Pășuni rezistente la secetă

Pășuni rezistente la secetă

Sănătatea solului și sănătatea pășunilor sunt interdependente. Sănătatea pășunilor depinde de starea de sănătate a solului și a compoziției covorului ierbos. Modul în care crescătorii de animale gestionează pășunile va afecta capacitatea solului de a ajuta la obținerea producției dorite de pe pășune.

Un beneficiu major al îmbunătățirii sănătății solului este creșterea rezistenței la secetă a pășunilor.

Să vorbim puțin despre procesele biologice care implică activitate microbiologică, insecte, râme și animale mici.

Plantele au nevoie de energie pentru a crește și suntem cu toții familiarizați cu modul în care natura face acest lucru: prin fotosinteză. Știm că energia folosită de plante provine de la soare și este transformată chimic în interiorul celulelor plantei în zaharuri și că planta folosește aceste zaharuri pentru a-și alimenta toate procesele de viață, de la alungirea tulpinii până la producerea seminței. Dar ceea ce este mai puțin înțeles este exact unde se duce produsul fotosintezei. Agronomii au descoperit că între 20% și 70% din zaharurile produse de plante nu ajung niciodată în părțile plantei de deasupra suprafeței solului, ci sunt în schimb deviate către rădăcini pentru a alimenta creșterea rădăcinilor și, foarte important, pentru a fi depozitate în solul înconjurător. Aceste zaharuri, exsudate, sunt hrană pentru milioanele de microorganisme care constituie rizosfera solului.

Fiecare organism contribuie la rețeaua trofică, fie că este vorba de bacterii care fixează azotul, de protozoare și nematode care consumă alți microbi și reciclează azotul și carbonul, fie că este vorba de ciuperci, care au un rol deosebit de important în rețeaua trofică a solului. Practic, există două feluri de ciuperci: ciupercile de descompunere sau ciupercile saprofite și cele responsabile de transferul de nutrienți – ciupercile micorizice arbusculare (AMF sau AM). Ciupercile micorizice arbusculare au o relație simbiotică cu plantele prin hifele lor, care formează un fel de autostradă pentru a facilita transferul de nutrienți între rădăcinile plantelor și solul înconjurător, crescând foarte mult capacitatea rădăcinilor plantelor de a accesa profilul solului. Ele produc glomaline, un adeziv care ține particulele de sol împreună. Solurile cu multe ciuperci sunt rezistente la eroziune și fertile.

Prin fotosinteză, carbonul circulă în mod natural în plantă, unde este transformat în zaharuri. De acolo merge la rădăcini și în sol, unde exsudatele din rădăcină hrănesc microorganismele din sol, în schimbul nutrienților mineralizați care sunt transformați într-o formă disponibilă pentru utilizare plantelor. Microbii metabolizează zaharurile și elimină dioxid de carbon în aer. Gestionarea carbonului pentru a-l menține în sol sub formă de humus este treaba fermierului. Solul este cel mai mare absorbant de carbon care poate fi controlat direct de oameni. Menținerea solului acoperit cu vegetație pentru o perioadă cât mai mare ajută la menținerea carbonului în sol, prin fotosinteză activă și ciclul carbonului.

Carbonul din sol provine și de la … rădăcinile plantelor, frunzele, tulpinile și organismele moarte. Pe măsură ce aceste componente intră în sol, ele devin o parte a rezervorului de carbon din sol și încep să circule prin sistem, hrănind mai întâi microorganismele, iar apoi plantele, pe măsură ce microorganismele mor. În cele din urmă, carbonul din sol „se odihnește” într-o formă stabilă numită humus, care oferă o casă pentru microorganisme și contribuie la capacitatea solului de reținere a nutrienților și a apei. Amintiți-vă, un sol sănătos constă atât din fracțiunea minerală, cât și din fracțiunea organică. Humusul conferă solului rezistență și stabilitate.

Alături de ciuperci, bacteriile populează profilul solului cu miliardele. Ele sunt deosebit de abundente în jurul rădăcinilor plantelor, în special către vârfurile rădăcinilor, și în așternutul verde care este bogat în azot, pe care îl descompun pentru a începe ciclul azotului. Având rol în descompunere, bacteriile imobilizează nutrienții și ajută la eficiența azotului.

Fixarea biologică a azotului reprezintă aproximativ 65% din azotul utilizat de pășuni. Bacteriile fixatoare de azot au o relație simbiotică cu plantele, în special cu leguminoasele, care obțin energie din plantă și transformă azotul în forme disponibile pentru plante.

În acest context, ciupercile micorizice sunt, de asemenea, de o importanță vitală pentru procesul de fixare a azotului. Ele nu fixează azotul, ci transferă energie bacteriilor fixatoare de azot plantelor sub formă de nutrienți purtători de aminoacizi. Ciupercile micorizice sunt o componentă vitală a „punții microbiene” dintre plante și nutrienții din sol.

Deci, în solul sănătos e un dute-vino permanent.

Evaluarea calității solului

Așadar, există toate aceste procese în derulare și trebuie să avem o modalitate de a le evalua. Testarea chimică este regula, dar știm că analiza chimică a nutrienților din sol este o imagine finită, instantanee, a nutrienților disponibili pentru plante la un moment dat. Nu ține cont de nenumăratele procese care fac acei nutrienți disponibili.

O evaluare a sănătății solului se referă la cât de bine îndeplinește solul toate funcțiile sale. Pentru a face o evaluare, ne uităm la o serie de indicatori, sau proprietăți măsurabile, care ne pot spune cât de bine funcționează sistemul și oferă o perspectivă asupra practicilor de management pentru îmbunătățirea sănătății solului.

Avem indicatori fizici, chimici și biologici. Pe mine mă interesează râmele, microorganisme, carbonul și azotul din biomasă microbiană, materia organică, azotul potențial mineralizabil, enzimele solului, respirația solului și carbonul organic total. De ce? Pentru că toate acestea conduc spectacolul prezent în sol! Nu înseamnă că neglijez ceilalți indicatori.

Tehnicile de gestionare a solului care au fost predate și practicate de zeci de ani dăunează solului și sunt direct responsabile pentru pierderea sănătății solului. Tehnologia de „susținere a vieții” a menținut agricultura în viață, în ciuda scăderii calității solului. Monoculturile, exploatarea extremă a solului l-au băgat într-o spirală descendentă încât sunt necesare îngrășăminte sintetice și pesticide, pentru că solul nu mai are nimic de dat.

Lucrarea continuă a solului, lipsa diversității culturilor și gestionarea defectuoasă a pășunatului (un covor ierbos rar, cu puține specii valoroase, pășunatul continuu cu o lipsă a perioadei de odihnă, etc.) determină un mediu nefavorabil pentru organismele din sol și, în consecință, provoacă o degradare a sănătății solului. Solul începe să se compacteze, să formeze crustă. Aceasta, la rândul său, creează o situație în care se produce eroziune, reducând și mai mult materia organică din sol. Fără acest depozit pentru viața solului, vedem o creștere scăzută a plantelor, iar fără o creștere adecvată a plantelor, biologia solului este compromisă, determinând o reducere a randamentului. În cele din urmă, rămânem cu un sol care are o capacitate redusă de a susține producția.

Dacă spirala de degradare a solului începe cu activitatea umană și se termină cu resursele epuizate, calea către regenerare trebuie să înceapă cu solul. Mai mulți nutrienți și un mediu de sol mai bun duc la îmbunătățirea structurii solului, cu o capacitate mai bună de reținere a apei, făcând apa și nutrienții disponibili atunci când este necesar, în special în timpul secetei. Practicile care îmbunătățesc activitatea biologică au ca rezultat producții susținute ale pășunilor, restabilind în același timp calitatea solului.

Strategii pentru construirea solurilor sănătoase

Să luăm în considerare practicile agricole care ajută la construirea unui sol sănătos. În esență, dorim să îmbunătățim structura solului, să avem materie organică, să creștem biodiversitatea, să avem o temperatură a solului mai mică și să minimizăm compactarea și perturbarea solului.

Să aruncăm o privire rapidă asupra principiilor care vor defini practicile noastre de management al solului:

1. Minimizarea lucrărilor solului
2. Menținerea rădăcinilor vii în sol
3. Înălțime suficientă a ierbii după ce s-a încheiat o rundă de pășunat
4. Menținerea diversității speciilor
5. Gestionarea pășunatului care se realizează prin planificarea unei perioade adecvate de pășunat-recuperare pe parcelele dvs., ținând cont de faptul că plantele au nevoie de diferite perioade de recuperare în funcție de specie, de perioada anului și de conținutul de umiditate din sol. Pășunatul excesiv reduce masa rădăcinilor, fotosinteza și cantitatea de carbon sechestrată în sol, diminuând viața solului. Pășunatul adecvat reconstruiește solul.
6. În cele din urmă, utilizarea impactului animalelor și a impactului pășunatului asigură ciclul de nutrienți în pășuni și contribuie la materia organică din sol. În plus, acțiunea de pășunat asupra plantelor furajere încurajează creșterea rădăcinilor și producerea de zaharuri care hrănesc microorganismele din sol.

Dinamica pășunatului

Pășunile (permanente), bine întreținute, datorită perturbării minime a solului și a acoperirii permanente, sunt mai bogate în carbon și materie organică decât terenurile arabile. Acest sistem biologic are un habitat stabil, iar ciclurile nutritive se pot susține singure. Prin includerea animalelor în acest sistem obținem un efect multiplicator asupra sănătății solului.

Se știe că impactul pășunatului crește stocurile de carbon și azot din sol. Pe măsură ce un animal pășunează trimite un semnal plantei pentru a pompa zaharuri în rădăcini și în solul înconjurător sau rizosferă. Amintiți-vă că exsudatele rădăcinilor, zaharurile dezvoltate de plantă prin fotosinteză, sunt surse de hrană pentru nenumăratele microorganisme din sol. Acțiunea pășunatului pornește rețeaua trofica a solului și crește ciclul nutrienților, făcând azotul, fosforul și carbonul disponibil plantelor în creștere.

Această sărbătoare a zaharurilor și a amidonului provoacă o explozie de bacterii care face ca populațiile de microbi prădători să crească foarte mult. Pe măsură ce prădătorii consumă bacteriile, ei iau mai multe proteine ​​decât au nevoie și excretă excesul de azot (într-o formă utilizabilă de plante) chiar acolo unde planta care a contribuit cu carbohidrați îl poate lua pentru a produce o nouă creștere. „Toată această activitate (viața și moartea a miliarde de organisme) plus creșterea rădăcinilor furajelor pășunate corespunzător creează solul superior fertil și biologic activ, care este soluția reală pentru o agricultură durabilă, productivă și profitabilă” (Walt Davis, 2017).

Dar pentru toate acestea este nevoie de o gestionare corespunzătoare a pășunilor!

O pășune gestionată corespunzător, cu pășunat flexibil pe parcele și perioade adecvate de odihnă, va reduce compactarea solului în comparație cu pășunile pășunate continuu. Compactarea redusă va ajuta la creșterea capacității de infiltrare a apei și a respirației rădăcinilor plantelor și a organismelor din sol.

Fermierii ar trebui să se asigure că terenul lor este suficient de sănătos pentru a rezista secetei și infestărilor cu buruieni. Gestionarea pășunilor având în vedere sănătatea solului va îmbunătăți structura solului, ceea ce va îmbunătăți capacitatea de conservare a apei. Materia organică îmbunătățește capacitatea solului de a stoca apă.

Pășunatul flexibil pe parcele implică mutarea vitelor (sau a altor animale) de mai multe ori pe săptămână sau chiar zilnic atunci când iarba crește exponențial. Parcelele sunt dimensionate în funcție de cantitatea de iarbă disponibilă și de cantitatea de care vor avea nevoie animalele în timpul ocupării fiecărei parcele. Pășunatul gestionat permite uniformizarea defolierii parcelei, dar încurajează și uniformitatea distribuției gunoiului de grajd în interiorul parcelei.

Fiecare plantă din parcela de pășunat trebuie să fie mâncată sau călcată în picioare în timpul perioadei scurte de ocupare a parcelei. Fiecare plantă trebuie mușcată o singură dată în timpul unui ciclu de pășunat. Apoi fiecare parcelă se odihnește timp de 30-90 de zile sau mai mult, în funcție de condițiile locale. Pășunatul flexibil pe parcele este aproape ca asigurarea împotriva secetei, deoarece o perioadă lungă de odihnă înseamnă o recuperare mai lungă a plantei și o rădăcină mai adâncă.

O bună gestionare a pășunilor conduce, deci, la soluri sănătoase.

Pe lângă creșterea rezistenței la secetă, următoarele sunt efectele unei bune gestionări a pășunilor:

• Creșterea materiei organice din sol crește cantitatea de apă disponibilă pentru dezvoltarea plantelor;
• Infiltrație îmbunătățită a apei;
• Disponibilitate mai mare de nutrienți pentru creșterea plantelor;
• Condiții de sol mai bune pentru germinare, stabilirea noului covor ierbos, reproducerea vegetativă și creșterea rădăcinilor;
• Capacitatea solului de a acționa ca un filtru, protejând calitatea apei și a aerului;
• Creșterea producției și reproducerii plantelor;
• Reducerea eroziunii solului;
• Sechestrarea carbonului.

Pășunatul excesiv o mare problemă

Pășunatul excesiv poate duce la o degradare semnificativă pe termen lung și la o reducere generală a calității pășunilor și a producțiilor. Pășunatul excesiv este motivul înrăutățirii proprietăților solului, ceea ce permite dezvoltarea speciilor nedorite și invadatoare. Pe măsură ce producția de furaje scade, condițiile solului continuă să scadă, în timp ce cerințele de furaje rămân aceleași sau chiar cresc.

Crescătorii lasă uneori animalelor să pășune excesiv pentru a nu irosi iarba, însă potențialul de producție nu se va realiza niciodată. Crescătorii de animale presupun că sunt la potențialul maxim atunci când abia ating 30% din producția potențială.

Pentru a evita suprapășunatul, vă recomand să urmați patru reguli de bază:

1. Echilibrarea încărcăturii de animale cu disponibilitatea furajelor – ai nevoie de informații despre producția totală de iarbă a pășunii și determinarea echilibrată a numărului de animale în funcție de furajele disponibile.
2. Creșterea controlului managementului prin creșterea numărului de parcele – Perioada de pășunat/durata perioadei de odihnă sunt factori cheie pentru a permite plantelor un timp adecvat de recuperare. Perioadele de pășunat prea lungi și perioadele de recuperare prea scurte sunt un motiv major pentru care pășunea se deteriorează.
3. Intensitatea pășunatului – Creșterea controlului asupra animalelor permite o mai bună utilizare a tuturor plantelor furajere – nu doar a celor mai gustoase plante pe care le preferă animalele. Principiul e vechi –  „ia jumătate, lasă jumătate”, referindu-ne la cât de intens este pășunată o zonă. Pășunatul mai mult de 50 la sută oprește dezvoltarea plantelor atât deasupra, cât și de sub pământ.
4. Prelungiți timpul de odihnă și de recuperare a plantelor – În funcție de sezonul de utilizare, pășunile ar trebui să se odihnească timp de cel puțin 30-90 de zile sau mai mult după fiecare rundă de pășunat. Acest lucru permite recuperarea unui amestec divers de plante.

O bună gestionare a pășunilor ajută și la îmbunătățirea profiturilor. Pe măsură ce solul se îmbunătățește, producția de furaje va crește, iar nevoile de îngrășăminte vor scădea. Succesul unui crescător de animale este legat de sănătatea pășunilor și a solului.

Gestionarea pășunilor în condiții de secetă

Ca idee, sunt necesari 2.5-4 litri de ploaie pe săptămână pentru o creștere optimă în timpul sezonului de vară.

Gestionarea defectuoasă în timpul secetei poate încetini recuperarea pășunilor după ce ploaia începe să cadă din nou. Este important ca fermierii să înțeleagă cum gestionarea pășunatului poate intensifica sau reduce stresul cauzat de secetă.

Pășunatul flexibil pe parcele reduce stresul cauzat de secetă

Fermierii care implementează practici de bună gestionare a pășunatului fac față mai bine condițiilor de secetă. Pășunile bine gestionate sunt în mod natural mai tolerante la secetă. Pășunatul bine gestionat include:

• Rotirea animalelor la o nouă parcelă cel puțin la fiecare 3, maxim 4 zile.
• Oprirea pășunatului când s-a ajuns la înălțimea de 10-15 cm.
• Perioadă de odihnă până la recuperarea completă (30+ zile) între ciclurile de pășunat.
• Încărcătură de animale corectă pentru suprafața de pășune pe care o aveți.

Când sunt aplicate aceste patru principii, plantele nu-și consumă rezervele de carbohidrați și au un sistem radicular bine dezvoltat, care poate accesa apa din profilul adânc al solului. Suprafața solului este acoperită în mod adecvat pentru a păstra umiditatea solului, iar potențialul de recreștere este maximizat. Aceste beneficii vor apărea numai în cazul în care se aplică un management adecvat. Observarea modului în care pășunile tale răspund la condițiile de secetă te poate ajuta să fii mai bine pregătit data viitoare.

Stresul cauzat de secetă poate apărea oricând în timpul sezonului de pășunat. Cu cât condițiile de secetă continuă mai mult, cu atât perioada de odihnă pentru fiecare parcelă este mai mare. Dacă trec mai mult de 3 săptămâni fără 2.5 până la 4 litri de ploaie pe săptămână, parcelele care au fost pășunate în timpul perioadei secetoase vor avea o recreștere mai lentă și nu vor fi gata de o nouă rundă de pășunat curând. Deși strategia va arăta diferit pentru fiecare fermă, un plan bun de gestionare va minimiza costurile atât pe termen scurt, cât și pe termen lung și va accelera recuperarea pășunilor atunci când ploaia va începe din nou. Atenție, hrănirea cu fân pe pășune timp de câteva zile poate ajuta la o recuperare a pășunilor mai rapidă, însă dacă este făcută incorect poate duce la pagube care necesită ca pășunea să fie reînsămânțată ulterior.

Ce trebuie făcut mai întâi

1. Nu reveniți prea devreme pe parcele. Mulți fermieri sunt tentați să facă acest lucru, dar este total contraproductiv. Dacă o plantă este pășunată înainte de a se recupera în mod adecvat, cu atât mai mult pe perioada secetei când creșterea este mult încetinită, ea își reduce rezervele de energie și consumă umiditatea critică a solului. Rezultatul – o  degradare și mai mare a plantei, iar dacă nu moare va intra sigur în repaus.
2. Prelungiți perioada de odihnă – încetiniți rotația. Maximizarea perioadei de recreștere este esențială pentru refacerea și sănătatea pe termen lung a covorului ierbos. Plantele folosesc lumina soarelui, apa și dioxidul de carbon pentru a produce carbohidrați. Când apa este limitată, procesul de fotosinteză încetinește și planta trece de la modul de creștere la modul de întreținere. Este nevoie de mai mult timp pentru ca planta să se recupereze după un ciclu de pășunat.
3. Nu pășunați excesiv. Menținerea înălțimii reziduale adecvate – cel puțin 10 până la 15 cm după pășunat este și mai importantă în condiții de secetă. Pășunatul excesiv în timpul secetei poate provoca daune pe termen lung, ducând la degradare masivă de la an la an sau la o reînsămânțare costisitoare.
4. Încurajarea unei bune utilizări a furajelor. Creșterea densității de animale pe parcele mici și rotația frecventă maximizează consumul de furaje comestibile și minimizează cantitatea de furaje mature refuzată în rotația anterioară.
5. Hrănirea pe pășune. Hrănirea din stoc (cu fân) pe o singură parcelă de sacrificiu poate fi cea mai bună opțiune pentru a minimiza daunele aduse pășunilor stresate de secetă.
6. Dacă hrăniți cu fân pe pășune, luați în considerare măsuri care reduc la minimum impactul traficului copitelor asupra pășunilor, cum ar fi derularea baloților.
7. Analizați beneficiile cosirii pășunilor. Pe de-o parte cosirea pentru îndepărtarea semințelor este de obicei o măsură bună pentru menținerea calității furajelor, dar poate stresa plantele și poate limita regenerarea din cauza lipsei de umiditate a solului.
8. Temperaturile ridicate însoțesc adesea condițiile de secetă. Asigurarea apei animalelor și a umbrei este o prioritate și uneori necesită modificarea rotației de pășunat. Perioadele prelungite de temperaturi extreme pot necesita o sursă de umbră, iar fermierii ar trebui să ia în considerare și acest lucru.

Acțiuni pentru seceta prelungită

1. Dacă condițiile de secetă se extind dincolo de durata unei rotații obișnuite de pășunat (de obicei 30 de zile, adesea peste 40), există riscul să te întoarci la parcele care nu au avut timp să se recupereze. Chiar dacă ploile revin la normal, aceste parcele vor avea o creștere încetinită. Ai pierdut acea producție. Nu vei avea suficientă pășune pentru a-ți hrăni animalele în restul sezonului. În permanență trebuie să ai un număr de parcele de rezervă pe care să le poți pășuna pe perioada de secetă, dar… Ai grijă să menții o bună calitate a furajelor și pe acestea!
2. Dacă seceta persistentă pare probabilă, fânul va deveni probabil scump și rar pentru sezonul curent. O rezervă de fân pentru câteva luni bune nu strică niciodată.
3. Luați în considerare opțiuni alternative de furaje pentru a înlocui producția pierdută de pe pășuni.
4. Dacă reducerea numărului de animale este o opțiune, luați în considerare vânzarea înainte ca piața să fie inundată și prețurile să scadă. Luați în considerare sacrificarea vacilor cu performanțe slabe sau vânzarea devreme a vițeilor. Seceta nu este momentul pentru a vinde animale neproductive. S-ar putea să obțineți un preț mai bun dacă vindeți înainte ca necesitatea să oblige pe toată lumea să inunde piața cu animale pe care nu le pot hrăni.

Planificați din timp pentru a vă asigura că pășunatul durează cât mai mult posibil

Crescătorii eficienți își evaluează și monitorizează în mod constant cantitatea (și calitatea) de iarbă de pe parcele, iar acest lucru nu este niciodată mai important decât atunci când ploaia este rară. Pășunile care sunt deja viguroase, bine fertilizate și care au o sănătate de fier a rădăcinilor și a plantelor vor rămâne productive mai mult decât pășunile neglijate care intră într-o perioadă de secetă.

Pășunile care includ un amestec divers de ierburi, leguminoase și graminee (dar și cicoare, pătlagină) rezistă la secetă mai bine. Dezvoltă rădăcini adânci plantelor tale și treci mai bine peste secetă. Golomățul, păiușul înalt, trifoiul roșu, cicoarea, lucerna pot avea rădăcini adânci dacă ai grijă de ele. Un covor ierbos dens și un sistem de înrădăcinare bogat îmbunătățesc, de asemenea, capacitatea de reținere a apei din sol. Mai multă materie organică asigură o capacitate mărită de absorbție și de menținere a apei în profilul rădăcinii, precum și îmbunătățirea infiltrației oricărei ploi rare care apare. Covorul ierbos umbrește, de asemenea, solul, menținându-l mai rece, iar acest lucru ajută plantele să reziste mai mult înainte ca combinația de sol fierbinte și lipsa de apă să le facă să treacă în modul de supraviețuire latentă.

Câteva considerente practice

Gestionarea pășunatului este esențială pentru a profita la maximum de o pășune în timpul secetei. O pășune bine gestionată folosește deplasarea animalelor pentru a construi sănătatea și vigoarea solului și a plantelor, menținând în același timp o productivitate bună a animalelor. Mutarea animalelor de pe o parcelă pe alta înseamnă un control al accesului animalelor la plante și posibilitatea plantelor de a se odihni și a se recupera după fiecare rundă de pășunat. Odihna este esențială pentru supraviețuirea ierbii. Atunci când plantele sunt stresate din cauza lipsei de apă, este mai important ca oricând să vă asigurați că animalele stau pe o parcelă fără a mușca de două ori aceeași plantă. Trebuie să se formează suficiente frunze noi pentru a susține sistemul radicular.

Ca regulă generală, aceasta înseamnă că animalele nu trebuie ținute pe o parcelă mai mult de trei zile și nu ar trebui să revină pe parcelă înainte de apariția celei de-a treia frunze la graminee și înainte de îmbobocire la leguminoase. Acest lucru poate dura doar trei săptămâni în timpul creșterii rapide din primăvară, cu ploi suficiente, sau poate dura luni de zile dacă ierburile rămân în stare latentă în timpul secetei. Perioadele de pășunat mai scurte de trei zile (chiar de 12 ore) pot ajuta, de asemenea, să încurajeze animalele să mănânce furajele disponibile în mod uniform, dacă se asigură un număr suficient de mare de animale. Pășunatul uniform asigură o rată de utilizare a furajelor mai mare. De asemenea, înseamnă că nutrienții sub formă de urină și balegă sunt distribuiți mai uniform pe pășune.

Rata de utilizare a pășunilor este un termen care se referă la procentul din producția de iarbă consumat de animal la pășunat. Într-o perioadă de secetă ești tentat să lași animalele pe pășune până când fiecare fir de iarbă verde este mâncat. Acest lucru va încetini recuperarea pășunilor tale când ploile revin. O țintă normală de utilizare este de 50% (luați jumătate, lăsați jumătate) din iarba disponibilă, dar acesta poate varia de la 30-70% în funcție de perioada anului, compoziția covorului ierbos și obiectivele de pășunat. Într-o perioadă de secetă este mai bine să greșiți și să urmăriți rate de utilizare în intervalul 30-50%, lăsând cel puțin 10-15 cm de miriște în urmă. Acest lucru lasă mai multe furaje reziduale în pășune pentru a ajuta plantele să supraviețuiască și va da rezultate pe termen lung.

Pășunile care au ajuns la o producție mai mare de 2500 kg SU/ha nu oferă un furaj de înaltă calitate, deoarece este probabil să fie deja în faza reproductivă. La înflorire, valoarea nutritivă a furajelor scade brusc, ceea ce înseamnă că animalele trebuie să mănânce mai mult pentru a obține aceleași substanțe nutritive. Într-un studiu efectuat în Irlanda s-a observat că vacile ce pășunează pe o pășune a cărei producție este de 1400 kg SU/ha au avut o producție de 23.9 litri de lapte/zi/cap. Aceleași vaci introduse pe o parcelă cu o producție de 2000 kg SU/ha au produs 23.7 kg litri de lapte/zi/cap, dar cu un aport suplimentar de 6 kg de concentrate/cap/zi.

De asemenea, este dificil să pășunați ierburi înalte, supramaturate. Furajul călcat în picioare nu este cu adevărat risipit deoarece nutrienții și carbonul se reciclează în sol, dar nu ajută la asigurarea hrănirii animalelor în perioadele de lipsă de furaje. Un strat gros de iarbă călcat în picioare va încetini, de asemenea, regenerarea deoarece lumina trebuie să ajungă la coroanele plantelor pentru a declanșa o nouă creștere. Prin urmare, parcelele care „scapă” primăvara de pășunat trebuie cosite.

Parcelele care sunt pășunate până la sfârșitul lunii iunie vor avea nevoie de o perioadă de odihnă mare – în cel mai fericit caz de 45 de zile, de regulă undeva în jur de 75 de zile. Acestea vor oferi un pășunat de foarte înaltă calitate toamna, cu condiția să fie ceva ploi care să stimuleze regenerarea.

Ca o concluzie a celor de mai sus, când planificați, puteți fi mai bine pregătiți pentru condiții meteorologice nefavorabile.

Păstrați totul simplu

Este nevoie de o tranziție pentru a face toate cele descrise mai sus. Efectuarea tranziției necesită timp și atenție, dar beneficiile sunt pe termen lung. Gândește-te la asta ca la o investiție în solul tău, la fel cum investești în animale, în echipamente, în semințe. Și când începeți această călătorie de reînnoire, amintiți-vă că este un sistem biologic care este pe deplin dependent de diversitatea aproape de neînțeles a vieții și a proceselor de viață care se întâmplă nevăzute printre rădăcinile aflate chiar sub suprafața solului.

Solul dumneavoastră are nevoie de materie organică adecvată. Monitorizați îndeaproape animalele și iarba. Încercați să rezolvați problemele observând cum funcționează natura și încercând să o imitați. Și, așa cum am subliniat mai înainte, așteptați-vă să apară rezultate neprevăzute… este un sistem biologic pe care îl cultivați.

Și, cel mai important, aveți o rezervă financiară pentru a vă ajuta în primii câțiva ani. Acest lucru vă va ajuta fluxul de numerar în timpul tranziției.

A fost nevoie de zeci de ani pentru ca solul tău să fie degradat, așa că așteaptă-te la câțiva ani pentru ca el să-și revină. Nu faceți greșeala de a vă aștepta la rezultate într-un an. Și, pe măsură ce faceți tranziția, țineți cont de următoarele concepte pe care am încercat să le ating în acest material:

1. Când hrăniți microbii din sol, hrăniți planta… productivitatea se bazează pe relațiile dintre plante, sol și animale.
2. Materia organică din sol este mecanismul de transfer al nutrienților, iar procesul este menținut puternic prin adăugarea de materie organică.
3. Reduceți inputurile din afara fermei pentru a reduce costurile.
4. Tranziție lină și încredere că va funcționa menținându-vă calea chiar și atunci când sistemul pare să se prăbușească. Observați și adaptați-vă.
5. Dacă solul dumneavoastră are un conținut scăzut de humus, nu vă așteptați ca sistemul să funcționeze. Pășunați corespunzător pentru a pregăti sistemul. S-ar putea să fii surprins de rezultate în 3-5 ani

Acest material a atins foarte puțin informațiile despre azot, fosfor și potasiu… precum și despre pH, calciu și toți nutrienții și condițiile de sol de care plantele au nevoie pentru a fi productive. Dacă ai citit până aici, ai înțeles de ce. Vorbim despre un sistem biologic care, dacă este sănătos, furnizează nutrienți plantelor atunci când au nevoie de ei.

Continuați să pășunați!