Doar aproximativ 11% din suprafața globală a terenului este teren arabil de clasa I-III, care trebuie să susțină o creștere estimată cu 50% a producției agricole pentru a hrăni aproximativ 9,5 miliarde de oameni în 2050.
Efectele degradării terenurilor asupra productivității agricole includ procese fizice (cruste, compactare, eroziune, deșertificare), chimice (acidificare, levigare, salinizare, epuizare a fertilității) și biologice (oxidare / pierdere a carbonului, biodiversitate microbiană). Alte efecte sunt legate de eutrofizarea apelor de suprafață, contaminarea apei subterane și emisiile de gaze (CO2, CH4, N2O, NOx) în atmosferă.
Multe dintre aceleași proprietăți biologice, chimice și fizice ale solului afectate de procesele de degradare a solului influențează, de asemenea, fertilitatea solului și disponibilitatea nutrienților pentru plante. Înțelegerea acestor procese și interacțiuni este esențială pentru optimizarea disponibilității nutrienților din plante și minimizarea pierderilor de nutrienți în mediu. Pe măsură ce plantele sunt îndepărtate dintr-un câmp sau sedimentele din sol sunt transportate, nutrienții din sol sunt epuizați. Aprovizionarea cu nutrienți a solului depinde de capacitatea solurilor de a amortiza pierderile de nutrienți prin îndepărtarea culturilor. Prin urmare, pentru a optimiza aprovizionarea cu nutrienți a culturilor și a minimiza riscul de pierdere a nutrienților, este esențial să înțelegem reacțiile și procesele nutritive din soluri (fertilitatea solului) și să gestionăm eficient aporturile de nutrienți anorganici și organici (gestionarea nutrienților) pentru a asigura un nivel al nutrientilor adecvat al solului. Producătorii agricoli trebuie să profite de tehnologiile de gestionare a solului și plantelor care sporesc productivitatea plantelor și reduc la minimum pierderile de productivitate ale solului prin scurgeri, levigări și epuizarea nutrienților.
Gestionarea eficientă a nutrienților necesită cuantificarea necesităților nutrienților din culturi și a capacității de furnizare a nutrienților a solului prin testarea solului.
Nutrienții aplicați în exces față de cerințele culturilor măresc rezervele de nutrienți reziduali care, dacă nu sunt utilizați sau recuperați în culturile ulterioare, pot duce la migrare în afara amplasamentului și pot contribui la degradarea calității mediului. Recomandările nutrienților bazate pe testarea solului sunt bine stabilite și fiabile. Modelele de recomandare a nutrienților ar trebui reevaluate continuu pentru a reflecta progresele în genetică a plantelor și a tehnologiilor de gestionare a solului / culturilor care afectează necesarul de nutrienți al culturilor.
Folosind modelul QUEFTS (Evaluare cantitativă a fertilității solurilor tropicale), Xie și colab. a demonstrat o acumulare liniară de nutrienți cu randament crescător. Acumularea de nutrienți a scăzut ușor după ce randamentele au atins 60% până la 70% din randamentul potențial. Instrumentele fiabile capabile să cuantifice cererea de nutrienți vor spori semnificativ eficiența utilizării nutrienților prin minimizarea erorilor de supraaplicare. Nu intram in detalii tehnice, dar datele obtinute in urma analizarii a 300 de terenuri supuse diverselor scheme de fertilizare au arătat randamente crescute în timp, dar, , de asemenea, o eficiență agronomică ușor redusă și o productivitate parțială a factorilor pentru NPK datorită aportului crescut de nutrienți ai solului. Aceste date sugerează că ratele NPK pot fi reduse menținând în același timp productivitatea.
Pentru multe culturi, analiza nutrienților este un instrument valoros pentru a evalua necesarul de nutrienți și pentru a îmbunătăți fiabilitatea și acuratețea recomandărilor privind nutrienții.
DE REȚINUT! Wang și colab. au arătat că aplicarea îngrășămintelor cu eliberare lentă a dus la reducerea ratelor de NPK pentru producția optimă, crescând în același timp randamentul și randamentul net pentru fertilizarea arpagicului. Aslam și colab. au demonstrat randament crescut la grâu in urma aplicarii de NPK + vermicompost comparativ cu NPK singur
Deși nu are legătură directă cu aplicarea nutrienților, este crucial să se asigure că proprietățile chimice ale solului sunt menținute la niveluri adecvate pentru o producție optimă.