Fânețele – un amestec echilibrat și de graminee și de leguminoase!

Fânețele - un amestec echilibrat și de graminee și de leguminoase; Raportul ideal dintre ele este de 70% graminee și 30% leguminoase; stiri agricole

In imagine avem una dintre fâneațele celor de la Semtest-Bvn.

Este un amestec de păiuș înalt (festuca arundinacea), golomăț (dactylis glomerata), raigras englezesc (lolium perenne), trifoi roșu (trifolium pratense), trifoi alb (trifolium repens). S-a ales un amestec de coasă pentru terenuri acide.

Observați că este un amestec echilibrat și de graminee, adică ierburi și de leguminoase, adică trifoliene. Raportul ideal dintre ele, pentru a avea un amestec echilibrat energo-proteic din masa totală, este de 70% graminee și 30% leguminoase.

De ce este important acest raport?

Pentru că gramineele, adică ierburile, vin cu un aport ridicat de energie dacă nu sunt cosite prea bătrâne (această este faza optima pentru făcut fân la inflorire și maxim până unde se poate face siloz dacă se toacă). După această fază o sa aveti furaj mult cu multă fibră!

Vacile vor rumega după el, nu il vor mânca complet pentru că este prea grosier. Vor da puțin lapte, dar laptele va fi gras. In schimb vă menține vacile sătule, fanul bătrân este digerat si eliminat mult mai greu.

De graminee mai aveti nevoie pentru că ele vin cu energia necesara insilozarii. Iar în cazul fânului gramineele impiedica partial leguminoasele să își piardă frunzele adică partea cea mai valoroasă prin scuturare.

De ce aveti nevoie de leguminoase?

Trifoi, ghizdei, lucerna sparceta.

Este nevoie de ele pentru că aduc aportul necesar de proteina în hrana vacilor. De asemenea, sunt surse bogate de calciu, magneziu și vitaminele ADE cu condiția să nu fie prea bătrâne.

Sub influența soarelui prin uscate aceste vitamine sunt parțial descompune, prin insilozare vitaminele, proteinele și energia furajului se păstrează mai bine.

Țări mari producătoare de lapte precum Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Austria, Suedia etc își bazează producția de lapte pe semifanul de iarba sau silozul de iarba.

De aceea prima coasa la ei se face înainte să vină ploile de la sfarsit de mai și o transforma in siloz.

Situatia concretă din acest an și din Romania ne arată că în această primăvară rece fanul era greu de produs si ar fi fost mai bine să fie făcut siloz. Prima coasa este de obicei mai grosieră, iar prin insilozare furajul se înmoaie urmând ca urmatoarele coase să fie făcute un fan bun și mărunt.

Prin aceasta strategie se obtine un furaj calitativ superior și mult mai productiv în lapte sau carne comparativ cu un fan bătrân și plouat.

Așadar, în concluzie, oameni buni, din prima coasa, dacă se poate, faceți siloz, durează mai puțin, este mai bun și câștigati o coasă în plus pe an.

Mult succes!

Fânețele - un amestec echilibrat și de graminee și de leguminoase; Raportul ideal dintre ele este de 70% graminee și 30% leguminoase; stiri agricole

un articol realizat cu bunavointa domnului Daniel-Ioan Danut, sales manager la Semtest-Bvn

Related posts

Leave a Comment