Scarlat, MADR: Fermierii mai au de așteaptat despăgubirile pentru secetă

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare: Riscăm să nu cultivăm o suprafaţă de aproximativ 1 milion de hectare; stiri agricole

Fermierii mai au de așteaptat despăgubirile pentru secetă, la culturile de primăvară. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Scarlat, a anuntat ca acestia nu primesc banii în acest an!

Aflat in campanie… de lucru in județul Galați a facut urmatoarele precizari:

Click pe imagine pentru a te inscrie!

“Așteptăm rectificarea, astfel încât să obținem sumele necesare și pentru culturile de primăvară. Din păcate, județul Galați este primul județ ca număr de fermieri afectați. Avem 13.356 fermieri care au încheiate procese verbale. Sperăm la o rectificare pozitivă, ca să putem să acordăm sumele necesare. Vreau să fiu la fel de deschis și transparent și să le spun fermierilor de acasă că sunt puține șanse ca anul acesta să ajungă banii în cont. De ce? Pentru că există o întreagă procedură care trebuie urmată.

“Avem proiectul dar neavând alocarea bugetară nu avem cum să îl scoatem din MADR deoarece Ministerul de Finanțe ne-ar da imediat un aviz negativ. Așteptăm rectificarea bugetară care va fi, sperăm noi 15-16 noiembrie așa cum a comunicat Ministerul de Finanțe. Noi, MADR am cerut către Ministerul de Finanțe, o sumă aproximativă de 1,2 miliarde de lei, bani din care se va completa schema de ajutor atât pentru culturile de toamnă unde mai erau de plată aproximativ 203 milioane de lei cât și sume pentru culturile de primăvară”, a precizat secretarul de stat din MADR

“Nu se strâng sume la bugetul de stat, dar sperăm totuși într-o rectificare pozitivă, cel puțin noi Ministerul Agriculturii. Și în acest sens putem să acordăm banii”.

”Și vreau să fiu la fel de transparent și să le spun fermierilor că sunt puține șanse ca în acest an să ajungă banii în cont! De ce? Dacă la culturile de toamnă am avut doar 10 zile, timp în care APIA a fost sufocată pentru a primi cererile, acum, pentru că sunt de trei ori mai mulți beneficiari, sunt aproximativ 81.000 beneficiari la nivel de țară, va trebui să ținem sesiunea de depunere a cererilor cel puțin 20-30 de zile. Astfel, vă dați seama că trezoreria va lucra cel puțin până pe 21 decembrie”, a subliniat George Scarlat.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, secretarul de stat a precizat că, în acest moment nu se știe exact câți bani vor fi acordați pentru fiecare cultură afectată, însă speranța sa este ca valoarea acestora să fie la același nivel cu despăgubirile oferite pentru culturile de toamnă.

Related posts

Leave a Comment