Trifoiul roșu – agronomie și management
Trifoiul este piatra de temelie și motorul care conduce productivitatea. Trifoiul alb (Trifolium repens L.) și trifoiul roșu (Trifolium pratense L.) sunt principalele specii de trifoi folosite. Cu toate acestea, există câteva diferențe semnificative între cele două specii, în special în morfologie și fiziologie. Spre deosebire de trifoiul alb, trifoiul roșu are un obicei de creștere verticală și o rădăcină puternică și adâncă din care cresc rădăcini mai fine. Coroana, situată la baza tulpinii, acționează ca un depozit de nutrienți. Tulpinile de trifoi roșu cresc de la coroană în sus. Gestionarea și utilizarea optimă a trifoiului roșu este semnificativ diferită de cea a trifoiului alb.
Ideal, rolul principal al trifoiului roșu este pentru producția de siloz.
Utilizări ale trifoi roșu
• Rolul principal al trifoiului roșu este pentru producția de siloz, deși este adesea și pășunat, mai ales când intră în componența amestecurilor cu graminee și alte leguminoase.
• Trifoiul roșu nu va rezista dacă este pășunat continuu sau dacă este cosit mai des de 30 de zile, din cauza îndepărtării excesive a frunzelor și deteriorarea coroanei plantei prin călcarea animalelor.
Beneficiile trifoiului roșu
• Trifoiul roșu are un randament ridicat, cu producții de 12 până la 16 t SU/ha, care pot fi atinse mai ales atunci când este in amestec cu raigras (lolium).
• Transformă azotul atmosferic într-o formă utilizabilă de către plante. O fixare anuală de azot de 150-200 kg/ha este realizabilă de o pajiște cu un conținut ridicat de trifoi roșu.
• Trifoiul roșu este potrivit pentru a îmbunătăți structura și fertilitatea solului, dar și ca furnizor de materie organică. Poate fi folosit și ca cultură de acoperire. Este deosebit de valoros pentru construirea fertilității solului odată ce conversia organică a început.
• Trifoiul roșu este relativ tolerant la secetă datorită rădăcinii sale adânci. Oferă o producție superioară trifoiului alb în verile secetoase.
• Are un conținut ridicat de proteine de 16 până la 20%. Valoarea de hrănire a silozului de trifoi roșu este mai mare decât a silozului de iarbă, rezultând niveluri mai ridicate de performanță a animalelor în ceea ce privește producția de lapte și proteine și creșterea în greutate în viu. Rezultatele unui experiment au constatat că creșterea medie în greutate în viu la bovinele de carne cărora li s-au oferit diferite tipuri de siloz au fost: siloz de iarbă 0,59 kg/zi, iarbă/trifoi alb 0,83 kg/zi și trifoi roșu 1,04 kg/zi.
Provocări cu trifoiul roșu
• Trifoiul roșu este o cultură pe termen scurt, cu o durată de viață de până la 4 ani, totuși cercetările recente au arătat că cultura poate persista mult mai mult (6 ani +). Pentru aceasta este necesară o stabilire inițială foarte bună, asigurarea unor niveluri optime de fertilitate a solului, fosfor (P) și potasiu (K) și prezența scăzută a dăunătorilor și bolilor.
• Pentru a maximiza durata de viață trebuie: (i) nu cosiți sau pășunati mai des de 30 de zile, (ii) cosiți la 7-8 cm înălțime deasupra nivelului solului, (iii) asigurați-vă că nu pășunați mai jos de 6 cm deasupra solului, (iv) asigurați-vă că înălțimea la intrare în iarnă este de 4-6 cm deasupra nivelului solului, (v) evitați utilajele grele pe vreme umedă, pășunatul de iarnă care vor deteriora coroanele plantelor direct prin deteriorarea fizică și indirect prin compactarea solului.
• Trifoiul roșu poate conține până la 1% compuși estrogenici. Nivelurile de estrogen pot scădea fertilitatea oilor. Prin urmare, nu permiteți oilor de reproducție să pască trifoi roșu sau să mănânce siloz de trifoi roșu pentru o perioadă de 6 săptămâni înainte și după împerechere, pentru a evita orice efect advers al estrogenilor de trifoi roșu asupra fertilității. Mieilor li se poate oferi oricând trifoi roșu și siloz. Datele despre influența trifoiului roșu care afectează fertilitatea vitelor sunt rare.
• Balonare: în ceea ce privește pășunatul, riscul de balonare este mai mare la trifoiul roșu decât la trifoiul alb. Riscul este cel mai mare pe vreme rece, umedă și când animalele sunt flămânde. Trifoiul roșu trebuie introdus lent și odată introdus ar trebui să fie o componentă consistentă a dietei. Evitați fluctuațiile zilnice ale calității și cantității de trifoi oferite. Nu permiteți niciodată animalelor flămânzi să se înghesuie pe pășuni bogate în trifoi. Riscul de balonare de la trifoiul roșu însilozat este neglijabil.
• Trifoiul roșu este susceptibil la o serie de dăunători și boli, deși incidentele în România sunt rare, probabil din cauza cantității relativ scăzute a pajiștilor cu trifoi roșu. Viermele tulpinii este principalul dăunător al trifoiului roșu. Sclerotinia este cea mai gravă boală care afectează trifoiul roșu. Această boală fungică este de obicei observată în timpul iernii. Dăunătorii și bolile pot fi răspândite între parcele prin material vegetal infectat sau prin pământul de pe utilaje. Se recomandă o pauză de 5 ani între culturile de trifoi roșu pentru combaterea dăunătorilor și a bolilor. Acest lucru ar trebui extins la 7 ani dacă se știe că este prezent putregaiul trifoiului sau viermele tulpinii. De asemenea, folosiți soiuri mai rezistente și evitați mișcările utilajelor între culturile vechi și cele noi.
• Soiurile sunt clasificate în diploide sau tetraploide și după data de înflorire (timpurie sau tardivă).
• Soiurile tetraploide sunt adesea plante mai mari, cu frunze mai mari și pot sufoca raigrasul (loliumul) însoțitor, folosit în mod obișnuit. Cu toate acestea, soiurile tetraploide au avut tendința de a fi mai persistente și mai rezistente la boli decât soiurile diploide; dar acest lucru poate să nu fie valabil pentru soiurile moderne.
• Soiurile timpurii înfloresc spre sfârșitul lunii mai, iar soiurile tardive 10-14 zile mai târziu. Soiurile cu înflorire timpurie încep să crească mai devreme în primăvară, dând aproximativ 40% din randamentul anual la prima coasă, cu producții mai mici la coasele ulterioare. Soiurile cu înflorire târzie tind să fie mai tolerante la pășunat și mai persistente decât soiurile cu înflorire timpurie, deoarece produc mai mulți muguri din coroana plantei.
• Trifoiul roșu poate fi semănat în monocultură cu o normă de 12-15 kg/ha.
• Trifoiul roșu semănat într-un amestec cu o graminee oferă o serie de avantaje: (i) randament total mai mare de furaj, (ii) mai ușor de obținut o fermentație satisfăcătoare a silozului, deoarece concentrațiile mai mari de substanță uscată și carbohidrați solubili în apă sunt prezente în furajul total, (iii) impact redus la pășunat și (iv) utilizarea azotului fixat de către iarba însoțitoare. Specia de iarbă însoțitoare ar trebui selectată pe baza rotației culturilor. Pentru o durată de 2 ani, utilizați raigras italian sau raigras hibrid. Pentru o durată de 3 sau mai mulți ani, utilizați raigrass peren sau raigrass hibrid. Data creșterii ierbii trebuie să fie corelată cu data de înflorire a trifoiului roșu. Altfel, calitatea silozului va fi compromisă. Dacă iarba este prea imatură înainte de recoltare, randamentul total al furajului va fi compromis. Trifoiul alb poate fi adăugat la amestecul de semințe, însă poate deveni dominant după 3, 4 ani. De asemenea, eu utilizez în amestecul de trifoiuri și trifoiul hibridum.
• Trifoiul roșu poate fi înființat prin reînsămânțare directă sau cu o cultură însoțitoare.
• Trifoiul roșu funcționează cel mai bine pe soluri bine drenate, fertile.
• Efectuați un test de sol și vizați pH-ul solului de 6,0-6,5 și un nivel bun de P și K pentru stabilirea cu succes.
• Asigurați un pat germinativ fin, ferm și nivelat, tăvălugiți atât înainte, cât și după însămânțare.
• Adâncimea optimă de semănat este de 0,5 până la 1,0 cm și nu trebuie să depășească niciodată 1,5 cm.
Managementul trifoiului roșu
• În anul înființării, trifoiul roșu trebuie lăsat să înflorească înainte de prima coasă. Acest lucru este necesar pentru a ajuta dezvoltarea rădăcinilor și creșterea bacteriilor care fixează azotul.
• În anii următori, recoltați la intervale de 6 până la 8 săptămâni, în orice moment între dezvoltarea mugurilor și înflorirea timpurie.
• Se pot face 3 – 4 coase în fiecare an. Aproximativ 80-90% din recolta anuală va fi obținută din coasele finalizate până la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august. Cosiți sau pășunați în octombrie, dacă acest lucru se poate realiza fără compactarea solului și deteriorarea fizică a coroanelor plantelor.
• Coasa finală trebuie făcută nu mai târziu de jumătatea lunii octombrie.
• Cosiți la 7-8 cm înălțime deasupra nivelului solului.
• Nu pășunați mai jos de 6 cm deasupra nivelului solului.
• Înălțimea optimă pentru iernare este de 4-6 cm deasupra nivelului solului.
• Cerințele anuale de înlocuire a P&K vor fi de 100-150 kg/ha fosfat (P2 O5) și 250-300 kg/ha Potasiu (K2 O) pentru un randament de 12t D.M./ha/an. Verificați nivelul acestor elemente în sol și fertilizați pe cale de consecință.
• Gunoiul de grajd conține aproximativ 1,2 kg fosfat și 6,0 kg potasiu pe tonă.
• Dejecțiile lichide de bovine conțin aproximativ 0,5 kg fosfat și 3,5 kg potasiu la 1.000 L.
• Gunoiul de grajd și dejecțiile lichide pot fi aplicate pe tot parcursul anului, inclusiv între coase. Evitați aplicarea acestora sau cosirea pe vreme umedă, deoarece se deteriorează coroanele plantelor direct prin acțiunea roților și indirect prin compactarea solului ceea ce va reduce randamentul și persistența trifoiului roșu.
• Într-un amestec mixt de graminee-trifoi roșu, trifoiul roșu va contribui cu 150-200 kg de N/ha.
Conservarea trifoiului roșu
• Trifoiul roșu se caracterizează prin concentrații scăzute de substanță uscată și de carbohidrați solubili în apă . Ca urmare, este mai dificil să se obțină o fermentație satisfăcătoare cu trifoiul roșu decât cu silozul integral de iarbă.
• Este recomandabil să se ofilească timp de 24 până la 48 de ore pentru a obține o concentrație de substanță uscată de 25-35%. Acest lucru va concentra, de asemenea, zaharurile pentru a încuraja o fermentație dorită. Evitați ofilirea excesivă și manipularea excesivă care poate duce la spargerea și pierderea substanțială a frunzelor.
• Trifoiul roșu ofilit până la 25% substanță uscată se va însiloza adesea eficient fără aditivi. Totuși, acolo unde iarba este umedă sau unde există o proporție foarte mare de trifoi roșu, se poate folosi un aditiv eficient pentru a asigura o fermentație stabilă.
Să auzim numai de bine, dragii mei!
Cosmin Daniel Ion