Daea, producțiile și retorica comunistă România va înregistra în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „La porumb nu s-a încheiat recoltatul pe întreaga suprafaţă, dar până la această dată producţia medie este de 3.000 de kilograme la hectar, ceea ce înseamnă mult sub media anilor normali în România, când la această cultură se obţineau între 5 şi 6 tone la…
Read MoreEtichetă: seceta pedologica 2022
Daea: Astăzi e bine, dacă nu plouă, mâine s-ar putea să fie rău
Astăzi e bine, dacă nu plouă, mâine s-ar putea să fie rău Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, ne-a informat ieri, 14 iulie, că, la acest moment, „seceta pedologică s-a cuibărit în România”, iar „dacă nu plouă s-ar putea ca mâine să fie rău”. „Am spus de fiecare dată că voi comunica. În momentul în care am primit această grea misiune şi intrând în acest echipaj al deciziei statale, tot timpul mi-am pus întrebarea ce fac, cât de repede să acţionez, întrucât reflexul unui inginer agronom, îl determină să…
Read More