La grâu producția medie la hectar este de 2,9 tone/ha

La grâu producția medie la hectar este de 2,9 tone/ha; ce productii medii au fost raportate la culturile de toamna? stiri agricole

”Cum ne-am așteptat, cum am previzionat, atât din informațiile luate de la fermieri, cât de la specialiști, seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est și este a țării. Cele mai accentuate scăderi de producție sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată”, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi, 4 august, la sediul MADR.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

La grâu – este suprafața cea mai mare, peste 80% din suprafața însămânțată în toamnă a fost cu grâu, s-a recoltat 89% din suprafață, producția medie la hectar este de 2,9 tone pe hectar față de 4,8 tone pe hectar în 2019 când regimul precipitațiilor a fost unul normal. S-a diminuat cu 40% producția medie la hectar la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anula cesta estimarea este de 5,5-5,6 milioane de tone”, a declarat ministrul Adrian Oros despre producția de grâu.

La secară, producția medie de asemenea a fost diminuată. ”Este de circa 2,5 tone pe hectar, față de 3,2 tone pe hectar în anul trecut”, a spus Oros despre recoltele la secară.

La orz, producția medie la hectar este de circa 2,6 tone pe hectar, față de 5 tone pe hectar în anul trecut. ”Deci o scădere cu aproximativ 47%”.

La rapita „producția medie anul trecut a fost de 2,3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Și aici s-a înregistrat o scădere seminificativă datorită secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an, deși în ultima perioadă au fost precipitații chiar din abundență, în anumite zone ale țării, mai ales în Dobrogea și sudul Moldovei sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, a mai afirmat domnul Oros.

Related posts

2 Thoughts to “La grâu producția medie la hectar este de 2,9 tone/ha”

  1. Ioan Brebenel

    Productii date de direcția agricola ca să justifice de ce nu au dat despăgubiri pentru seceta.

  2. Ioan Brebenel

    producția reala este mult mai mica

Leave a Comment