Cum se vor impărți cei 690 de milioane euro de la fondurile pe tranziţie

690 de milioane de euro în plus la fondurile pe tranziţie: “Separat din instrumentul de redresare şi rezilienţă avem 692 de milioane de euro, bani care au venit în plus. Noi oricum am pierdut pe total când a ieşit Marea Britanie şi când s-au dat mai mulţi bai pe incluziune socială şi pe apărare, dar acum s-a suplimentat un pic, în aceleaşi condiţii: 36% din sumă să fie folosită pe măsuri de mediu, 1% pe bunăstare şi minimum 55% pe investiţii. Ca să ne încadrăm pe aceste condiţii minime, se…

Read More

Adrian Oros despre Programul Naţional Strategic, Pilonul 1 și 2, perioada de tranziţie

Adrian Oros demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii. „Pentru Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. Stiri

Despre Programul Naţional Strategic, Pilonul 1 și 2, perioada de tranziţie: “Programul Naţional Strategic la care lucrăm anul acesta începe efectiv în 2023 şi ţine până în 2027. Vom avea însă doi ani de tranziţie, respectiv 2021 – 2022. A sosit regulamentul de tranziţie, iar noi pregătim acum pachetele de măsuri. Avem banii, iar regulamentul ne dă nişte limite. Pe tranziţie se va merge după aceleaşi reguli, practic sunt bani noi, pe reguli vechi. Vom avea 6,61 miliarde de euro, din care pentru Pilonul I – plăţi directe 3,81 miliarde…

Read More

Măsurile de care vor beneficia fermierii în 2021

Măsurile de care vor beneficia fermierii în 2021; Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021; Adrian Oros; stiri agricole

Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021 O parte dintre ajutoarele de minimis pe care fermierii români le-au primit în 2020 vor continua și anul acesta. Prezent in emisiunea “Agricultura la Raport”, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a clarificat acest aspect și a trecut în revistă măsurile de care vor beneficia fermierii români în 2021. “La finele anului trecut, fermierii știu, am prelungit acea măsură de sprijin pentru acciza la motorină. Ea trebuia să se finalizeze anul acesta, dar am prelungit-o până în 2023. De asemenea…

Read More

A mai crește sau a nu mai crește PORC?

Comercializarea cărnii de porc sancţionată cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei. Solicitaţi vizita medicului veterinar. Stiri agricole

In cadrul conferintei de presa de astazi, referindu-se la regulile stricte pentru stoparea pestei porcine africane, Adrian Oros a facut urmatoarele precizari: “Am discutat asta cu colegii de la Autoritate (ANSVSA). Eu cred că toată lumea, și mă refer aici și la marii fermieri și la crescătorul individual, trebuie să facă eforturi în acest fel, pentru că atâta vreme cât măsurile de biosecuritate nu sunt respectate, câteodata nici de cei mari, dar crescătorii mici niciodată nu le respectă, nu se va termina cu boala”. Click pe imagine pentru a te…

Read More

Bilanț MADR: Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020

Ministrul Adrian Oros a susținut joi, 5 noiembrie 2020, o conferință de presă la sediul MADR.

Ministrul Adrian Oros a susținut joi, 5 noiembrie 2020, o conferință de presă la sediul MADR. Tema conferinței a vizat prezentarea raportului de activitate la un an de la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 Stadiul implementării PNDR 2014-2020 Pe parcursul anului 2020, au fost lansate 10 sesiuni de depunere proiecte în cadrul PNDR 2014-2020, cu o suma licitată de 344,9 mil. euro. • Alocare PNDR 2014-2020: 9,44 mld. euro (din care 8,13 mld. euro FEADR) • Proiecte depuse:…

Read More