Fermierii mai au de așteaptat despăgubirile pentru secetă, la culturile de primăvară. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Scarlat, a anuntat ca acestia nu primesc banii în acest an! Aflat in campanie… de lucru in județul Galați a facut urmatoarele precizari: Click pe imagine pentru a te inscrie! “Așteptăm rectificarea, astfel încât să obținem sumele necesare și pentru culturile de primăvară. Din păcate, județul Galați este primul județ ca număr de fermieri afectați. Avem 13.356 fermieri care au încheiate procese verbale. Sperăm la o rectificare pozitivă,…
Read MoreEtichetă: madr
Uniunea SALVĂM ȚĂRANUL ROMÂN protest față de suspendarea activității piețelor în spații închise
Uniunea SALVĂM ȚĂRANUL ROMÂN, uniune fără personalitate juridică, își exprimă îngrijorarea față de noile măsuri restrictive anunțate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, una dintre măsurile anunțate fiind și aceea privind suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise. Click pe imagine pentru a te inscrie! Față de această propunere protestăm vehement, atragem atenția asupra faptului că Uniunea Salvăm Țăranul Român, dar și parte din structurile componente individual au solicitat încă din luna martie 2020 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar și Guvernului României să aibă în vedere o serie…
Read MoreMulțumim din inimă conducătorului suprem al agriculturii românești
Merge agricultura românească excelent! Vin cu limba scoasă toți ministrii agriculturii din lumea asta să primească lecții de la maestri conducatori ai Romaniei. E trist, dar nu stam bine deloc! Ce a fost a fost, mie mi-e teamă de ce va fi in perioada 2021-2027; nu suntem pregătiți! Dar așa se intamplă când ajung la conducere nepricepuți, veleitari și pupincuristi! Sunt ușor de manevrat, ușor de transformat in marionete! Sluga buna e cea care nu comentează! As face o odă, ca pe vremuri, dar mi-a luat-o inainte domnul ministru Adrian…
Read MoreAPA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna septembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna august 2020. Suma totală autorizată la plată este de 1.227.828,99 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 27 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii…
Read MoreLegea privind vânzarea terenurilor agricole îi încurcă pe cei cărora le este destinată
Legea 175/2020 privind vânzarea terenurilor agricole, care a intrat în vigoare la 13 octombrie, trebuie modificată astfel încât „să nu-i încurce pe cei cărora le este destinată”. „Legea ar fi fost foarte importantă dacă ar fi apărut acum 20 de ani, din păcate a apărut târziu şi modul în care a fost formulată şi termenele respective, am văzut că în ultima perioadă încurca pe foarte multă lume şi va trebui să încercăm să aducem clarificări ca ea să poată fi aplicată şi să îşi facă efectele benefice care probabil s-au…
Read More”Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!”
MADR a inițiat Campania ”Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!” Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian-Nechita Oros și secretatul de stat Aurel Simion au deschis în data de 29 septembrie 2020, la sediul instituției, evenimentul ”Stop deșeurilor și risipei alimentare! Pentru oameni! Pentru planetă!”, organizat în colaborare cu InfoCons, în cadrul căruia a fost demarată campania de informare și conștientizare asupra efectelor majore și pe termen lung ale risipei de alimente ”Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de…
Read More