OROS: „Ajutorul național tranzitoriu în cazul bovinelor pare foarte mic”

Ajutorul național tranzitoriu în cazul bovinelor pare foarte mic; Împreună cu asociațiile am decis cum anume să împărțim acești bani; stiri agricole

Ajutorul național tranzitoriu în cazul bovinelor pare foarte mic

„Împreună cu asociațiile am decis cum anume să împărțim acești bani pe care îi aveam la dispoziție. Singura modificare pe care am făcut-o – și care a fost la cererea crescătorilor de bovine – a fost aceea să nu ne mai raportăm la acea dată istorică și să facem ca banii să ajungă la fermierii care acum au animale în gospodării. De aceea, ajutorul național tranzitoriu în cazul bovinelor pare foarte mic, este foarte mic, în schimb restul banilor îi orientăm într-o schemă de sprijin de COVID-19, în așa fel încât banii să ajungă la fermieri care acum au numărul de animale real, de acum, nu la data din 2013.

Am avut zeci de discuții cu fermierii care nu erau de acord să dăm banii pe acea dată istorică întrucât, în multe cazuri, unii în 2013 aveau animale mai puține, iar acum au mai multe și li se părea mai corect să primească pe numărul real de animale, iar unii, destul de mulți, nu mai aveau animale, chiar deloc sau aveau animale foarte puține comparativ cu 2013 și primeau în continuare acele sume. Fiind bani de la bugetul național am găsit această modalitate de a face ca banii să ajungă pe animale reale”, a spus Adrian Oros, în cadrul dezbaterii online cu tema „Industria cărnii, între realitățile românești și provocările europene” organizată de RFI.

„Sigur, speranţa mea este ca la rectificare să reuşim să mai mai adăugam nişte sume. Anul trecut am pornit cu un buget mult mai mic şi la ambele rectificări am avut şansa, noi, cei de la Ministerul Agriculturii, să primim sume consistente”, a explicat șeful MADR.

Related posts

Leave a Comment