Ingrasamintele – Sursa potentiala de poluare a apei si solului (4)

Să nu pierdem sume importante din Pilonul 2 dedicate ecoschemelor. Reducerea consumului de pesticide cu 50% si de îngrăşăminte cu cel puţin 20%. Stiri

Îngrăşămintele lichide

Fabricarea şi folosirea îngrăşămintelor lichide reprezintă o realizare important în tehnologia modernă a îngrăşămintelor. Tehnologiile de fabricare şi aplicare diferă major de cele ale îngrăşămintelor solide.

Termenul de îngrăşăminte lichide acoperă o foarte mare varietate de produse, precum:

– îngrăşăminte lichide cu azot reprezentate generic de amoniacul anhidru şi soluţii cu azot;

– îngrăşăminte lichide cu fosfor;

– îngrăşăminte lichide cu potasiu;

– îngrăşăminte lichide compuse, binare, ternare;

-îngrăşăminte lichide compuse, binare, ternare în amestec cu elemente secundare, microelemente şi substanţe pentru tratamentele fitosanitare.

În fiecare categorie de fertilizanţi se întâlnesc diferite variante, iar cele cu o compoziţie simplă, stabilă pot constitui materii prime pentru sortimentele compuse.

Îngrăşămintele lichide cu azot cuprind în afara amoniacului anhidruu şi apei amoniacale toate combinaţiile sărurilor cu azot dizolvabile sau nu în ammoniac (amoniacaţii, carboniacaţii ş.a.).

În clasa îngrăşămintelor compuse se întâlnesc lichidele clare şi cele în suspensie. Lichidele clare sunt caracterizate prin concentraţii medii de substanţă activă, cuprinse între 28 şi 33%, suspensiile fiind definite prin concentraţii mult mai mari.

Îngrăşămintele lichide compuse sunt amestecuri de compuşi chimici în soluţie sau sub formă de soluţii, conţinând două sau trei elemente nutritive, în diferite proporţii N:P, N:K, P:K sau N:P:K. Ele pot fi clasificate în îngrăşăminte lichide complexe pe bază de acid ortofosforic, îngrăşăminte lichide concentrate pe bază de acid superfosforic şi îngrăşăminte lichide în suspensie.

Îngrăşămintele lichide cu azot au o nomenclatură specială acceptată de industria de îngrăşăminte, alcătuită dintr-un număr format din 3 cifre care indică conţinutul procentual de N (primele 2 cifre indică partea întreagă, iar cea de a treia partea zecimală, virgula fiind omisă) urmat în paranteză de alte 3 numere care indică în ordine conţinutul în procente (% , valori întregi) din greutate al amoniacului, azotatului de amoniu şi ureei. De exemplu 320 (0-45-34) indică o soluţie cu azot care are 32,0% N, 0% amoniac, 45% azotat de amoniu şi 34% uree. În România, în faţa codului numeric se trece şi litera A care arată că este o soluţie cu azot, exemplu de mai sus devenind A320 (0-45-34).

Avantajele îngrăşămintelor lichide, în general şi a îngrăşămintelor lichide concentrate în special, comparativ cu îngrăşămintele solide sunt:

• investiţii mici pentru instalaţiile de fabricare în comparaţie cu cele de fabricare pentru îngrăşăminte solide;

• încorporare rapidă, controlată şi uniformă în sol; nu se înregistrează pierderi de elemente nutritive majore şi este asigurată flexibilitatea rapoartelor de elemente;

• calităţi fizice superioare (nu se prăfuiesc, nu se aglomerează);

• flexibilitatea compoziţiei în funcţie de necesităţi şi compatibilitatea cu fungicide, insecticide şi microelemente, precum şi aplicarea lor simultană, conducând la rezultate agronomice superioare îngrăşămintelor solide;

• extinderea sortimentelor de îngrăşăminte lichide la îngrăşăminte chelatice biologice pentru stropirea în picătură;

• realizarea cu uşurinţă a unui raport dorit între diferitele specii de ioni nutritive în funcţie de cultura şi faza de vegetaţie, agrofond, fertilizări efectuate anterior, cu posibilitatea de a se corecta şi carenţele existente în microelemente;

• catalizează reacţiile din sol accelerând transformările chimice şi microbiene la nivel radicular favorizând creşterea exportului din nutrienţi din rezerva asimilabilă a solului;

• mobilizează azotul, fosforul şi potasiul din rezerva greu asimilabilă a solului;

• efecte semnificative cantitative, calitative şi economice datorită consumurilor reduse de substanţe nutritive, controlabile în etapele tehnologice;

• dozarea, administrarea, încorporarea controlată şi uniformă;

• introducerea simultană a mai multor elemente nutritive, după nevoile tehnologiei, culturii şi agrofondului;

• eficacitate mare pentru culturile agricole, mai ales în fazele iniţiale de creştere a plantelor;

• compatibilitatea cu microelementele şi produsele fitosanitare, fapt ce confer posibilitatea aplicării lor simultane;

• nu sunt toxice, poluante sau corozive, se manipulează, dozează şi aplică într-un mod simplu, rapid şi eficient cu mijloace terestre, aeriene şi sistemele de irigare sau udare cu picătura;

• irigarea şi fertilizarea pot fi combinate, obţinându-se un aport simultan de apă şi elemente nutritive.

Dezavantajele îngrăşămintelor lichide sunt:

• transportul la distanţe mari de soluţie cu conţinut variat de substanţă activă;

• caracterul sezonier al consumului (are eficienţă maximă în perioade cu precipitaţii reduse);

• pH-ul soluţiilor (valoarea pH-ului optim este de 6,5-7; la valori mari ale pH-ului de peste 7, se pot înregistra pierderi de substanţă activă prin volatilizarea amoniacului);

• concentraţia în substanţă activă (s.a.) limitată de temperatura de cristalizare a soluţiei şi de raportul N:P2O5 în procesul de neutralizare a acidului fosforic cu amoniac.

Îngrăşăminte cu aplicare foliară (extraradiculară)

Metodele de aplicare a îngrăşămintelor lichide şi de asimilare de către plantă a nutrienţilor au condus la o separare convenţională în fertilizanţi lichizi:

– cu aplicare radiculară, prin înglobare în sol (după/sau concomitent cu lucrările de pregătire ale acestuia), prin injectare în sol, irigare, aspersare, udare prin picurare;

– cu aplicare foliară, mai exact fiind însă termenul de extraradiculară.

Rezultatele obţinute prin aplicarea extraradiculară nu pot fi însă total delimitate de cele obţinute prin utilizarea metodei de fertilizare utilizând sistemele de aspersare şi nu pot substitui aplicarea îngrăşămintelor radiculare.

Dezvoltarea rapidă a metodelor şi tehnologiilor de fertilizare utilizând îngrăşămintele extraradiculare şi a celor lichide s-a datorat atât posibilităţii de aplicare controlată a acestora în funcţie de fazele de vegetaţie, cultură, agrofond şi carenţe nutriţionale cât şi creşterii eficienţei indicatorilor privind costurile de fertilizare – rezultate economice.

Fertilizanţii cu aplicare extraradiculară (foliară) trebuie să reprezinte soluţii/amestecuri de compuşi chimici omogene, cu proprietatea de a fi total miscibile cu apa, ce conţin macroelemente nutritive esenţiale (N, P, K, Ca, Mg), precum şi microelemente cu rol semnificativ în desfăşurarea proceselor biochimice în metabolismul plantelor (Fe, Cu, Zn, Mn, B, Co, S, Mo ş.a.), stabilizate ca şi chelaţi metalici, precum şi componente organice de tipul acizilor policarboxilici, surfactanţilor şi fitoregulatorilor.

Compoziţia unor astfel de fertilizanţi trebuie selectată astfel încât să ofere necesarul de macro- şi microelemente pentru a echilibra şi trata situaţiile de stress determinate de creşterea consumului de substanţe nutritive în timpul fazelor de dezvoltare intensivă a plantelor (vârfurile de sarcină), condiţiilor nefavorabile determinate de temperatură sau factori tehnologici, agrofond. În acest context, compoziţia fertilizantului este determinantă în realizarea parametrilor cantitativi şi calitativi ai recoltei, în special în cazul culturilor intensive de câmp, în sere şi solarii.

În dezvoltarea acestor fertilizanţi se remarcă introducerea în matricea de tip NPK a unor cantităţi reduse de substanţe cu rol fitoregulator, precum:

– substanţe chimice de sinteză cu rol fitoregulator;

– produse derivate din hidrolizate proteice obţinute prin scindare chimică, fizică sau enzimatică;

– extracte din alge sau produse vegetale;

– produse derivate din hidrolizate de origine vegetală, acizi humici şi/sau fulvici şi săruri solubile ale acestora;

– chelaţi metalici.

Rezumat al CODULUI DE BUNE PRACTICI AGRICOLE PENTRU PROTECTIA APELOR ÎMPOTRIVA POLUARII CU NITRATI DIN SURSE AGRICOLE

Related posts

Leave a Comment