Nu eliminaţi de la sprijinul financiar cuplat cu producţia tocmai ceea ce înseamnă producţie!

A.C.E.B.O.P. susţine PETIȚIA crescătorilor autohtoni de bovine de carne; petiţie pentru relansarea creşterii bovinelor de carne în România; stiri agricole

PETIŢIE CU PRIVIRE LA MODIFICĂRILE ADUSE ACORDĂRII SCZ-TC 2021.2022

Catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Stimate domnule ministru Adrian Oros,

Suntem un grup de crescători de bovine pentru carne din România, care avem in exploataţiile noastre taurine pentru carne din rase specializate si metişi ai acestora.

Am aflat din proiectul de modificare a legislaţiei privind acordarea Sprijinului Cuplat cu Producţia in Zootehnie – Taurine Carne (SCZ-TC), aflat zilele acestea in dezbatere public că, pentru următorii doi ani, se intenţionează eliminarea de la subvenţie a tineretului rasă pură si metis.

Faţă de aceste modificări avem următoarele obiecţii, de care, cu respect, vă rugăm, să ţineţi cont la elaborarea formei finale a legii:

1. Eliminarea de la sprijinul financiar a tineretului rasă pură şi metis echivalează cu eliminarea subvenţionării producţiei de la sprijinul cuplat cu PRODUCŢIA!

 În forma actual a proiectului, o vacă va fi subventionată, fie că produce, fie că nu. Pe cand producţia, tineretul rasă pură şi metis este eliminat.

La sprijinul cuplat vegetal, de exemplu la lucernă, este nevoie de o producţie minimă pe hectarul semănat, demonstrabilă, pentru a accesa sprijinul financiar. Nu se acordă doar pentru faptul că ai un hectar de pământ, ci este nevoie ca acel hectar să producă! De ce în vegetal sprijinul este cuplat cu producţia, iar la SCZ-TC este eliminată din ecuaţia finanţării tocmai producţia? O vacă poate produce, sau poate să nu fie productivă – şi ea va incasa sprijinul cuplat cu producţia. Iar produşii sunt eliminaţi complet din ecuaţie. Am admirat incă de la inceputul primului dumneavostră mandat dorinţa eliminării vânătorilor de subvenţii şi acordarea sprijinului financiar celor care produc cu adevărat. Vă rugăm, rămâneţi vertical şi nu elilminaţi producţia, tineretul rasă pură şi metis de la sprijinul cuplat cu producţia. Aceşti doi ani sunt decisive pentru zootehnia din România, sectorul pentru carne. Dacă producţia nu este subvenţionată acum, din 2023 România nu va avea cu cine şi cu ce să producă.

2. Elminarea metişilor de la acordarea sprijinului cuplat este echivalent cu distrugerea fermelor comerciale de carne, aşa puţine câte sunt.

Avem încă in România vaci autohtone, valoroase, care prin încrucişarea cu tauri din rase specializate de carne pot produce atât tăuraşi pentru îngrăşatorii şi abatorizare cât şi femele metis F1 care sunt superioare celor rasă pură in fermele comerciale, atât prin adaptabilitate, cât şi prin costuri. Dacă în aceşti doi ani, aceste animale nu vor putea fi folosite, ele vor lua drumul abatorului deşi reprezintă un mijloc de producţie accesibil, adaptat zonelor noastre şi ieftin de întreţinut. După doi ani, se vor cere de la buget din nou şi din nou programe de minimis pentru achiziţii juninci din rase străine , pentru că în forma actuală a legii, declinul şeptelului va fi dramatic. România rămâne fără animale, şi fără animale nu putem vorbi de zootehnie.

Prin eliminarea metişilor pierdem utilizarea vigorii hibride, acest mijloc deosebit de important într-o fermă comercială. Cum ar arăta în ochii fermierilor din ţară şi străinătate eliminarea de la subvenţie a terenului semănat cu sămânţă hibridă? Ne-am face de râs, doar pentru că cineva ar avea interesul să promoveze doar soiurile de porumb şi să elimine hibrizii? Eliminarea de la subvenţie a metişilor, hibrizilor, va avea consecinţe nefaste asupra sectorului.

Domnule ministru şi domni consilieri! Vă rugăm să analizaţi cu bună credinţă cele spuse in această petiţie. Pentru că şi noi cei care creştem animale metis, chiar dacă deocamdată nu suntem reprezentaţi de o asociaţie care să apere interesele noastre, reprezentăm majoritatea din sector (tăcută, ce e drept până acum). Vă rugăm nu ne condamnaţi la dispariţie. Înţelegem situaţia grea din sector, pentru că suntem parte din el, dar nu este corect să fim folosiţi ca masă de manevră. Când Comisia Europeana, in 2016, a avertizat România că SCZ-TC pe cap de animal este prea mare, am fost incluşi la plată să aducem un echilibru. Iar astăzi, asociaţiile care au interese in promovarea doar a rasei pură vor să ne arunce peste bord, să ne condamne la dispariţie. Trebuie să avem parte de tratament egal, pentru că timpurile acestea grele ne afectează pe toţi deopotrivă.

De aceea, vă rugăm să nu eliminaţi de la sprijinul financiar cuplat cu producţia tocmai ceea ce înseamnă producţie!

Cu respect, un grup de fermieri a căror nume se regaseşte in anexa acestei petiţii.

România

22 februarie 2021

Pentru că prin modificările aduse modului de acordare a sprijinului cuplat în zootehnie (SCZ-TC) se lovește direct în PRODUCȚIE și în fermele de producție , vom trimite petiția atașată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Cei care vreți să fiți semnatari, vă rog să lăsați un comentariu care să conțină numele, localitatea și numărul de animale.

Related posts

4 Thoughts to “Nu eliminaţi de la sprijinul financiar cuplat cu producţia tocmai ceea ce înseamnă producţie!”

  1. Mihai Moldovan

    250 capete

    1. agrimanet

      ce ati vrut sa spuneti?

  2. Rada Grancea

    Eu cum pot sa semnez petitia pentru ca si eu am 32 de animale metis ca4e vor sa mi le rlimine de la subventie

    1. agrimanet

      Luati legatura cu Radu Husau, adresa de email: rhusau@yahoo.com

Leave a Comment