Dacă domnul Daniel Buda apreciază că „fermierii sunt mici Dumnezei” să înceteze să se mai închine la Bruxelles și să vină să găsim cu totii soluții de supraviețuire!
Fermierii care produc lapte in România sunt pe pierdere, in medie, cu 11,37 eurocenți per kg (0,55ron/kg).
Germania: costurile de producție a laptelui: 46,69 ct / kg (cca. 2,28ron/kg) în octombrie 2020. Conform rezultatelor studiului trimestrial privind costurile de producție din Germania, realizat de BAL (Büro für Agrarsoziologie und Landwirtschaft), costurile de producție in octombrie 2020 – s-au ridicat la 46,69 ct pe kg, în timp ce prețul plătit de procesatorii de lapte a fost de numai 32,64 ct pe kg (1,59ron/kg) pentru aceeași perioadă. Prin urmare, fermierii germani au fost pe pierdere si mai aveau nevoie de 14,05 ct per kg (0,68ron/kg) pentru a-și acoperi costurile.
Familia Geiger are 250 de vaci, un singur angajat, dar au cea mai modernă tehnologie. “Ești obligat să livrezi tot laptele unui producător. Abia ulterior afli cât vei fi plătit. Dacă prețul laptelui scade, ghinion. Nu ai niciun cuvânt de spus. Telul meu e să realizez mult cu puțin, însă sistemul ne tot pune piedici. Nu mai e… Poate că sunt idealist, nu știu… vrând să realizez mult cu puțin. În ziua de azi, trebuie să produci tot mai mult. Ai consultanți care-ți spun ce nutreț să folosești. Trebuie să atingem mereu producție maximă, să ne dezvoltăm continuu. Fiind o afacere de familie, nu mai putem evolua și câștigăm tot mai puțin. Lucrăm numai pentru companiile mari, pentru industria alimentară. Si suntem dați la o parte.”
În Danemarca, în 1987, existau 37.000 de fermieri care produceau 5,5 miliarde de litri de lapte. Azi avem doar 3.500 de fermieri care produc circa aceeași cantitate.
“Ca să ne câștigăm pâinea, trebuie să producem lapte cât mai ieftin si de cea mai bună calitate. Se pune multă presiune pe preț. Trebuie să producem o cantitate mai mare, la calitate bună, pentru a obține prețul ideal. La asta se rezumă totul.”, ne spune Peter Moritzen care nu se considera fermier, ci administrator a 750 de vaci de lapte si a celor 12 angajati ai sai. Fabricile de lactate sunt interfețele majore dintre producători și consumatori si sunt cei mai puternici jucători de pe piața laptelui. “Prețul de bază pe care-l primim e 27 de cenți. Pentru a acoperi costurile producției de lapte, avem nevoie de cel puțin 40 de cenți. Asta mă supără, îmi dă de bănuit că sistemul nu funcționează bine. E ca teoria lui Darwin. Dacă nu te adaptezi, mori.”
În Tirolul de Sud Alexander Agethle are o mică fermă ecologică de lactate. “Mi-am dat seama rapid că nu vom ajunge o companie mare. Am decis să ne procesăm singuri laptele. Mi-am dat seama de la început că trebuie să punem accent pe calitate. Am ales să facem brânză din lapte crud, cu propriile rețete, ca să avem parte de o calitate excelentă. Suntem norocoși că avem mulți membri talentați ai familiei pe partea de comunicare, de organizare și de producție. Suntem foarte norocoși. Desigur, comerțul direct de la fermier are unele limite, fiindcă nu poate veni toată lumea aici. Însă, în prezent, există multe opțiuni de distribuție. Însă menționez că nu mă interesează să-mi vând brânzeturile mai departe de 200 km.”
Centrul dezvoltării producției laptelui este la Bruxelles.
“Nu vă imaginați că deciziile Parlamentului European încurajează fermierii sau fermele mici. Deciziile susțin interesele industriei”, afirma Martin Häusling parlamentar și fermier de lactate organice. “Laptele este o materie primă ieftină, inclusă în multe produse. Cu toții vor lapte ieftin. Și vor ca întotdeauna să existe un surplus. Nimeni din sectorul alimentar nu vrea cantități mici, care abia să facă față cererii europene. Vor să fim mereu peste limita superioară. Trebuie să existe un surplus pentru a le forța mâna producătorilor. Astfel, îi pot amenința că, dacă nu scad prețul, o va face altcineva din UE. Deci legile nu-i susțin pe cei 13 milioane de fermieri care primesc subvenții de la UE. Legile susțin marii producători, fabricile de lactate. Ei câștigă de pe urma noastră și exportă cantități uriașe de lapte în toată lumea, la prețuri mici.”
Acum, în situația actuală, industria laptelui din Europa e complet dependentă de plăți directe. Niciun fermier nu poate supraviețui dacă nu primește plățile anuale de la UE pe 31 decembrie. E aproape tot venitul lor. Peter Moritzen: “Subvențiile de la UE sunt importante. Depindem de ele. N-am rezista fără. Dacă tragi linie, an după an, trebuie să existe. Altfel, n-am mai avea nimic. Nu poți câștiga bani din producția de lapte fără subvențiile de la UE. E imposibil. Fara subvenții consumatorul ar plăti în plus pe lapte. Asta ar înlocui subvențiile de la UE. Consumatorul ar plăti cel putin 1,11 euro în plus. Nu pare a fi mare lucru, dar e vorba de miliarde. Si consumatorul ar face economii. N-ar mai plăti atâtea taxe la UE.“
Glasul trist al crescătorilor de animale:
Am dus agricultura într-o direcție fără ieșire și asta pentru că a devenit o preocupare strict a economiștilor. Suntem în război cu toată lumea. Nu există bunăvoință. Nu. Nu îți plânge nimeni de milă. Trebuie să fii… uneori ticălos. În ultimii ani am fost martori la un proces de „canibalism”. Mi-am dat seama că suntem batjocoriți! Prețul laptelui nu trebuie să crească. Laptele, ca materie primă, trebuie să fie ieftin pentru fabrici.
