Legile generale ale sporirii sau mentinerii starii de fertilitate
Deloc de neglijat sunt relatiile de interconditionarea a factorilor de vegetatie care influenteaza cresterea plantelor. Vom enumera mai jos aceste principii si legi ale sporirii sau mentinerii starii de fertilitate.
Legea egalei importante a factorilor de vegetatie – fomulata în 1940 de catre Prianisnikov aceasta ne spune ca toti factorii de vegetatie sunt la fel de necesari si prin aceasta, importanti în egala masura, indiferent de raportul cantitativ cu care fiecare intervine în procesul de crestere si dezvoltare a plantelor. Neglijarea unuia dintre acesti factori poate sa aiba consecinte negative asupra cresterii si dezvoltarii plantelor, precum si asupra recoltelor scontate. O nutritie corespunzatoare nu este suficienta pentru cresterea si dezvoltarea plantelor; in egala masura trebuie asigurati si ceilalti factori, precum lumina, apa, caldura etc.
Legea nesubstituirii factorilor de vegetatie – nici unul din factorii de viata ai plantelor nu poate fi înlocuit printr-un alt factor. Acelasi Prianisnikov sublinia ca insuficienta unuia dintre factorii de vegetatie nu poate fi compensata prin aplicarea în exces a altora.
Legea interdependentei si conditionarii reciproce a factorilor de vegetatie – toti factorii de vegetatie sunt în interdependenta si conditionare reciproca. Interventiile unilaterale asupra unui factor poate sa aiba consecinte nefavorabile asupra cresterii si dezvoltarii plantelor si recoltei finale prin interconditionarea cu ceilalti factori de vegetatie.
Legea completarii ( restituirii ) elementelor nutritive usor accesibile luate cu recolta. Acest principiu subliniaza necesitatea mentinerii unei anumite stari de fertilitate, a unui
anumit raport între ionii din solutie corespunzator potentialului genetic al soiurilor cultivate.
Prin aplicarea îngrasamintelor trebuie sa se restituie în forme usor accesibile elementele
nutritive, atât cele ridicate odata cu recolta, cât si cele care s-au imobilizat sau au fost levigate(Davidescu V, 2000)
Legea minimului si a maximului: A. Legea minimului formulata de Hellriegel (1831-1895) stipuleaza: ” daca unul din factorii de vegetatie (apa, hrana, lumina, temperatura) lipseste, atunci recolta este egala cu zero „. Continutul unui element aflat insuficient în mediu de nutritie determina dimensiunea recoltei; daca se maresc dozele de îngrasaminte din celelalte elemente nutritive recolta se poate plafona. B. Legea maximului (E. Wollny) ne spune ca: ” daca una din conditiile de viata (apa, lumina, caldura, hrana) exista în mod natural în cantitate
maxima, atunci recolta este zero”. Corelatia dintre cele doua legi este simpla: atunci când unul dintre elemente se afla în maxim automat altele ramân în minim.
Legea echilibrului nutritiv sau legea optimului (G. Liebscher): pe solurile cu textura mijlocie plantele utilizeaza factorul de vegetatie aflat în minim cu atât mai mult cu cât ceilalti factori sunt mai apropiati nivelului optim. Altfel spus, dezechilibrele produse de concentratii neechilibrate între elementele nutritive pot provoca tulburari în metabolismul plantei.
Legea echilibrului dintre diferite organe ale plantelor – între diferitele organe ale plantei trebuie sa existe raporturi ponderale bine determinate, pentru a obtine o recolta maxima din punct de vedere cantitativ si calitativ, corespunzator cu potentialul genetic de productie (Davidescu s.a., 1992).
Legea fertilitatii crescânde a solului – în cazul aplicarii rationale a îngrasamintelor, atunci când toti factorii de vegetatie sunt în optim, recolta poate creste relativ continuu, fara ca solul sa sufere. Tehnologia superioara, potentialul genetic superior duc la cresterea relativ continua
a recoltei prin amplificarea coeficientului de bioconversie energetica a îngrasamintelor, prin
sporirea dozelor.
Un nou concept este dezvoltat de David Davidescu si Velicica Davidescu în 1984: „în caz de restric_ii a unor factori de vegetatie (apa, hrana, lumina, temperatura etc.) se creaza o anumita ierarhizare a importantei lor pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, corespunzator evolutiei filogenetice si a conditiilor mediului ambiant“ (D. Davidescu, 1984). Primul factor restrictiv al productiei în agricultura intensiva îl constituie apa, atunci când se face abstractie de temperatura si intensitatea luminoasa. Al doilea factor restrictiv îl constitue substantele nutritive; al treilea factor este reprezentat de însusirile fizice si hidrofizice ale solului; al patrulea factor restrictive este capacitatea productiva a soiuluisau a varietatii hibride; nu in ultimul rand, combaterea buruienilor si daunatorilor este al cincilea factor restrictive.
Legea autoreglarii biologice a culturilor agricole – când prin tehnologia de cultura unei comunitati de plante nu i se asigura cerintele fata de factorii de mediu înscrise în codul genetic, privitoare la aprovizionarea cu apa, hrana, aer, bioxid de carbon, lumina, caldura, densitate, spatiu de nutritie, atunci aceasta comunitate de plante, care prin sensorii biologici sesizeaza conditiile ce le are la dispozitie prin factorii naturali sau prin tehnologia de cultura aplicata, îsi autoregleaza prin procese de conexiune în mod etapizat, cresterea, dezvoltarea, fotosinteza, transpiratia, indicele foliar, recolta, la conditiile existente astfel încât sa-si asigure perpetuarea speciei, chiar daca face un singur bob.(Davidescu D. si Velicica Davidescu ,1988).
Legea moderarii actiunilor spune ca toate modificarile în intensitate ale unui factor care conditioneaza echilibrul unui sistem, favorizeaza o reactie care se opune la aceasta modificare.
Unitatea legilor stiintifice ale sporirii si mentinerii fertilitatii solului – productii ridicate se obtin prin interventii simultane si complexe asupra factorilor de vegetatie.
