Cum a ajuns Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprine Popăuți să facă profit
În ultimii patru ani s-a început proiectul de redresare a staţiunii ce are ca scop ameliorarea genetică, managementul și promovarea ovinelor din rasa Karakul. Cu datoriile şterse, conducerea instituţiei de cercetare a trebuit să găsească rapid o metodă de a dezvolta şi practic de a ţine pe linia de plutire întreg complexul, dar mai ales cercetarea. De asemenea noile proiecte ale instituţiei privind realizarea de noi specii, pentru carne şi lapte, aveau nevoie de finanţare, dar şi de laboratoare performante. Soluţia aleasă a fost investiţia într-o bază experimentală vegetală. Staţiunea are la dispoziţie peste 1.000 de hectare de teren şi a început cultivarea suprafeţelor cu loturi experimentale de grâu, orz sau rapiţă.
”Trebuie să ne extindem şi pe partea de vegetal. Dacă ne uităm la modificările climatice care există în zona noastră. Suntem singura staţiune de cercetare şi trebuie să extindem cercetarea şi pe vegetal. Am fondat aceste loturi experimentale în sectorul vegetal şi am profitat de faptul că Staţiunea de Cercetare are o suprafaţă cultivabilă importantă. Dincolo de alte considerente, este şi o bună metodă de a obţine fonduri proprii, venituri importante şi totodată furaje pentru animale”, spune Ionică Nechifor, directorul de la Popăuţi.
Cei de la Popăuţi au accesat proiecte şi au investit aproape 4 milioane de lei în utilaje agricole performante. ”Am dotat baza experimentală vegetală cu cele mai moderne utilaje. Suntem în curs de a mai atrage câteva fonduri pentru a completa parcul cu utilaje agricole”, adaugă directorul staţiunii de cercetare. În urma activităţilor agricole s-a ajuns la un excedent de 1 milion de lei, practic Staţiunea de Cercetare a început să fac profit, dar îşi hrăneşte şi animalele din producţia agricolă.
Oaia salvată de culturile agricole
Culturile agricole asigură o furajare corespunzătoare a oilor karakul din cadrul staţiunii. Veniturile proprii din agricultură ajută la investiţii masive în cercetarea de la Popăuţi. Laboratoarele au fost modernizate şi vor fi dotate la standarde moderne, anul acesta. ”Baza experimentală vegetală aduce cele mai mari venituri. Dacă ne gândim atât la subvenţia primită pe hectar cât şi la veniturile din producţiile obţinute. Este baza pentru cercetările în zootehnie. În paralel lucrăm la refacerea şi dotarea laboratoarelor de cercetare. Şi în primul rând vorbim de laboratorul de ameliorare şi genetică, laboratorul de reproducţie şi bineînţeles de noul laborator fito-sanitar. De anul acesta începem să le dotăm”, adaugă directorul Nechifor.
”Mai avem un proiect foarte important şi anume reabilitarea întregii unităţi cu tot ce înseamnă imobile, adăposturi pentru animale, în aşa fel încât staţiunea să arate la standarde europene. Este o staţiune unicat la nivelul Uniunii Europene fiind creatoarea unei rase pe care nu o mai întâlnim în cadrul altei staţiuni de cercetare”, conchide directorul Staţiunii de Cercetare de la Popăuţi, Botoşani.
sursa: BotosaniNews; sursa foto: Ionica Nechifor