Agricultura ca business, nu ca îndeletnicire

Grâul s-a catapultat la peste 400 de euro. Marea Neagră: 80 de nave cu cereale sunt blocate. Europenii au puțin grâu în plus. Stiri agricole

Agricultura ca business, nu ca îndeletnicire

Nu am ajuns la maturitate pentru practici agricole performante. Agricultura nu mai trebuie privită ca o îndeletnicire, ci ca un business, chiar și de către fermierii mici!

Nu există încă o motivație de a căuta informații, de a conștientiza necesitatea și nevoia de educație în agricultura. Trebuie să deschizi ochii pentru a vedea beneficiile unui management agricol performant, iar apoi să-l aplici singur, adaptat la propria fermă. Nu poate statul să vină să-ți dea soluții, nu te ajută văicăreala, invidia, scuza secetei, scuza lipsei banilor, etc. Acestea sunt practici de românizare! Trebuie doar să găsim o soluție la probleme și să mergem mai departe!

Ai nevoie de educație și de mai multe cunoștințe, să nu te gândești că mâine te oprești doar la fertilizare, erbicidare și câteva alte mici tratamente, făcute mecanic. Este nevoie ca oamenii să învețe mai întâi!

Este timpul de o evaluare a competențelor, de o instruire pe parte de gestiune, finanțe și management al costurilor. Trebuie să știi să găsești modalități de a reduce costurile de producție și de a crește profitul.

Agricultura performantă necesită o schimbare a modelului de producție, o schimbare a metodelor de organizare a fermei, o perioadă de adaptare, precum și investiții în tehnici agricole îmbunătățite.

Trebuie să ai fixate obiective clare, să ai un plan de afaceri, să ai un plan de producție, să implementezi planurile, să monitorizezi performanțele, să vizitezi ferme mai performante decât a ta și să nu-ți fie rușine să înveți, să citești, să participi la conferințe, să testezi, să faci schimb de cunoștințe. Trebuie să ai răbdare, să înveți comerțul, să înțelegi piața. Trebuie să nu mai fii rău și invidios! Trebuie să recunoști că nu le știi pe toate!

Astăzi mai mult decât oricând, fermierii sunt implicați în procese de transformare a sistemului de producție, în cadrul cărora au sarcina de a elabora o strategie care să mențină nealterată vitalitatea economică și să îmbunătățească sustenabilitatea ecologică și socială. De aceea nu este vorba doar de a produce bunuri de calitate, ci și de a furniza bunuri publice. Azi agricultura presupune, de asemenea, dezvoltarea cunoștințelor organizaționale și tehnologice care să garanteze o relație eficientă cu partenerii lanțului de aprovizionare, precum și o strategie de adoptare a tehnicilor de producție durabile.

Daniel Ion

Related posts

Leave a Comment