Fermierul român vs strategia Farm2Fork Printr-un comunicat remis astăzi, joi, 5 noiembrie, către AGRIMANET, Alianța pentru Agricultură și Cooperare evidențiază că, atunci cand vorbim despre Pactul Ecologic European, este nevoie să se țină cont de realitățile din toate statele membre pentru a nu se crea prejudicii grave. Având în vedere Pactul Ecologic European prin care se vizează transformarea UE într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care vor exista emisii nete de gaze cu efect de seră…
Read MoreCategorie: Stiri Agricole
Stiri de ultima ora din România si Uniunea Europeana despre afaceri agricole, subvenții, tractoare și fermieri de succes
Bilanț MADR: Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020
Ministrul Adrian Oros a susținut joi, 5 noiembrie 2020, o conferință de presă la sediul MADR. Tema conferinței a vizat prezentarea raportului de activitate la un an de la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 Stadiul implementării PNDR 2014-2020 Pe parcursul anului 2020, au fost lansate 10 sesiuni de depunere proiecte în cadrul PNDR 2014-2020, cu o suma licitată de 344,9 mil. euro. • Alocare PNDR 2014-2020: 9,44 mld. euro (din care 8,13 mld. euro FEADR) • Proiecte depuse:…
Read MoreScheme de sprijin în sectorul zootehnic in valoare de 325.4 milioane euro
In conferința de presă susținută astăzi, Adrian Oros ne-a informat că schema de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ) are un buget de 176,5 milioane euro, iar Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) au o alocare de 148,9 milioane de euro. De precizat că sprijinul cuplat se face din bani europeni, iar ajutoarele naționale tranzitorii din bani de la bugetul național. Scheme de sprijin în sectorul zootehnic Schema de sprijin cuplat pentru sectorul zootehnic (SCZ), cu un buget de 176,5 mil. euro, repartizat astfel: • 1,6 mil. euro, pentru bivolițe de lapte, pentru 2.647…
Read MoreBilanț MADR: Scheme de sprijin în sectorul vegetal
Ministrul Adrian Oros a susținut joi, 5 noiembrie 2020, o conferință de presă la sediul MADR. Tema conferinței a vizat prezentarea raportului de activitate la un an de la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Scheme de sprijin în sectorul vegetal • schema de plată unică pe suprafață, cu un buget de 974,9 mil. euro, pentru circa 830 mii beneficiari; • plata redistributivă, diferențiată pe două intervale de suprafață :1-5 ha și peste 5-30 ha, cu un buget de 104,1 mil. euro; • plata pentru practici agricole…
Read MoreMulțumim din inimă conducătorului suprem al agriculturii românești
Merge agricultura românească excelent! Vin cu limba scoasă toți ministrii agriculturii din lumea asta să primească lecții de la maestri conducatori ai Romaniei. E trist, dar nu stam bine deloc! Ce a fost a fost, mie mi-e teamă de ce va fi in perioada 2021-2027; nu suntem pregătiți! Dar așa se intamplă când ajung la conducere nepricepuți, veleitari și pupincuristi! Sunt ușor de manevrat, ușor de transformat in marionete! Sluga buna e cea care nu comentează! As face o odă, ca pe vremuri, dar mi-a luat-o inainte domnul ministru Adrian…
Read MoreSuspendarea cu până la 9 luni a ratelor la credite
Suspendarea plății ratelor scadente aferente împrumuturilor, acordate fermierilor afectați de fenomenul meteorologic de secetă pedologică, în anul 2020 Este necesară adoptarea unor măsuri urgente de reglementare pentru suspendarea cu până la 9 luni a ratelor la credite, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare. In sfarsit Ministerul Agriculturii ține cont de problemele întâmpinate de către fermierii afectați de secetă, în special lipsa de lichidități, care duce la imposibilitatea achitării furnizorilor de inputuri în agricultură, a onorării contractelor de arendă, a achitării ratelor scadente pentru finanțarea activităților curente în…
Read MoreLa Cireşu, Brăila se construieşte o fermă ecologică pentru 430 de capete bovine
La Cireşu, Brăila se construieşte o fermă ecologică pentru 430 de capete bovine cu fonduri europene în valoare de peste 2,2 milioane de euro. „Suma pe care am absorbit-o pentru ferma eco este de 2.280.000 euro, proiectul fiind finanţat în cuantum de 90% de către Uniunea Europeană, iar 10% este contribuţia mea, ca beneficiar. Proiectul este unul complex, prevede realizarea unui adăpost de animale în suprafaţă de 2.960 metri pătraţi, care poate adăposti maxim 430 de capete, care vor produce 100-120 tone carcasă carne de vită. În agricultura ecologică, pentru…
Read MoreLovitură în agrobusiness! Grupul Agrinvest recrutează un nume greu
Lovitură în agrobusiness! Grupul Agrinvest recrutează un nume greu Grupul AGRINVEST, unul din numele grele ale pieții de agrobusiness, reușește o lovitură importantă ca imagine, recrutându-l în poziția de manager pentru strategia și dezvoltarea companiei, pe Ștefan Gheorghiță, unul din numele cele mai importante ale pieții de profil din România. De-a lungul carierei, Gheorghiță a activat în mai multe firme importante din piața de profil din România, ocupând mai multe funcții de top management, totul culminând cu funcția de director general al unei companii semincere franceze, poziție din care a…
Read MoreUn dialog despre subvenții cu un fermier din Spania
Nacho Astebal din Spania are 43 de ani, este funcționar public de profesie și mic fermier. Acum 16 ani, el și familia sa au început să crească oi rasa Suffolk, iar astăzi este unul dintre crescătorii de top din Europa de Sud. Turma lui este formată din aproximativ 40-50 de oi reproducătoare si 3-4 masculi. Ferma are doar 6 hectare de pășune arabilă și recent a construit un grajd de 300 de metri pătrați. A ales rasa Suffolk pentru ca poate vorbi despre o creștere medie zilnică de 440 g…
Read MoreDe ce a atacat preşedintele Iohannis Legea privind camerele agricole la Curtea Constituţională a României
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată pe 9 decembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea privind camerele agricole. Şeful statului a transmis Curţii Constituţionale, la finalul săptămânii trecute, o sesizare asupra Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. „Prin modul de adoptare, dar şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale”, se arată în sesizare. Parlamentul a transmis şefului statului, în vederea promulgării, această lege pe 12 octombrie. Şeful statului precizează că Parlamentul nu a consultat Guvernul cu…
Read More