Ferma mea – George Nastase: De mic știam și vroiam să mă fac fermier!

George Nastase: De mic știam și vroiam să mă fac fermier! Își rupe cârca prin străinătate pentru visul său. Succes, George! Stiri agricole

„Veniturile din activitatea mea nu sunt suficiente pentru un trai decent(…), dar mă linișteste mult când merg să verific vacile pe pășune și stau cu orele să le urmăresc și să ascult talăngile de la gâtul lor”. Acesta este George Nastase al cărui vis este de a ajunge la un efectiv de 50 mame Angus si metiși de angus. Își rupe cârca prin străinătate pentru visul său. Succes, George!

Cum a început totul?

George Nastase: De mic mergeam la țară în fiecare weekend, aveam grijă de animale, le repetam de mic alor mei că mă voi face fermier. Bunicii și unchii nu mă credeau. Scoteam pui de găina la incubator la Focșani și boboci de rață pe care îi duceam la bunici cu autobuzul – asta pe la 6-8-12 ani… Cu o parte din pui și boboci mergeam duminica la târg. Eu la 6-7 ani!!! Deci de mic știam și vroiam să mă fac fermier!!!!

Am terminat USAMV București in 2011 – management in agricultura, am obținut un post bun la multinaționala din Teleorman ce avea în acea vreme în jur la 30.000 ha doar in România, dar gândul meu era tot la viitoarea mea fermă. Cât timp am lucrat la această companie o mare parte din vreme am petrecut-o pe camp. Aici am văzut multe turme de oi Carabașe românești, sârbești si bulgărești de care m-am îndrăgostit imediat deși eu am făcut lucrarea de licență pe bovine, pe o rasa de carne. Am cumpărat 4 miele si 2 berbecuți în mai 2012, țigaie sârbească din județul Teleorman. Apoi compania a scos la vânzare mai multe utilaje de vânzarea cărora m-am ocupat eu. Dintre acele utilaje am reușit să cumpăr (după ce am făcut un credit) un tractor John Deere de 180 cp , un plug cu 6 brazde și o semănătoare de păioase de 6 m. În același timp am cumpărat cu o parte din banii de la credit 2,5 ha de teren arabil in vecinătatea unei pășuni comunale. Am decis să vând tractorul si utilajele, iar banii i-am investit in oi.

Și de aici începe chinul si calvarul… Dormit in mașină, dormit pe câmp cu oile, clacări psihice, lipsa banilor, limba albastră din 2015 când am vândut berbecuții în toamnă cu 4 RON / kg, pășune nu am reușit decât anul acesta!!!!  Greu!!! Greu!!! Greu!!!

În 2014 am cumpărat prima vacă. Cu un cal de la bunicul în vârsta de 17 ani căram baloții, baloți rotunzi până nu mai puteam să mai ridic mâinile! Viscole!!! Aș putea să scriu o carte!!!

În 2016 am reușit de m-am instalat ca tânăr fermier, lucru care mi-a ușurat munca, am început în paralel cu oi, dar și să cresc efectivul de vaci. Am cumpărat un tractor cu încărcător, greblă, cositoare și presă pentru baloți. Ziua mergeam la cărat baloți cu caii, apoi cu tractorul, iar noaptea, din cauza caniculei, porneam oile la păscut.

În 2018 din cauza lipsei pășunii și a altor probleme locale am decis să vând oile. Reușisem să fac 300 capete plus vacile. Am început să plec în afară pentru a face bani și experiență mai multă, cu banii câștigați am cumpărat teren in munții Apuseni și am mutat activitatea din Vrancea în județul Alba, la 1200 m altitudine! Aici pot să spun că viața s-a schimbat in bine, liniște si condiții bune pentru animale!

Câte animale ai?

George: Am 50 de bovine, marea majoritate metiși de Angus.

Care este relația cu medicul veterinar?

George: Relația cu medicul veterinar este una extraordinar de buna!!! Este un adevărat profesionist, mă gândesc să fac o școală de tehnician veterinar, iar practica să o fac la clinica dumnealui!

Cum asiguri baza furajeră?

George: Baza furajeră o cumpăr pentru că momentan sunt plecat in afară, dar pe viitor vreau să o fac pe terenurile mele.

Cum stai cu desfacerea?

George: Deoarece vreau să cresc efectivul am ținut toate vițelele și am vândut doar tăurașii. Anul acesta am vândut 5 capete către Karpaten, 1 către un prieten și mai așteptă încă doi să fie valorificați, în toamnă voi avea încă 4 tăurași de vândut, fătați in 2021.

Sunt suficiente veniturile obtinute sau ai si altă activitate?

George: Momentan veniturile din activitatea mea nu sunt suficiente pentru un trai decent deoarece toti bănuții ce ii câștig din vite se intorc înapoi în ele sau în fermă, dar “după ploaie apare soarele“! Muncesc în afara.

Care ar trebui să fie profitul pe vacă pentru a fi mulțumit?

George: Profitul pe o vacă ar trebuie să fie cam la 500 € după părerea mea, dar nu este!

Care sunt planurile și ambițiile tale pentru viitorul apropiat?

George: Vreau să măresc efectivul la 50 mame Angus si metiși de angus, câteva utilaje necesare fermei pentru a ușura munca si a reduce cheltuielile.

Ești ministrul agriculturii pentru o zi.

George: Ministerul agriculturii pentru o zi?!… Greu de răspuns la această întrebare!

Povestește-ne despre rolul tău în fermă. Ce îți place cel mai mult și ce te obosește?    

George:: În ferma eu fac totul când sunt în țară, iar când sunt plecat se ocupă mama! Îmi place totul, dar mă linișteste mult când merg să verific vacile pe pășune și stau cu oreleee să le urmăresc și să ascult talăngile de la gâtul lor. Mă obosește mult când apare câte o problema și se întâmplă să nu am bani să o rezolv. Mă stresez mult pentru că aceste lucruri se întâmplă des, un fel de “lanț al slăbiciunilor“ în care dacă ești prins nu îți este bine deloc.

Cum mă relaxez?! Nu mă relaxez!

Related posts

One Thought to “Ferma mea – George Nastase: De mic știam și vroiam să mă fac fermier!”

  1. Marinela Podoiu

    Mult succes pe mai departe, sanatate ei urmeaza-ti visul!

Leave a Comment