In goana după clickuri, presa agricolă ridică în slăvi marele program Agro IMM Invest și-l prezintă ca pe un ajutor acordat fermierilor…
Mai jos aveți trei titluri din trei site-uri de profil:
- “Guvernul României a aprobat un nou ajutor pentru fermieri, sprijinul prin Agro IMM Invest putând să ajungă până la 100.000 euro/exploatație”
- “APROBAT DE GUVERN! AJUTOR pentru FERMIERI!”
- “Agro IMM Invest, „program pentru cei care n-au încasat despăgubirile pentru secetă” (exclusiv)”
Să vedem ce presupune programul:
- Garanții la împrumuturi cu dobândă garantată 100%;
- Subvenționarea dobânzilor;
- Perioada de rambursare a creditului până la 10 ani.
Bugetul alocat acestui program va fi utilizat pentru credite, în vederea dezvoltării de:
- Depozite de legume-fructe (pentru cooperative);
- Silozuri;
- Retehnologizarea industriei alimentare;
- Achiziție de teren agricol.
Ce spune Alina Creţu, director executiv APPR: „Lansarea Agro IMM Invest îi prinde decapitalizaţi pe cei mai mulţi dintre fermieri”.
Ce spune Ionel Arion, preşedinte Federaţia Pro Agro: „Cei mai mulţi fermieri sunt nebancabili şi nu vor putea accesa acest program”
Ce spune Cristian Rusu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a producătorilor de legume în sere, solarii şi câmp (Legrom): “Micii producători sunt clar decapitalizaţi după ce s-a întâmplat anul trecut şi după cum merg lucrurile de la începutul lui 2021. În momentul de faţă, cei mai mulţi abia deţin fondurile necesare pentru înfiinţarea culturilor.”
Ce spune Alexandru Baciu, vicepreședinte LAPAR: “La despăgubiri nu se va da absolut nimic! Să ne luăm adio, am fost mințiți cu nonșalanță. Eu personal, la începutul discuțiilor cu domnul Cîțu, am sesizat că dânsul nu prea rea în temă cu ceea ce se întâmplă în agricultură. Asta a fost percepția mea. Nu știa ce vrem noi. Asta m-a dus cu gândul că ori nu este informat, ori este informat trunchiat, ori este informat și se dă lovit că nu știe problema”, citat de Agro-TV.
Unde este bătaia de joc?
Bataia de joc a acestei ordonanțe este că nu se aplică pentru creditele de producție, adică pentru inființarea culturilor de primăvară: achiziții de combustibili, semințe, îngrășăminte, erbicide, lucrări agricole, salarii,etc.
Nuuuuuuu…, se aplică pentru achiziții de terenuri agricole. Tu, fraiere, dai faliment, banca/furnizorii îți scot terenul la vânzare, iar noi, șmecherii, te-am ars cu Agro IMM Invest!
Deci la nevoia urgentă de despăgubire, de lichiditați a fermierilor in pragul falimentului, guvernul răspunde: vă dăm bani să cumparați terenuri sau să vă mai reparați clădirile.
Vă dați seama ce ministru al agriculturii competent avem, ca si primul-ministrul, dealtfel? Vă dați seama ce au negociat marile asociații de fermieri care vă reprezintă?
Pe fermierii din sud-est îi ingroapă definitiv, fermierii din restul tarii au avut, să zicem, un an normal.
Iar jurnaliștii – am vrut să le spun altfel – de specialitate anunță Agro IMM Invest ca marele ajutor acordat fermierilor și in rest tac…
PS: “Băncile sunt dornice să împrumute fermierii” (tot un titlu din presa agricolă)! Păi cum, Doamne Iartă-mă, să nu se înghesuie!
Daniel Ion

ei,nu e chiar asa, pt votantii de rand nationalsitii, acu mari hauristii, da e bun articolul dar …