Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a avut ieri, 26 ianuarie 2021, consultări cu membrii Alianței pentru Agricultură și Cooperare (LAPAR, PRO AGRO, APPR și UNCSV) privind subiectele de actualitate aflate pe agenda fermierilor în această perioadă. Din partea ministerului au participat secretarul de stat Aurel Simion, președintele Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, precum și directori ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.
Principalele subiecte dezbătute au vizat:
- refacerea infrastructurii de irigații,
- bugetul pentru anul 2021,
- fondurile mutuale,
- strategia de gestionare a apei,
- schimbările climatice,
- legea arendării,
- consultanță specializată oferită fermierilor,
- problemele din zootehnie.
În cadrul discuțiilor, am declarat că atât Ministerul, cât și mediul asociativ au același obiectiv, acela de a fundamenta un Plan Național Strategic cât mai viabil care să cuprindă soluții pentru majoritatea problemelor fermierilor. În ceea ce privește componenta de dezvoltare rurală din PNS, am transmis necesitatea de a sprijini zonele cu constrângeri naturale pentru prevenirea abandonului acestora.
În strategia privind noua PAC, atât strategia Farm to Fork, cât și cea legată de biodiversitate se dorește producerea unor alimente mai sănătoase, ce ar contribui la câștiguri echitabile pentru producătorii locali, conservarea resurselor naturale, în primul rând a solului, dar și a apei, conservarea peisajelor rurale, menținerea tradițiilor, prin promovarea produselor locale, tradiționale, dar și la dezvoltarea piețelor locale. Provocarea pentru MADR este aceea de a transforma aceste direcții de strategie ale PAC în oportunități de dezvoltare a agriculturii românești, mai ales prin păstrarea tradițiilor și acelor particularități din zonele rurale.
La finalul discuțiilor, cei prezenți au fost informați că în cursul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire privind consultările asupra perioadei de tranziție.
