Fermierii blocați în individualism și dezorganizare

Revolta fermierilor - unde este interesul și respectul pentru sectorul agroalimentar. Aşteptarea fermierilor nu poate dura la nesfârşit. Stiri agricole

Pledoarie pentru asociere si cooperare între fermieri

Gheorghe Ionescu-Şişeşti, în anul 1921:

“Aceste cooperative vor îngriji de procurarea creditului, de exploatarea maşinilor mari: auto-pluguri, tăietoare, secerătoare etc., vor avea grijă de a pune reproducători la îndemâna criteriilor, de a organiza vânzarea în comun, de a industrializa unele produse, de a aplica bunele metode agricole. A lăsa pe ţărani într-un individualism amorf şi dezorganizat ar însemna să nu înţelegem cele mai poruncitoare necesitaţi ale vremii de faţă”.

Academician Cristian Hera, Vicepreşedinte al Academiei Române, Preşedinte de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „G. I. Şişeşti”:

“Politicile agrare din ultimele decenii nu au tratat cu responsabilitatea cuvenită cooperaţia, de multe ori fiind incoerente şi superficiale. Asemenea atitudini au generat multiple efecte negative la nivelul general al agriculturii, dar mai ales în domeniul cooperaţiei. Sunt convins că este momentul să se acorde o atenţie aparte rolului cooperaţiei ca suport instituţional în promovarea transferului de cunoaştere. Dimensiunea cooperaţiei în agricultură trebuie să fie în concordanţă cu orientările actuale ale U.E., mai ales în direcţia recunoaşterii informaţiei ca principală resursă a dezvoltării economice şi sociale. Cooperativele, în piaţa cunoaşterii, pot avea un rol dinamizator în relaţiile dintre producătorii şi consumatorii de informaţii, respectiv dintre cercetarea ştiinţifică agricolă şi fermieri, relaţii care, în prezent, sunt practic ca şi inexistente.

Cooperaţia poate constitui o pledoarie pentru modernizarea agriculturii, prin configurarea unei arhitecturi de tip cooperatist, care să ajute la creşterea performanţei şi eficientizării activităţii producătorilor din ramură.”

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, domnul profesor Gheorghe Sin:

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, domnul profesor Gheorghe Sin, se declară un susţinător necondiţionat al acţiunilor cooperatiste din agricultură. Aceste structuri care s-au bucurat de o atenţie specială în perioadele ante şi interbelică în relaţiile agrare româneşti, pot oricând, în condiţiile economiei de piaţa liberă să contribuie la relansarea şi performarea sectorului agricol.

Se pune întrebarea câte din actualele cooperative pot servi ca model în iniţiativele ce privesc înfiinţarea şi dezvoltarea acestor structuri. Întrebarea este retorică, deoarece, în prezent, sectorul cooperatist nu este la un nivel care să satisfacă cerinţele atât ale agricultorilor, cât şi ale consumatorilor.

Principala direcţie în care acest sector trebuie, cu prioritate dezvoltat, priveşte relaţiile cu piaţa ale producătorilor agricoli, indiferent de dimensiunea sau profilul de activitate. Numai gestionând aprovizionarea cu inputuri, dar şi prelucrarea, stocarea şi desfacerea producţiei, cooperativele şi implicit asociaţiile îşi vor dovedi oportunitatea şi eficienţa, în relaţiile agrare prezente.

Tot prin piaţă se pot dezvolta relaţii benefice de ambele părţi, între institutele din domeniul cercetării agricole şi structurile cooperatiste. În fapt, cooperativele pot acţiona cu succes în piaţa transferului de cunoaştere, mijlocind circulaţia informaţiei generatoare de valoare adăugată de la producătorii de idei, în speţă institutele de cercetare, dar şi cercetători, către agricultori.

Prof.univ.dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti:

Comercializarea produselor prin intermediul cooperativelor agricole deţine o mare parte din piaţa produselor agricole în ţările cu economie de piaţă dezvoltată deoarece si-au demonstrat o capacitate apreciabilă de adaptare la competiţia tot mai puternică de piaţă şi la restructurare sectorului.

Dezvoltarea cooperativelor este strâns legată de schimbările fundamentale intervenite în modelul producţiei agricole şi alimentare, urmărind specializarea agenţilor economici pe activităţile pe care le poate efectua cu maximum de eficienţă.

În marea lor parte, pieţele nu sunt accesibile pentru producătorii agricoli şi alimentari, iar pentru a cunoaşte şi anticipa fenomenele ce au loc pe piaţă este nevoie de unirea eforturilor producătorilor agricoli, eforturi ce se vor răsplăti prin preţurile ce le vor obţine de pe pieţele cele mai avantajoase etc. Dintre factorii care participă la necesitatea cooperării producătorilor agricoli, cei mai importanţi sunt următorii:

  • Posibilităţile financiare individuale scăzute ale gospodăriilor familiale (şi nu numai) ceea ce însoţite de cererea în cantităţi relativ mici de resurse materiale nu ar justifica aprovizionarea individuală cu resurse materiale;
  • dificultăţile întâlnite pe piaţă în ce priveşte stabilirea relaţiilor individuale cu marii ofertanţi de resurse materiale, majoritatea nefiind de acord cu vânzarea produselor în cantităţi mici;
  • inexistenţa unor structuri de marketing în sectorul agroalimentar;
  • accesul limitat al producătorilor agricoli (mai ales) la mijloacele de transport moderne şi la maşinile şi utilajele agricole, care necesită fonduri financiare foarte mari şi care nu pot fi procurate decât dacă sunt unite eforturile mai multor producători individuali;
  • susţinerea, din partea statului, este uşor de realizat în cazul producătorilor asociaţi, comparativ cu cei individuali etc.

Pentru România există însă „bariere psihologice ” în înfiinţarea cooperativelor agricole, bariere dintre care pot fi amintite:

  • în cadrul mişcării cooperatiste sunt cuprinşi membrii care au trăsături proprii de comportament, cu un anumit nivel de pregătire şcolară şi înţelegere, ceea ce îngreunează procesul de unificare a eforturilor în vederea atingerii scopului propus;
  • experienţa celor ce au trăit cooperativizarea agriculturii, modul în care a fost înfăptuită şi modul de funcţionare efectivă a cooperativelor din sectorul agricol, au ca efect o anumită reţinere din partea producătorilor agricoli (membrilor participanţi la înfiinţarea unei cooperative);
  • existenţa unor stări conflictuale şi a unor ambiţii nejustificate.

Cu toate aceste neajunsuri, cooperarea și asocierea în agricultură reprezintă modalităţi moderne de organizare a producţiei şi comercializării produselor agroalimentare care permit integrarea agriculturii ţării noastre în exigenţele pieţei concurenţiale şi fac agricultura românească competitivă pe plan European.

Prof.univ.dr. Gabriel Popescu, Director Departamentul Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE Bucureşti:

“Pilonii de putere pot influenţa funcţionarea cooperativelor în trei situaţii principale, şi anume:

  • Din interiorul cooperativei, cu referire la atitudinile membrilor asociaţi, atunci când aceştia pun pe primul plan (cum este şi natural) propriul interes, interes care, nu de puţine ori, contravine sau nu se conjugă cu cel al întregului grup. În această situaţie, problema cheie este dată de raportul dintre interesul individual şi interesul de grup.
  • Din exterior, cu referire la relaţiile pe orizontală, când structurile cooperative intră în raporturi concurenţiale de piaţă. Într-o piaţă dominată excesiv de societăţile comerciale, care pun în mod hedonist, pe primul plan, rentabilitatea, de orice fel şi prin orice mijloace, cu greu îşi pot face loc entităţile asociative, care au ca scop final, un plus de bunăstare pentru toţi cei cu care aceştia relaţionează: membrii asociaţi, angajaţii, partenerii de piaţă şi, nu în ultimul rând, statul. Acum, problema cheie este dată de raportul dintre egoismul economic (rezultat din dorinţa creşterii ratei rentabilităţii) şi altruismul social (promovat şi susţinut de principiile doctrinei cooperatiste). Nu trebuie minimizată nici atitudinea, de multe ori ostilă, a marilor companii față de fenomenul cooperatist, dat fiind interesele lor divergente.
  • Din exterior, cu referire la relaţiile pe verticală, când structurile cooperative relaţionează cu puterea publică (statul). Situaţia prinde contur în condiţiile când statul nu are o viziune doctrinară clară, referitoare la strategia de dezvoltare a sectorului asociativ din economie, dar mai ales a celui din agricultură. Problema cheie, în acest caz, constă în modul de mediere a raportului dintre interesul organizaţional și interesul public.

Puterea cooperativei nu rezultă din dimensiunea proprietăţii ei sau a membrilor asociaţi, ci din intensitatea relaţiilor dintre cooperativă şi membri, respectiv partenerii săi de piaţă. În fapt, succesul acestor structuri este dat de unitatea de interese a membrilor cooperatori şi nu de munca în comun (cum susţineau comuniştii).

Cooperativa nu trebuie legată de pământ, mai ales când se adresează persoanelor cu proprietăţi mici şi foarte mici, iar activitatea acesteia trebuie să se regăsească, cu prioritate, în sfera de acoperire a pieţelor, în special a celor agroalimentare, precum şi în zona colectării, procesării, depozitării etc.

Prioritizarea activităţilor dintr-o cooperativă trebuie făcută numai în funcţie de interesele proprii de natură economică, socială, culturală ale membrilor şi nu de cele politice”.

Colecţia “Probleme de politică agrară – Asocierea și cooperarea în agricultură”, Editura ASE, Bucureşti, 2017

Dacă v-a plăcut vom continua!

Related posts

Leave a Comment