Principiile unei fertilizări rationale
Îndepărtarea nutrienţilor din sol prin absorbţia lor în plantă, prin levigare sau prin alte procese ce ţin de dinamica naturală a solurilor, atrag după ele diminuarea conţinuturilor de forme mobile ale elementelor nutritive şi declinul treptat al capacităţii de producţie a solurilor. Din aceasta cauza este absolut necesar compensarea prin aplicarea de îngrăşăminte minerale şi organice, atât a consumului cu recoltele cât şi a scăderii mobilităţii nutrienţilor prin procese naturale (adsorbţie, fixare, imobilizare în substanţe humice, ş.a.) (Borlan ş.a., 1994).
Trebuie conştientizat de fiecare producător agricol faptul că folosirea îngrăşămintelor pentru realizarea unor producţii profitabile trebuie făcută pe baza unor previziuni realiste, care să ţină cont de condiţiile pedoclimatice locale, de potenţialul productiv al culturilor şi nivelul tehnologic al unităţii agricole.
Planul de fertilizare – instrument de gestionare şi control a folosirii îngrăşămintelor
Planul de fertilizare este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi minerale cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de alegerea unor momentele propice de procurare a necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice.
Planul de fertilizare permite atingerea următoarelor obiective:
- calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultură (existentă sau care urmează să fie infiintata) prin aplicarea unor modele de calcul care să ţină cont de principiile unei fertilizări raţionale, de sistemul de culturi existent în unitate (anuale, pomi, viţă de vie, păşuni, fâneţe) şi de nivelul producţiilor planificate;
- stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în unitate în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrăşăminte posibil de aplicat, pe culturi şi parcele de fertilizare, precum şi a dozelor de îngrăşăminte chimice pentru completare până la nivelul necesarului estimat prin calcul;
- verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situaţiei agrochimice a solurilor pe baza balanţei intrărilor şi ieşirilor din sistem (cantităţile de nutrienţi introduse în sol minus cantităţile de nutrienţi exportate cu recolta), poate furniza informaţii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinţă şi cu alţi nutrienţi) precum şi pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienţi de origine agricolă (în special cu nitraţi, posibil şi cu compuşi ai fosforului);
- furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor.
Paşii şi elementele necesare pentru elaborarea unui plan de fertilizare
• Suprafaţa cu folosinţă agricolă a exploataţiei (fermei) se recomandă să fie împărţită în sectoare identificabile, relativ omogene din punct de vedere agrochimic, stabilite pe baza studiilor periodice (4-5ani) efectuate de unităţi specializate, pentru a putea stabili pe criterii obiective nevoia de fertilizare a culturilor din fiecare parcelă;
• Trebuie stabilit (sau cunoscut) asolamentul (asolamentele) şi amplasarea acestuia în teren, în cadrul fiecărui asolament fertilizarea urmând să fie dirijată în funcţie de natura culturii şi potenţialul de producţie al acesteia şi, respectiv, specificul pedoclimatic al locului;
• Cunoaşterea tipului sau tipurilor de sol din cadrul fermei precum şi a principalelor însuşiri morfologice fizice şi chimice este relevantă pentru asigurarea unei eficienţe maxime a fertilizării şi pentru diminuarea riscului de poluare cu nitraţi (şi eventual cu fosfor) a apelor freatice (panta terenului, textura şi permeabilitatea solului, reacţia solului, conţinutul de humus, gradul de saturaţie în baze, conţinutul în forme mobile de azot, fosfor, potasiu, ş.a.). Pe baza acestor informaţii se poate aprecia nivelul de fertilitate al solului, nevoia unor eventuale măsuri ameliorative şi se pot stabili cele mai potrivite tehnologii de cultură privind lucrările solului, data însămânţării, metodele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale ş.a.;
• La estimarea nivelului recoltelor scontate (planificate) trebuie luate în considerare şi caracteristicile climatice ale locului (în special regimul termic şi al precipitaţiilor, inclusiv distribuirea anuală a acestora), având în vedere că acestea sunt determinante în dinamica elementelor fertilizante în sol şi în mod special în mineralizarea materiei organice şi în deplasarea nutrienţilor în profilul solului, sub zona de înrădăcinare. Fixarea obiectivelor privind recoltele planificate pentru culturile din cadrul unei ferme se poate face în mod realist prin una sau alta din următoarele posibilităţi, (de preferinţă prin una din primele două):
- pe baza notelor de bonitare furnizate de organizatii specializate pentru condiţiile pedoclimatice specifice unităţii,
- pe baza recoltelor medii obţinute în staţiunea agricolă de cercetare specifică zonei;
- pe baza evaluărilor producţiei medii obţinute în fermă pe un număr de ani (de regulă cinci) cu eliminarea celor cu producţii extreme (respectiv anul cu producţia cea mai mare şi anul cu producţia cea mai mică); se are în vedere şi posibilităţile de aplicare în optim a tuturor verigilor tehnologice recomandate pentru cultura respectivă (specia, cultivarul, data însămânţării, măsurile de protecţie fitosanitară, etc.);
• Trebuie deţinute informaţii privind consumul specific de nutrienţi pentru fiecare cultură, pe baza căruia se determină exporturile de nutrienţi minerali pentru fiecare cultură, raportat la unitatea de suprafaţă. Aceste date se obţin prin analiza chimica a materialului vegetal şi pot fi puse la dispoziţia fermierilor sub formă tabelară (consumuri specifice medii), în cazul în care doresc să-şi alcătuiască personal planul de fertilizare;
• Trebuie estimat nivelul cantitativ şi calitativ al tuturor reziduurilor organice cu valoare fertilizantă posibil de produs în unitate în cursul anului agricol pentru care se alcătuieşte planul de fertilizare. Acestea trebuie folosite cu prioritate la fertilizarea culturilor din cadrul exploataţiei şi numai în completare trebuie intervenit cu îngrăşăminte produse industrial. Din acest motiv este foarte important ca în planul de fertilizare să se precizeze natura lor (provenienţa, gradul de maturare, starea fizică, conţinutul de nutrienţi principali, modul de repartiţie a acestora pe parcele şi culturi în funcţie de ierarhizarea răspunsului acestora la fertilizarea organică încă din primul an de aplicare. De exemplu, plantele cu o perioadă mai lungă de vegetaţie (sfecla, cartoful, porumbul, floarea soarelui), precum şi cele cu masă vegetativă mare (porumbul de siloz, sorgul, iarba de Sudan, ş.a.), valorifică mai bine gunoiul de grajd în primul an de la aplicare, în timp ce cerealele păioase (pe soluri fertile) precum şi unele legume (cartofii timpurii, mazărea, morcovul, ş.a.) răspund mai bine la acţiunea ulterioară a acestuia (Davidescu. D şi Davidescu V, 1981);
• În măsura în care este posibil, planul de fertilizare ar trebui să cuprindă şi momentele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale (la lucrările de bază ale solului, fracţionat parte în toamnă parte în primăvară şi pe parcursul vegetaţiei), în funcţie de obiectivele urmărite (mărimea recoltei şi/sau calitatea acesteia).
Evaluarea necesarului de îngrăşăminte în cadrul unei exploataţii agricole
Stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi naturale pentru recoltele planificate (scontate) a se obţine în anul agricol curent poate fi făcută după
- metode empirice (bazate pe experienţa cultivatorilor)
- metode semiempirice (doze orientative recomandate de specialişti) şi
- doze fundamentate ştiinţific, dar cu grad de aplicabilitate mai restrâns sau mai larg, în funcţie de concepţia şi modul matematic de abordare.
În această categorie pot fi incluse, de exemplu, dozele stabilite pe baza experienţelor de lungă durată cu îngrăşăminte, dar care au valabilitate strict pentru condiţiile pedoclimatice ale locului de experimentare, dozele stabilite pe baza unor ecuaţii de răspuns de tip polinomial sau mai complexe, metode bazate pe bilanţul elementelor nutritive, metoda suprafeţelor de răspuns, ş.a.
Vom reveni cu metodele recomandate pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte pentru alcătuirea planurilor de fertilizare.