Schemă de susținere pentru crescătorii de porcine

Schemă de susținere pentru crescătorii de porcine. Programul de sustinere se desfășoară în perioada 2020 – 2022. Stiri agricole

Fermierii care desfășoară activități de reproducție sau creștere ori îngrășare a suinelor din rasele Bazna și/sau Mangalița au o schema multianuală de susținere a activității de reproducție.

Click pe imagine pentru a te inscrie!

Conform actului adoptat de Camera Deputatilor, ajutorul se va acorda prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducție sau ferme de reproducție aflate în activitate care își măresc capacitatea de cazare, precum și de stimulare a asocierii în cooperative. Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 10 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.

Cine sunt beneficiarii?

  • persoanelor juridice și/sau persoanelor fizice autorizate (PFA)
  • întreprinderilor familiale (IF)
  • întreprinderilor individuale (II)
  • cooperativelor agricole care vor desfășura activități de reproducție.

In ce conditii se acorda?

  • Beneficiarii trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici și mijlocii. Ajutorul de stat se acordă pentru înființarea a minimum 20 locuri noi de cazare pentru animale de reproducție.
  • Beneficiarii trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în baza Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție.
  • Ajutorul de stat se acordă o singură dată pentru un loc nou de cazare dezvoltat prin Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție.
  • Beneficiarii Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție nu pot accesa simultan alt ajutor de stat, ajutor de minimis și nu pot accesa sprijin prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Ce cheltuieli sunt eligibile?

Cheltuielile eligibile necesare realizării investițiilor realizate în baza Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție sunt:

  • construcția locurilor noi de cazare pentru reproducție;
  • achiziționarea sau achiziționarea prin leasing de utilaje și echipamente, respectiv echipamentele pentru furajare și adăpare, mijloace speciale pentru transportul animalelor vii, microclimat, dotarea spațiilor tehnice privind măsurile de biosecuritate, depozitarea, evacuarea și tratarea dejecțiilor;
  • costuri cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de orice natură necesare realizării investiției, proiecte de construcție, servicii de arhitectură, organizare de șantier, asigurarea utilităților, consultanță și autorizații.

Cum putem accesa?

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiarii vor depune cererea de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție, la direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, pe a cărei rază teritorială se realizează investiția, însoțită de următoarele documente:

  • împuternicire/procură notarială și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
  • copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
  • copie de pe actul constitutiv;
  • dovada cont activ bancă/trezorerie;
  •  pentru terenurile pe care se realizează investiția, documente care atestă dreptul de proprietate, administrare, uz, uzufruct, superficie, servitute sau altele, dobândit prin act autentic notarial, certificate de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească, lege;
  • plan cadastral;
  • pentru exploatațiile cu activitate de reproducție, copie de pe avizul/înregistrarea/autorizația sanitar-veterinară.

Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție se desfășoară în perioada 2020 – 2022.

Related posts

Leave a Comment