Plafonarea preţurilor, stoparea exporturilor şi evaluarea stocurilor de produse agroalimentare
Plafonarea preţurilor, stoparea exporturilor şi evaluarea tuturor stocurilor de produse agroalimentare sunt principalele măsuri care ar trebui luate în această perioadă de criză generată de pandemia de coronavirus, afirmă Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Şiseşti.
„Mă aliniez celor care pun problema plafonării preţurilor la produsele agroalimentare, susţin fără rezerve această măsură, pentru a evita o creştere a preţurilor în această perioadă de criză. Problema produselor agroalimentare trebuie să fie egală sau cel puţin pe locul doi după problemele din sănătate. Dacă avem numai două zile de criză de un anumit produs, de pâine sau de orice altceva, niciuna din celelalte măsuri nu va mai fi valabilă. Alimentaţia trebuie să fie un element strategic la acest moment, foarte bine monitorizat şi foarte bine dirijat”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ASAS.
De asemenea, Tabără susţine că la această dată ar trebui evaluate toate stocurile de alimente din punct de vedere cantitativ şi calitativ, inclusiv ceea ce există la Rezervele Statului.
„Consider că trebuie evaluate toate stocurile de alimente cantitative şi calitative la această dată. La carne, de exemplu, trebuie să avem inclusiv evaluarea stocurilor de carne în viu, iar la lapte şi potenţialul de produse lactate. Din păcate, când o ţară devine dependentă de importuri, întotdeauna are o mare nesiguranţă. Noi am greşit enorm de-a lungul anilor, cu mici excepţii, şi iată că am ajuns dependenţi de multe produse alimentare. Este inadmisibil să nu fim în stare să producem cartofi!”, a susţinut preşedintele ASAS.
Sistarea exporturilor de produse agroalimentare
În opinia sa, România ar trebui să sisteze exporturile de produse agroalimentare pentru o anumită perioadă de timp, în vederea asigurării securităţii alimentare.
„Exporturile de produse agroalimentare trebuie sistate pentru o anumită perioadă de timp, inclusiv de cereale. Nu ne opreşte nimeni, nici Uniunea Europeană, nu întrebăm pe nimeni. Polonezii şi-au construit în timp, dincolo de ceea ce înseamnă reguli ale Uniunii Europene, un sistem de securitate naţională bazat pe argumente clare”, a explicat profesorul Valeriu Tabără.
Şeful ASAS a avertizat că anul agricol 2020 nu va fi unul uşor, pentru că începe cu un deficit de umiditate în aproape toată ţara, dar şi cu şocuri termice, care au afectat culturile de câmp şi pe cele pomicole.
„Mai avem o problemă: anul agricol nu va fi unul uşor, ci unul teribil de greu, pentru că există deficit de umiditate în toată ţara. Asta înseamnă un handicap cu care pornim în acest an. Avem cantităţi suficiente de apă în sol doar în nord-estul ţării, în rest avem deficit de umiditate. Acum, în martie, a apărut şi şocul termic, iar unele culturi de câmp şi pomii fructiferi sunt afectate de aceste şocuri. De exemplu, recent au fost minus 8 grade Celsius la Constanţa”, a explicat Tabără.
Nu în ultimul rând, preşedintele ASAS afirmă că în această perioadă ar trebui create facilităţi pentru toţi cei care produc şi realizează produse agroalimentare.
„Eu aş crea nişte facilităţi pentru toţi cei care produc şi realizează produse agroalimentare: scutiri de impozit, surse de finanţare, asigurarea inputurilor, continuarea unor programe legate de irigaţii, pentru că avem mari probleme cu seceta pedologică. Pe de altă parte, avem mari probleme legate de producţia zootehnică. Trebuie schimbate toate acele regulamente ale ANSVSA care sunt de blocaj, nu de reglementare. Nu se poate să blochezi producţia în fermele mici şi mijlocii! Este o gravă eroare”, a atras atenţia Valeriu Tabără pentru AGERPRES.