de calitate inferioară.
Vitele tind să prefere speciile pe care le cunosc și să evite plantele noi, necunoscute. Vitele probează speciile noi doar în cantități mici și dacă, în aproximativ 4 până la 6 ore, se simt diferit vor evita acea specie în viitor. Asocierea speciilor noi cu o specie sau cu un gust preferat poate fi folosită pentru a învăța bovinele să mănânce specii necunoscute. Această strategie este folosită pentru a antrena bovinele să mănânce buruieni și specii de plante nedorite pe care altfel le-ar putea evita. Această strategie de pășunat este cunoscută sub numele de pășunat direcționat.
Vitele sunt predispuse să mănânce plante toxice dacă nu sunt familiarizate cu acestea. Acest lucru este important dacă plasați vitele în pășuni noi care conțin plante toxice. Va fi nevoie de timp pentru ca vitele să recunoască plantele toxice, uneori după ce este prea târziu. Vitele slabe pot mânca plante toxice mai ușor decât vitele cu o stare corporală mai bună. Scăderea capacității ficatului de a gestiona toxinele și starea precară fizică poate face ca aceste vite să fie mai susceptibile la otrăvirea cu plante toxice.
Deoarece bovinele preferă specii familiare, dacă sunt mutate într-un mediu nou, ele petrec mai mult timp explorând și mai puțin timp păscând, ceea ce duce la o scădere a consumului de hrană. Acest comportament are un impact asupra cheltuielilor de energie și, în cele din urmă, afectează performanța animalelor.
Capacitatea de selecție a bovinelor poate și trebuie să fie utilizată pentru a gestiona modelele de pășunat.
Strategii
Cantitatea de iarbă pe care o mănâncă un rumegător într-o zi este o funcție ce ține cont de timpul petrecut la pășunat și de cantitatea de hrană ingerată pe unitatea de timp. Vitele tind să petreacă aproximativ 7 până la 12 ore la pășunat pe zi. O parte din acest timp este petrecut căutând hrană și mișcându-se între zonele de pășunat. Vitele folosesc strategii de hrănire în selecția zilnică a zonelor de pășunat, bazându-se pe memoria spațială pentru a le ajuta să decidă unde și cum să pască în fiecare zi. Strategiile de hrană într-o pășune pornesc adesea de la apă. Un animal va trebui să se întoarcă la apă cu o anumită frecvență, cu decizii luate cu privire la locul în care să pască cât mai aproape de sursa de apă. Deoarece vitele parcurg doar o anumită distanță față de apă, forma unei pășuni în raport cu sursa de apă poate afecta utilizarea ierbii din pășune. Acest efect este mai proeminent la parcelele mari comparativ cu cele mai mici.
Pe lângă apă, pot fi folosiți și alte elemente pentru a ajuta la manipularea strategiilor de hrănire a vitelor și, prin urmare, a controla modelele de distribuție a bovinelor pe parcelă. Amplasarea sării sau a suplimentelor este utilizată în mod eficient pentru a gestiona distribuirea animalelor. Jgheabul cu minerale amplasat pe vârful dealului, de exemplu, este un mod eficient de manipulare.
Vitele urmează un ciclu zilnic de pășunat, care poate varia ușor în funcție de lungimea zilei și de temperatură. Perioada de pășunat de dimineață începe în jurul răsăritului și poate dura trei ore, iar apoi, după o perioadă de ruminare/odihnă, vitele vor petrece, în general, o altă perioadă de aproximativ 3 ore la pășunat după-amiaza târziu. Reprize de pășunat scurte și mai puțin intense au loc în mijlocul zilei și pe timp de noapte. Aportul este mai mare în timpul perioadei de pășunat de după-amiază, deoarece bovinele se pregătesc pentru o perioadă de pășunat limitată pe parcursul nopții.
Timpul efectiv de pășunat dintr-o zi are limite superioare, deoarece vita necesită timp pentru odihnă și ruminare. În condiții de disponibilitate scăzută a furajelor, aportul zilnic poate fi sub optim, deoarece vitele trebuie să petreacă mai mult timp căutând hrană. De asemenea, pe măsură ce structura pășunii se modifică, au loc scăderi ale ratei mușcăturii și ale cantității de iarbă per mușcătură. În pășunile relativ înalte și dense, modificările ratei de mușcătură și ale cantității de iarbă per mușcătură se pot echilibra reciproc pentru a menține un aport constant. Pe pășunile slabe numărul de mușcături pe minut crește, iar cantitatea de iarbă pe mușcătură scade – aportul poate să nu fie compensat de numărul de mușcături. Una este ca o vită să muște de 20 de ori pe minut, alta de 80!
Vitele învață comportamente de pășunat de la altele, în special de la mamele lor. Vitele pot învăța și de la semenii lor și din propriile experiențe. Vitele mai în vârstă dintr-o turmă pot avea cunoștințe despre o zonă de pășunat care pot fi transmise animalelor mai tinere. Invers, îndepărtarea animalelor mai în vârstă, cu modele de pășunat stabilite, poate ajuta o turmă să dezvolte noi modele de pășunat. O anumită perioadă de timp va fi investită în învățarea unui nou mediu, care poate afecta performanța animalelor și distribuția animalelor pe parcelă. Pășunile mici care necesită mai puțin timp pentru a fi explorate sunt o soluție pentru un pășunat uniform.
Mai multe studii au raportat o reducere a consumului și a performanței animalelor atunci când hrănirea cu alte furaje întrerupe perioadele de pășunat. Furnizarea de suplimente în momentele în care animalele pasc mai puțin intens, cum ar fi dimineața târziu sau în timpul unei perioade de odihnă la amiază, poate preveni scăderea aportului. Studiile în care bovinele au avut acces la parcele noi de pășunat după-amiaza au raportat performanțe mai mari ale animalelor față de animalele mutate în parcele noi dimineața. Acest lucru poate fi legat de intensitatea crescută a pășunatului după-amiaza, cuplată cu o creștere a carbohidraților solubili în covorul ierbos în această parte a zilei.
Mulți factori au potențialul de a limita consumul de iarbă de către animalele care pasc. Disponibilitatea scăzută poate limita aportul, dar acest efect este influențat de compoziția covorului ierbos pășunat.
Calitatea scăzută a ierbii va afecta aportul întrucât bovinele trebuie să mestece pentru o perioadă lungă de timp înainte de a înghiți. Temperaturile extreme pot limita timpul de pășunat, dar bovinele se adaptează la temperaturi în timp. Timpul de pășunat poate fi afectat de condițiile termice generale, cum ar fi cantitatea de lumină solară (radiația solară) și viteza vântului. Atunci când bovinele se află în zona lor de confort termic (intervalul de temperatură în care nu trebuie să cheltuiască energie suplimentară nici pentru încălzirea, nici pentru răcirea temperaturii corpului), majoritatea pășunatului are loc în timpul zilei. În zilele foarte călduroase, vitele reduc timpul petrecut la pășunat după-amiaza și își măresc pășunatul pe timp de noapte. În zilele reci, vitele fac contrariul, pășunând mai puțin noaptea și mai mult după-amiaza.
Managementul comportamentului de pășunat
Strategiile de pășunat pot fi dezvoltate pentru situații specifice, pe baza înțelegerii selecției dietei și a comportamentului.
• Determinați obiectivul de management al vegetației și dezvoltați o strategie de pășunat adecvată în raport cu biodiversitatea dorită, frecvența defolierii și distribuția animalelor pe parcelă prin manipularea preferinței bovinelor pentru caracteristicile speciilor din parcelă.
• Înțelegeți modul în care bovinele abordează speciile noi pentru a le schimba comportamentul în sensul dorit.
• Realizați că vitele pot consuma mai multă energie atunci când învață o zonă nouă.
• Apelați la trucuri precum apa, sarea și jgheaburile cu minerale pentru a atrage vitele în zone neutilizate.
• Luați în considerare sincronizarea activităților de suplimentare furajeră, astfel încât acestea să nu perturbe perioadele majore de pășunat.
• Când evaluați nevoile bovinelor în raport cu calitatea ierbii, nu uitați să creșteți necesarul de energie pentru a ține seama de costurile pășunatului.
• Unii au sugerat că, în condiții de pășunat intensiv, mișcările bovinelor pot fi cronometrate pentru a maximiza aportul și a îmbunătăți performanța animalelor.
Continuați să pășunați!
