Majoritatea localnicilor au abandonat însă lupta cu seceta și își lasă terenurile pârloagă
Din 1882 și până în 1989, sudul țării a fost protejat de vântul arid și de lipsa ploilor cu perdele de păduri. În anii ’90, tăierile ilegale au distrus pădurile, sub privirile inerte ale Poliției și Romsilva. Acum, localnicii au rămas fără culturi agricole din cauza „nisipurilor zburătoare”.
Agricultura se mai poate face în Oltenia – dar și în alte zone din sud, estul și vestul României – numai cu foraje pentru a scoate apa din subsolul terenurilor, iar culturile de cereale care au nevoie de precipitații din belșug sunt înlocuite cu cele iubitoare de căldură sau exotice, cum ar fi căpșunele și curmalii, mai puțin pretențioase din punct de vedere al consumului de apă.
- 400.000 de hectare de teren riscă să devină în câțiva ani dune și suprafața va continua să se extindă. Oltenia, Bărăganul, sudul Dobrogei, sud-estul Moldovei și Banatul sunt regiunile cele mai afectate.
- Două sunt motivele care duc la apariția nisipului pe terenurilor arabile. Lipsa precipitațiilor, sunt ani în care între mai și mijlocul lui august nu plouă deloc. Apoi, absența perdelelor forestiere care să protejeze pământul de vânt și să păstreze apa în sol.
- Mulți fermieri din regiunile în proces de deșertificare aleg să nu-și mai cultive terenurile secetoase pentru că nu-și permit să sape puțuri și să achite o notă de plată de peste o mie de euro pe hectar pentru irigații.
- Ministerul Mediului a început un program de împădurire în Oltenia, dar micile păduri de salcâm care au apărut în ultimii ani nu fac față secetei. În plus, împădurirea s-a făcut comasat, nu sub formă de bariere verzi.
- Uneori împăduririle s-au făcut pe fondurile forestiere ale foștilor șefi din Ministerul Mediului. De ce? Pentru ca aceștia să nu cheltuiască din buzunar ca să își împădurească terenurile tăiate la zero.
- În lipsa unui program național serios, sudul României va deveni rapid o zonă de tip deșert, acoperită definitiv de „nisipuri zburătoare”, cum se exprimă localnicii. Specialiștii susțin că deșertificarea sudului țării este o realitate, nu mai este doar o poveste. Soluția: un program național serios de reîmpăduriri. E necesar de ani de zile și nu e gata nici acum.
După recunoșterea Independenței, modernizarea țării a însemnat și folosirea eficientă a terenurile, prin urmare și protejarea de deșertificare a sudului țării. În anul 1906, după ce împăduririle înaintaseră substanțial, se organizează primele studii sistematice privind influența pozitivă a perdelelor forestiere asupra producției agricole. Concluziile acelor studii sunt valabile și astăzi: barierele forestiere pot salva sudul țării să nu devină deșert.
Constantin Garoflid, ministru al Agriculturii în mai multe mandate între 1918 și 1927 și primul președinte al Academiei de Agricultură din România, este cel care stabilește prin programe de împădurire că agricultura din sudul țării are nevoie de perdele de păduri, spune profesorul universitar Florin Stănică intervievat de Radio Europa Libera România
„Au fost două perioade de apogeu ale împăduririlor. Prima în anii ’20-’30 din secolul trecut, în perioada lui Garoflit. A doua, în perioada comunistă, când s-au făcut sistemele de irigații”, ne amintește Florin Stănică.
Ideile acestor agronomi în exercițiul funcțiunii înainte și în timpul comunismului au fost abandonate în anii ’90. În sălbăticia primilor ani ai tranziției spre democrație, perdelele de arbori și întregi păduri din sudul țării au fost tăiate în totalitate. A fost ca o invazie barbară. Vorbim despre tăieri ilegale sub ochii indolenți ai Poliției și ai Romsilva. În Oltenia, hoții de lemne au devenit în ultimele trei decenii personaje populare: ei vând buștenii ieftin, iar localnicii fără păduri se bucură că fac economie la lemnele de foc. Localnicii care și-au recuperat pădurile fac la rândul lor cereri la ocoalele silvice să își taie pădurile: dacă nu le taie ei, le taie hoții.
În prezent, situația se află într-un relativă acalmie: noile păduri sunt prea tinere pentru ca lemnul lor să aibă valoare de piață, iar, după câte se pare, hoții de lemne au ajuns suficient de înstăriți ca să se reprofileze. Unii au intrat în politică.
Povestea nisipurilor mișcătoare
Fâșia de 50 de km din sudul țării, dinspre Dunăre spre centrul țării, este una dintre zonele unde solul nisipos este întâlnit în aproape fiecare sat sau comună. Profesorul Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură, Universității de Agronomie din București, ne amintește că terenurile din zonă au avut mereu un aspect nisipos, dar că atât timp cât au existat păduri și irigații, această caracteristică nu a afectat prea mult viața oamenilor din regiune.
Cum pădurile au fost distruse, iar arborii care protejau terenul de vântul arid și păstrau apa în subsol au dispărut, pământul a devenit în multe zone chiar nisip, la propriu.
Nisipul din Mîrșani
Una dintre comunele afectate după Revoluție de fenomenul deșertificării este Mîrșani, din județul Dolj.
„Perdelele de pădure nu mai sunt. S-au distrus în ultimii ani. După Revoluție, încet-încet s-au tot distrus. În copilărie erau perdele de păduri și atunci toate terenurile dintre perdele erau plantate cu secară, porumb, cu toate plantele. Atunci era apă. Acum nu mai este pentru că s-au tăiat pădurile”, povestește Alexandru Dunoiu, președintele Asociației Proprietarilor de Păduri din Mîrșani pentru Radio Europa Libera România
La rândul său, Iulică Dinu, unul dintre fermierii care are curajul să mai cultive în Mîrșani, spune că tăierile de păduri sunt cele care au adus nisipul în Oltenia. „Au fost bariere verzi, dar în anii tranziției, pădurile s-au tăiat în masă. În zece ani s-a distrus o mare parte din pădurea care era înainte”, spune acesta.
Tăierile masive de copaci au adus la apariția „nisipurilor zburătoare”. Sintagma e folosită frecvent de localnici, iar sensul ei este că Oltenia nu mai este numai o zonă cu precipitații reduse, ci o regiune în care trăsăturile deșertului s-au instalat deja.
Cum Oltenia este o regiune în care oamenii pun o pâine pe masa familiei din munca în agricultură, acum fermierii trebuie să găsească soluții să învingă seceta și terenul nisipos pentru a supraviețui.
„Toată zonă este cu seceta, de la noi, de aici de la Mîrșani, până la Sadova, Bechet, Corabia, până la Dunăre, în toate zona sunt nisipuri”, mai spune Dunoiu. Adaugă amărât: „Plouă rar! Agricultura se face pe suprafețe mici, cartoful, legumele, lubenițele, atât se mai cultivă”.
Seceta s-a accentuat
Majoritatea localnicilor au abandonat însă lupta cu seceta și își lasă terenurile pârloagă. Se declară înfrînți pentru că ultimii doi ani a fost secetă accentuată în sudul României. „A plouat foarte rar, puțin primăvara și apoi toamnă, dar în timpul verii a fost arșiță mare. Anul trecut a plouat puțin undeva pe 10 mai și după probabil prin august. Între aceste momente, nu a mai plouat”, spune fermierul Iulică Dinu. pentru Radio Europa Libera România
„Din ce în ce seceta devine mai mare, precipitații tot mai puține, clima s-a dereglat. Principala problemă este seceta care este peste tot în Oltenia, este o zonă defavorizată din punctul acesta de vedere”, este trista sa concluzie.
Pe vremuri creștea și grâul în Oltenia
Acesta își amintește că tot terenul din zonă era cultivat până în 1990. „Se cultivau cartofi, porumb, secară – grâul merge mai puțin pe nisipul de la noi, dar se cultiva -, soia, rapiță, floarea soarelui. Înainte mergea și sistemul de irigații, zi și noapte se uda”, spune el.
Din cauza secetei, fermierii au renunțat la culturile de cereale, care au nevoie de apă multă. Au renunțat și la culturile de cartofi, din cauza secetei care presupune un efort mare, situație care se corelează ineficient cu prețul mic.
Și Iulică Dinu ne povestește despre tot mai multe terenuri lăsate pârloagă din cauza lipsei apei și a costurilor ridicate ale irigațiilor. „Oamenii nu mai cultivă pe suprafețe mari, cultivă pe suprafețe pe maximum o jumătate de hectar, unde au un puț forat pentru a scoate apa din subsol”, ne explică acesta.
Ca și în alte zone din țară și în Oltenia există mari fermieri care au luat în arendă terenuri întinse pe care cultivă secară și porumb, dar aici și aceștia se descurcă greu.
Fermierii au trecut la culturi exotice, ca în deșert
În loc de cereale și cartofi, unii fermieri olteni s-au reprofilat în ceea ce privește culturile. Nu aveau altă șansă de supraviețuire. Familia Dinu a început să cultive căpșuni din anul 2008.
„Și căpșunile merg foarte bune. Este o plantă care se pretează foarte bine la nisip. Și în Spania, și în Italia se plantează căpșuni pe nisip. Avem o plantație de 12 hectare de căpșuni, am început cu căpșunele acum peste zece ani, avem diferite soiuri de căpșuni”, ne spune Iulică Dinu.
„În fiecare an ne-am extins. Avem copii, unul dintre băieți e student la Horticultură la Universitatea din Craiova. Pot să vă spun că și eu sunt în anul trei, suntem colegi, mergem la Horticultură să învățăm cât mai mult despre plante, pentru vrem să facem ceva de viitor aici”, mai adaugă acesta.
Dar și culturile de căpșuni au nevoie de apă. Cum sistemul de irigații construit în vremea comunismului a fost distrus, acum fermierii sapă puțuri la adâncime pentru a scoate apa din subsol. Apoi, folosesc sisteme de irigare prin picurare pentru a asigura apa necesară căpșunilor.
Fermierii au luat-o înaintea Ministerului Agriculturii
Aceste sisteme prin picurare sunt sisteme moderne, prietenoase cu mediul. Au făcut minuni în Israel unde terenurile nisipoase sunt regula. Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii a ignorat această soluție. Este unul dintre motivele pentru care Comisia Europeană nu a aprobat încă finanțări de miliarde de euro pentru modernizarea sistemului de irigații național prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Ministerul Agriculturii a cerut bani pentru refacerea canalelor proiectate în epoca lui Nicolae Ceaușescu, canale din care se pompa, uneori și antigravitațional, apa spre culturi, unde se iriga prin stropire, un sistem depășit și mult mai costisitor.
Chiar dacă Ministerul Agriculturii a rămas ancorat în variante de irigat ceaușiste, fermierii din Oltenia au apelat pe bani proprii la aceste sisteme de picurare moderne și relativ simple. În acest timp, fermieri din alte state obțin finanțare din bugetul european, buget la care și România contribuie substanțial, dar de care nu e capabilă să se folosească. De fapt, sistemele de irigații prin picurare sunt singurele eficiente, nu consumă multă energie și nu risipesc apa.
„Sistemele de picurare sunt extraordinare, fără ele nu am putea face față. Cu ajutorul lor, dăm apa precis la rădăcină, adică nu împrăștiem pe tot câmpul. Aici avem sistemul de irigare, prin care apa ajunge la plante. Vedeți și dumneavoastră, cu robineți, prin picurare prin care se merge la rădăcina plantei”, ne explică Iulică Dinu.
„Mai putem face câte un puț forat să udăm cu pompițe alimentate cu benzină, cu energie electrică, cum se poate. Ne descurcăm cu un puț, am făcut un puț, am cumpărat o pompiță și astfel ne descurcăm aici. De la 1 mai începem cu cantități mai mari de apă. În august începe să se mai răcorească, să fie nevoie de mai puțină apă”, mai punctează fermierul.
Vechile sisteme de irigații din canalele făcute în perioada comunistă nu ar fi rentabile pentru fermieri, din cauza consumului mare de energie. Dar, oricum, acestea nici măcar nu mai există în zonă.
„Este o investiție costisitoare un sistem de irigații clasic aici. Un hectar de căpșuni ne costă la 9.000-10.000 de euro pe an. Din acest preț, cred că irigațiile ne costă undeva la vreo o mie de euro pe hectar”, ne mai spune Iulică Dinu.
Investiția e însă rentabilă. Într-un an bun, familia Dinu scoate din fiecare hectar de căpșuni o sumă dublă. De curând, ferma sa a încheiat un contract cu un supermarket. După ce culeg căpșunile, acestea sunt puse în caserole și ajung în București. Până la căpșuni, familia Dinu cultiva cartofi. Iulică Dinu spune că această cultură nu le-ar mai asigura supraviețuirea din cauza prețurilor mici la cartofi.
„Sperăm să fie mai bine de acum. Nu știu cum va fi viitorul, dar populația este îmbătrânită. Tineretul pleacă, ce să facă aici?! Nu s-a făcut o fabrică, ceva, nimeni nu vine, să vină să spună «vreau să fac ceva în comuna dumneavoastră». Din 1989 și până acum nu a venit nimeni să încerce ceva”, se arată dezamăgit fermierul.
„Terenul are potențial, problema este apa. Dacă ar fi apă, comuna Mîrșani este o comună de oameni muncitori. Așa a fost din totdeauna, s-au cultivat cartofi, varză, lubenițe, deși mai mult la Dăbuleni se cultivă lubenițele”, se încurajează fermierul.
„Suntem câțiva băieți care ne încăpățânăm să stăm în picioare. Sperăm că poate, poate guvernul vede ce se întâmplă în Dolj, aici la noi, și o să vină cu soluții”, atrage atenția Iulică Dinu.
Când este întrebat dacă s-a gândit să renunțe, acesta răspunde instant: „Nu, pentru că acum vreau să dau ștafeta băiatului meu”. Sebastian Dinu, fiul său cel mai mic, e viitor agronom.
Familia Dinu e însă o excepție printre fermierii din Oltenia. Soluțiile majore sunt de competența autorităților.
„Deșertificarea este aici, este o realitate. Nu trebuie să credem altceva. Singura soluție este să împădurim zonele în proces de deșertificare. Este vorba de o suprafața de 400.000 de hectare care este afectată de deșertificare. Oltenia, Bărăgan, Dobrogea – sudul țării în general – plus părți din vest și din sud-est sunt în acest pericol. Trebuie o companie națională, trebuie luate măsuri cât mai rapide și cât mai concrete”, ne atrage atenția și profesorul universitar Florin Stănică.
În mai multe localități din Dolj s-au plantat salcâmi pe suprafețe de aproape 10.000 de hectare. Finanțările au fost făcute prin Ministerului Mediului.
Profesorul Florin Stănică atrage atenția că nici statul, nici fermierii încă nu știu cum să învingă deșertificarea. Soluții ar putea fi mult mai diverse, dacă s-ar apela la expertiza de secol XXI.„Nu doar salcâmul, sunt multe alte specii care poate sunt mai profitabile”, punctează acesta. Însă fermierii nu sunt interesați, iar statul este mereu cu un pas în urmă. „China a stopat deșertificarea din anumite zone cu ajutorul curmalilor. Pot fi o variantă bună și pentru sudul țării. Nu este greu, dar e necesară o strategie coerentă”, mai spune specialistul.
Împăduriri pe bani publici pentru un fost secretar de stat în Ministerul Mediului
Din 2010 și până acum Ministerul Mediului a demarat mai multe programe pentru împădurire. Sumele nu au fost mereu mari. Au fost ani când sumele nu au trecut de 2-3 milioane de lei, dar au fost și ani când s-a ajuns și la 30 de milioane de lei. Ultimii trei ani au fost unii dintre cei mai bogați, direcțiile silvice au scos la licitație contracte de câteva zeci de milioane de lei. În 2020 s-au oferit 10 milioane de lei numai prin Fondul de Ameliorare, pentru rezolvarea problemei terenurilor degradate.
„România are cel puțin 500.000 de hectare de terenuri degradate. Dacă toate acestea ar fi împădurite, am realiza cea mai mare extindere de fond forestier din ultimii 30 de ani. Însă, aici, în zona Olteniei, efectul împăduririi celor 100.000 de hectare ar decide viața a altor sute de mii de hectare și a zeci de mii de locuitori. Avem bani: 10 milioane de lei doar anul acesta, prin Fondul de Ameliorare.”, spunea în 2020 fostul ministru al Mediului, Costel Alexe. Declarația era făcută într-o vizită de lucru în 2020, chiar la Mîrșani, printre nisipurile mișcătoare.
Pe lângă investiția din Mîrșani, tot în Dolj, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a investit 20 de milioane de lei și în comuna învecinată, la Dăneți. Acolo au fost împădurite de la zero 1.000 de hectare. Alte 1,2 milioane de lei au fost investiți la Ostroveni, unde au fost acoperite cu arbori 82 de hectare nisipoase.
De asemenea, în județul Olt au fost împădurite 610 hectare în localitățile: Urzica (280 de hectare), Vădăstrița (50 de hectare), Ștefan cel Mare (200 de hectare), Dobrun (80 de hectare). Dar pentru toate aceste vești bune există și reversul medaliei – rețelele politice clientelare și abonații la contractele cu statul.
Talentatul domn Popescu
Unul dintre oamenii care au lucrat la programul de reîmpădurire a României este Dan Popescu. Fost șef în direcțiile din Dolj ale Romsilva și apoi manager de firme și șef de ocol silvic, Dan Popescu devenea la începutul lui 2015 secretar de stat în Ministerul Mediului, minister condus de Grațiela Gravilescu.
Nu a rămas în funcție decât până în noiembrie. În 2017 se întoarce în Ministerul Mediului unde devine consilier. După numai un an iar pleacă din institiție.
El este și persoana care coordonează Ocolul Silvic „Renașterea Pădurii” din Mîrșani, ocol silvic care a primit din 2008 și până acum 24 de milioane de lei pentru împăduriri.
Pădurile există la fața locului, însă salcâmii au fost plantați comasat și nu asigură în acest fel decât în parte rolul de perdea forestieră pentru terenurile aride din zonă, așa cum spun experții că este eficient.
Revenind la împăduririle de la Mîrșani, ministerul unde a lucrat Dan Popescu a dat bani ocolului silvic coordonat de acesta. Mai mult, o parte din împădurirea de peste 1.200 de hectare a fost făcută cu o firmă în care el era acționar și care este acum este deținută de soția sa.
Levant SRL din Olt este una dintre firmele cele mai norocoase firme atunci când vine vorba de contracte câștigate pentru împădurire. Societatea l-a avut acționar unic pe Dan Popescu până în 2015. Acum, soția sa este parteneră cu o altă persoană, așa cum reiese din datele obținute cu ajutorul termene.ro.
În primăvara lui 2008, firma fostului oficial din Ministerul Mediului este declarată câștigătoare a unui contract de 11 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări de împădurire a peste 580 de ha din zona localității Dăneți. Lucrările au fost licitate de Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea.
În aprilie 2008, a mai fost semnat un contract pentru suma de 8 milioane de lei pentru „Lucrări de execuție perimetru de ameliorare Cuculeanu nr. 3 – Mîrşani”. Termenul de execuție este de cinci ani.
Levantul SRL a obținut contracte de peste 12 milioane de lei pentru împăduriri din 2017 și până acum, conform datelor obținute cu ajutorul aplicație lege5.ro.
Nu l-am putut contacta pe Dan Popescu pentru a ne explica daca a fost implicat în vreun fel cât a lucrat în minister în acordarea contractelor de împădurire către firma soției.
De la preluarea guvernării de către PNL, anul trecut, prin programul „Bariera verde” patronat de Președinția României, au ajuns la Mîrșani bani pentru a se planta copaci pe încă 30 de hectare.
Dar majoritatea plantărilor cu care politicienii și corporațiile se laudă în presă sunt o himeră
sursa: Radio Europa Libera România; foto: Radio Europa Libera România
