Măsurile de care vor beneficia fermierii în 2021

Măsurile de care vor beneficia fermierii în 2021; Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021; Adrian Oros; stiri agricole

Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021

O parte dintre ajutoarele de minimis pe care fermierii români le-au primit în 2020 vor continua și anul acesta. Prezent in emisiunea “Agricultura la Raport”, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a clarificat acest aspect și a trecut în revistă măsurile de care vor beneficia fermierii români în 2021.

“La finele anului trecut, fermierii știu, am prelungit acea măsură de sprijin pentru acciza la motorină. Ea trebuia să se finalizeze anul acesta, dar am prelungit-o până în 2023. De asemenea vom continua programul Usturoiul, programul pentru cele două rase – bazna și mangalița; va continua și programul de minimis pentru apicultură”, a precizat Adrian Oros pentru AGRO TV.

Cele patru măsuri de sprijin care vor fi bugetate de stat în acest an și care sunt sigure la plată pentru producătorii agricoli, in viziunea domnului Oros, sunt:

  • Ajutorul de stat pentru returnarea accizei la motorina utilizată în agricultură. Cuantumul de anul trecut: 1,5258 lei/litru;
  • Ajutor de minimis pentru cultura de usturoi. Cuantum maxim al sprijinului: 3.000 de euro pe hectar;
  • Ajutor de minimis pentru creșterea porcilor din rasele Bazna și Mangalița. Cuantum al sprijinului: 1.200 de euro pe cap de scroafă;
  • Ajutor de minimis pentru creșterea albinelor. Cuantum al sprijinului achitat anul trecut: 25 de lei pe familia de albine.

Ministerul Agriculturii va trebui să publice Hotărâri de Guvern care să includă plafoanele pentru măsurile de sprijin și condițiile de eligibilitate, cu noile termene de depunere a cererilor.

Related posts

Leave a Comment