Îngrăşăminte cu azot
- Dinamica în sol a principalelor forme de azot (organic şi mineral)
Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, prin trecerea azotului dintr-o formă chimică într-alta, se poate solda, de cele mai multe ori, cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu modificări de reacţie a solului de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte.
Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a amoniacului din îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile nisipoase, sau prin hidroliza enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic, precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai azotului (NO şi N2 O) şi chiar azot molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele de proces de denitrificare. Aceste procese şi îndeosebi cel de levigare, se petrec în toate solurile din ţara noastră şi sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu deosebire pe cele irigate.
- Tipuri de îngrăşăminte minerale cu azot.
Tipurile principale de îngrăşăminte minerale cu azot sunt : • Îngrăşăminte cu azot sub formă nitrică; • Îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală; • Îngrăşăminte cu azot nitric şi amoniacal; • Îngrăşăminte cu azot amidic (ureic); • Îngrăşăminte cu azot cu solubilitate lentă, controlată (greu levigabile); • Îngrăşăminte lichide cu azot (soluţii cu azot); • îngrăşăminte organo-minerale cu azot; • Îngrăşăminte cu azot organic şi mineral.
Vom reveni cu descrierea principalelor îngrăşăminte din fiecare categorie şi a indicaţiilor şi contraindicaţiilor de aplicare.
- Tipuri de îngrăşăminte organice cu azot.
Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare Îngrăşămintele organice naturale provin din gospodăriile individuale, de la fermele zootehnice, de la staţiile de epurare sau din materiale vegetale şi pot fi de consistenţă solidă până la lichidă, pot fi proaspete sau în diferite faze de fermentare.
Dintre îngrăşămintele organice naturale cele mai răspândite provin de la animale. Între cele mai importante produse organice naturale sunt: gunoiul de grajd (care poate fi folosit în stare proaspată, parţial fermentat sau complet fermentat), mustul de gunoi de grajd, urina, dejecţiiile lichide (numite şi tulbureală), dejecţiile semifluide (păstoase) şi fluide, compostul şi îngrăşămintele verzi în amestec cu materiale vegetale folosite la aşternut.
În funcţie de tipul de gunoi şi de specia de animale de la care provine, îngrăşămintele organice au compoziţii diferite:
| Tipul de gunoi | Apa | Materie Organica | N | P2O5 | K2O | CaO |
| Gunoi proaspat | 75 | 21 | 0,50 | 0,25 | 0,60 | 0,35 |
| Gunoi de cabaline | 71 | 25 | 0,58 | 0,28 | 0,63 | 0,21 |
| Gunoi de bovine | 77 | 20 | 0,45 | 0,23 | 0,50 | 0,40 |
| Gunoi de ovine | 64 | 31 | 0,83 | 0,23 | 0,67 | 0,33 |
| Gunoi de porcine | 72 | 25 | 0,45 | 0,19 | 0,60 | 0,18 |
| Gunoi fermentat 3-4 luni | 77 | 17 | 0,55 | 0,25 | 0,70 | 0,70 |
| Gunoi fermentat complet (mraniţă) | 79 | 14 | 0,98 | 0,58 | 0,90 | 0,88 |
Urina este considerată de asemenea un bun fertilizant organic natural, fiind bogată îndeosebi în azot şi potasiu. Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereţinută de aşternutul folosit, colectată şi păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a se evita pierderile de azot.
| Specia de la care provine | N | P2O5 | K2O | Cantitatea de urina care se poate colecta de la un animal (l/an) |
| Cabaline | 0.5 -1.6 | urme | 0.6 – 1.8 | 800 – 1200 |
| Bovine | 0.2 – 1 | urme | 0.2 – 1.0 | 2000 – 3000 |
| Porcine | 0.4 – 0.5 | 0.05 – 0.07 | 0.8 – 1.0 | 500 – 900 |
Mustul de gunoi este colectat în platformele special amenajate pentru stocarea şi fermentarea gunoiului, prin acumulare în bazine de colectare închise. În tabelul este prezentată compoziţia chimică a acestui îngrăşământ:
| N | P2O5 | K2O | Cantitatea (L) produsa la o tona de gunoi fermentat |
| 0.2 – 0.4 | 0.03 – 0.06 | 0.3 – 0.6 | 52 – 54 |
Dejecţiile fluide, numite şi tulbureală, se obţin prin colectarea materialului rezultat din spălarea grajdurilor folosind cantităţi mici de apă (în proporţie de1/2 – 1/3 dejecţii faţă de apă). Compoziţia chimică a dejecţiilor lichide diferă în funcţie de specia de la care provine, de tipul şi cantitatea aşternutului, gradul de diluţie, etc. Valorile generale ale acesteia sunt prezentate în table:
| N | P2O5 | K2O | Substanta uscata (%) |
| 0.4 – 1.9 | 0.01 – 0.07 | 0.5 – 2.2 | 4 – 15 |
Dejecţiile semifluide (păstoase) şi fluide sunt colectate de la bateriile de creştere a păsărilor, din fosele adăposturilor. Au un conţinut de substanţă uscată de max. 15% şi sunt bogate în fosfor. Pentru a fi utilizate trebuie să fie libere de corpuri solide şi omogenizate în timpul administrării. Administrate în timpul vegetaţiei, au o acţiune rapidă, fiind disponibile imediat nevoilor plantelor, cu efecte deosebit de favorabile asupra creşterii.
Mraniţa rezultă din fermentarea aproape completă a gunoiului. Este un îngrăşământ foarte eficient care se foloseşte în mod deosebit în legumicultură, în răsadniţe, sere şi în câmp. Compoziţia chimică medie este următoarea: 14% materii organice, 0,98% N, 0,58% P2O5, 0,90% K2O, 0,88% CaO. Cantitatea care se utilizează la hectar variază între 20 şi 60 tone.
Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate, oase, pene, resturi alimentare, etc.), la care se adaugă uneori substanţe minerale (var, cenuşă, etc.). Strânse în grămezi, aceste resturi se udă din când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Composturile se pot utiliza la toate culturile agricole în cantităţi de 15 – 25 tone la hectar. Spre deosebire de gunoiul de grajd, care are o acţiune rapidă, în cazul compostului, efectul se face simţit numai pentru 1-2 ani.
Îngrăşămintele verzi sunt constituite din anumite plante care se cultivă în scopul încorporării lor în sol odată cu lucrările de bază. Plantele folosite ca îngrăşământ verde trebuie să producă o masă vegetală cât mai bogată, într-un timp cât mai scurt şi să nu fie pretenţioase faţă de sol. Plantele utilizate în acest scop sunt în majoritate leguminoase (lupin, mazăre, măzăriche, sulfină, etc.), însă pot fi folosite şi alte plante, ca de exemplu secara, floarea soarelui, rapiţa, muştarul şi
altele. Aceste plante pot fi utilizate singure sau în amestec de mai multe specii, pentru a produce un îngrăşământ mai complex. O modalitate eficientă de obţinere şi utilizare a acestora o constituie practicarea culturilor ascunse. Efectele acestui tip de îngrăşământ se apropie foarte mult de acel al gunoiului animalier, având acţiune favorabilă asupra activităţii florei şi faunei solului, pe o perioadă de timp de 2-3 ani şi în plus, ameliorând proprietăţile fizico-chimice ale solului. După modul obţinerii lor, îngrăşămintele verzi pot fi: îngrăşăminte verzi în cultură pură, când constituie cultura de bază şi ocupă terenul întreaga perioadă de vegetaţie; îngrăşăminte verzi constituite într-o cultură intermediară (cultură ascunsă, cultură în mirişte şi cultură de toamnă); îngrăşăminte verzi sub formă de masă cosită (ca mulci vegetal). Îngrăşămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficienţă mai mare pe soluri sărace în materie organică (soluri podzolice şi nisipoase).
Rezumat al CODULUI DE BUNE PRACTICI AGRICOLE PENTRU PROTECTIA APELOR ÎMPOTRIVA POLUARII CU NITRATI DIN SURSE AGRICOLE
(va urma)
