Plata mai devreme a avansului APIA nu a fost aprobată

Sumele pentru ANT aprobate în ședința Guvernului. Suma totală a ajutoarelor naționale tranzitorii este de 223.976.950 euro. Stiri agricole

Autoritățile de la Bruxelles nu au aprobat plata mai devreme a avansului APIA. Anunțul a fost făcut de George Scarlat, secretar de stat MADR, în ultima ședință de guvern unde i-a ținut locul ministrului Adrian Oros.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

”Am făcut solicitarea în acest sens, dar nu s-a aprobat încă niciunui stat membru, deoarece la 30 septembrie, motivat de faptul că în regulament este stipulat că trebuie să mergem pe cursul euro de la 30 septembrie. Încercăm în acest sens să vedem dacă obținem vreo derogare, pentru că există riscul ca anumite sume să fie dezangajate”, a fost mesajul transmis de George Scarlat.

Prim-ministru Orban, nemultumit de raspuns, a subliniat că trebuie găsită o soluție:

”Domnul secretar de stat, deci noi primim niște avansuri care reprezintă 85%. Dacă se stabilește un anumit curs de schimb care nu corespunde cu cursul de schimb pe care l-am luat noi în calcul când plătim, se poate face reechilibrarea pe plata restului sumei. Aici trebuie purtate negocieri la nivelul UE, pentru că în situația dată este nevoie să facem niște plăți la hectar, pentru că foarte mulți fermieri au fost afectați de criza provocată de COVID-19, de secetă și de alte probleme, și au nevoie de banii aceștia pentru înființarea culturilor de toamnă”.

Ministerul Agriculturii, cât și APIA sunt pregătite să plătească avansul mai devreme, însă este nevoie de acordul de la Bruxelles. În cazul în care acest acord nu va veni, va fi respectat calendarul oficial, iar plata avansului APIA se va face începând din 16 octombrie.

Related posts

Leave a Comment