A doua parte a materialului despre tehnologia de cultură a rapiței este dedicată unor aspecte ce privesc fertilizarea cu azot a rapiței. Prima parte este AICI.
Tehnologia de cultură a rapiței – fertilizarea cu azot (2)
Rezistența ridicată la iarnare a rapiței este asigurată de dezvoltarea adecvată a plantelor toamna:
- numărul de frunze dezvoltate – 6-8,
- lungimea tulpinii de la 8 la 10 cm,
- diametrul coletului rădăcinii este de 6-12 mm,
- densitatea plantelor: 50/mp ,
- greutatea unei plante este de 20-35 g,
- greutatea rădăcinii nu este mai mică de 3 g.
Rapița de iarnă ia 240 kg/ha de azot, 96 kg/ha de fosfor și 188 kg/ha de potasiu din sol pentru formarea a 4 tone de semințe.
Bilanţul principalelor elemente nutritive la cultura rapiţei la un nivel al producţiei de 3500 – 4000 kg/ha.
| Principalele macroelemente | Cantitatea absorbită din sol şi din îngrăşăminte (kg s.a./ha) | Cantitatea exportată prin seminţe odată cu recolta (kg s.a./ha) | Cantitatea restituită solului prin încorporarea resturilor vegetale (kg s.a./ha) |
| N | 300 | 135 | 165 |
| P2O5 | 125 | 65 | 60 |
| K2O | 400 | 40 | 360 |
Atenția principală în nutriția rapiței ar trebui să fie acordată consumului de azot. Ca toate cruciferele, rapita are o mare nevoie de azot. Nevoia de azot se manifestă la rapiță de la începutul vegetației până la înmugurire. Plantele folosesc aproximativ 20% din cantitatea totală de azot toamna, 36% la începutul repornirii în vegetației, 31% la începutul înfloririi și 10% la sfârșitul înfloririi.
Asigurați-vă că se aplică o cantitate adecvată de azot pentru a susține potențialul de randament al culturii.
Hibrizii cu randament ridicat vor necesita mai mult azot pentru a susține producția, dar pot fi mai eficienți la extragerea azotului din sol.
Rapița are o mare putere de absorbție a azotului din sol, fiind cunoscută ca o cultură „capcană de nitrați”, care poate absorbi în toamnă peste 100 kg N/ha. Francezii consideră că procentul mediu de absorbție este de 80% (din 100 kg N mineral/ha din sol, plantele pot absorbi 80 kg).
Rapița este considerată o plantă cu eficiență redusă de utilizare a azotului absorbit, valoarea fiind la jumătate comparativ cu cea a cerealelor. Din acest motiv, numai 50-60% din azotul absorbit participă la formarea semințelor. Deci, din 100 kg N/ha, rapița absoarbe 80 kg N/ha, din care numai 40-50 kg N/ha sunt folosite pentru formarea semințelor (Bouchet și colab.2016).
Carenţe de azot
Carenţele de azot pot apare mai uşor pe solurile cu textură uşoară, de unde azotul este mai uşor levigat şi atunci când procesele de mineralizare a materiei organice din sol sunt încetinite de vremea rece.Carenţele de azotCarenţele de azot pot apare mai uşor pe solurile cu textură uşoară, de unde azotul este mai uşor levigat şi atunci când procesele de mineralizare a materiei organice din sol sunt încetinite de vremea rece.
Pentru a evita carenţele de azot, fermierii trebuie să ia câteva măsuri preventive:
- să fertilizeze echilibrat, o atenţie deosebită acordând solelor unde conţinutul de humus este mai mic de 2,5 %, iar indicele de azot are valori mai mici de 2 (Borlan ş.a., 1992);
- să evite tasarea solului, umezirea excesivă sau stagnarea apei, deoarece în aceste condiţii este inhibată activitatea microorganismelor nitrificatoare (Borlan ş.a., 1992);
- să menţină solul curat de buruieni;
- să evite „foamea de azot” prin aplicarea a 7-8 kg N/ha pentru fiecare tonă de paie încorporate în sol.
Simptomele deficitului de azot includ:
- Frunzele din partea inferioară a plantei îngălbenesc prematur.
- Plantele au o biomasă redusă (părând subțiri).
- Plantele de rapiță sănătoase au frunze de culoare verde închis. Azotul este mobil în interiorul plantei și este translocat de la frunzele și silicvele mai vechi la cele mai tinere. Prin urmare, simptomele deficienței de azot apar mai întâi pe frunzele mai bătrâne, sub formă de culoare verde deschis până la galben. Aceste frunze mai bătrâne tind să moară devreme, să devină maro și să cadă prematur. Creșterea generală a plantelor este lentă, cu tulpini scurte și subțiri, frunze mici și puține ramuri. Timpul de înflorire este limitat, iar numărul de silicve este scăzut.
- La rapița sănătoasă, testele țesuturilor vegetale ale materialului suprateran la înflorire vor arăta mai mult de 2,5% azot.
Diagnosticarea corectă a deficienței de nutrienți ar trebui să utilizeze cele mai multe dintre următoarele instrumente:
Analize de sol. Observați dacă există lipsuri evidente. Alți parametri de testare a solului, cum ar fi textura, pH-ul și conductivitatea electrică pot oferi, de asemenea, indicii în diagnostic. Luați în considerare variația calității solului în câmp. De exemplu, deoarece azotul este mobil în sol, zonele nisipoase pot prezenta simptome mai devreme sau pot fi mai evidente.
Istoricul aplicării îngrășămintelor. Includeți randamentul culturilor și luați în considerare dacă dozele au fost adecvate.
Test de țesut. Nu utilizați acest instrument singur. Un test de țesut poate arăta că planta este deficitară, dar acest lucru ar putea fi temporar, din cauza unui stres de mediu, de exemplu. Azotul poate fi în sol în cantități adecvate, dar planta pur și simplu nu-l poate accesa. Deci, chiar dacă testul de țesut arată deficiență, plantele se pot recupera odată ce stresul scade/dispare. Când testați țesuturile, comparați zonele sănătoase cu zonele sărace ale câmpului și căutați diferențele.
Istoricul erbicidelor. În condiții uscate sau foarte umede, erbicidele pot dura mai mult decât era de așteptat pentru a se descompune la niveluri sigure pentru rapiță și fie restricționează creșterea rădăcinilor, fie provoacă simptome care ar putea fi confundate cu deficiențe de nutrienți.
Mediu înconjurator. Frigul, umezeala, căldura și seceta pot stresa plantele de rapiță, creând simptome care pot arăta ca deficiențe de nutrienți. Dacă majoritatea câmpurilor de rapiță din zonă sunt afectate, câmpurile vecinilor au simptome similare, este mai probabil ca motivul să fie legat de mediu – îngheț, exces de umiditate etc.
Istoricul solei. Este sola epuizată de nutrienți? Doar dumneavoastră puteți răspunde.
Verificați alte sole pentru simptome similare. Când diagnosticați un anumit nutrient, vizați cultura care tinde să fie cea mai sensibilă la acel nutrient.
Când fertilizăm
Nu uitați: utilizați sursa potrivită de îngrășământ, în cantitatea potrivită, la momentul potrivit și la locul potrivit!
Forme disponibile de luat în considerare pentru îngrășămintele cu azot: sulfat de amoniu, azotat de amoniu, UAN, uree și gunoi de grajd.
Îngrășămintele cu azot se aplică toamna în doză mică – N 20-40.
Cantitatea principală de azot se aplică primăvara. Repornirea în vegetație începe când temperaturile medii zilnice ale aerului sunt peste 5 °C, iar temperatura solului peste 2,9 °C. După sfârșitul repausului de toamnă-iarnă se reia creșterea de frunze și rădăcini noi, după alte 10-15 zile începe creșterea tulpinii. Starea culturilor este considerată excelentă dacă s-au păstrat cel puţin 40 de plante sănătoase pe mp, culturile slabe au o densitate de 15-20 de plante. Dacă densitatea este mai mică de 15 plante/mp și neuniformă, atunci trebuie întoarsă cultura.
Se recomandă efectuarea primei fertilizări cu azot la repornirea în vegetație (60%, împreună cu sulf) în timpul dezvoltării lăstarilor laterali — creștere în lungime a lăstarului principal. A doua fertilizare (40%) se efectuează după 10-20 de zile la începutul fazei de creștere în lungimea lăstarilor laterali. Putem aplica și o a treia doză în faza de înmugurire (10 kg/ha) sub formă de îngrășăminte lichide împreună cu oligoelemente și fungicide. Un criteriu important pentru determinarea datei primei aplicări a îngrășămintelor cu azot este posibilitatea de intrare a utilajului în câmp. Dacă plantele au ieșit din iarnă slăbite, atunci cantitatea de la prima fertilizare este redusă la N40-60 , iar a doua doză este în consecinţă crescută.
Sulfatul de amoniu nu trebuie folosit la a doua și a treia fertilizare, deoarece frunzele pot fi deteriorate și pot apărea arsuri ale plantelor.
