Gestionarea pășunatului în timpul secetei
Înțelegerea modului în care plantele răspund la secetă este cheia pentru a vă adapta strategia de pășunat.
Ia, de exemplu, niște semințe de golomăț, plantează-le într-un tub și experimentează. Pe unele taie-le la 16 săptămâni de la răsărire. Pe altele taie-le la o înălțime de 12 cm, altele la 7 cm sau la 4 cm, la intervale de 4 săptămâni. Repetă tăierea de câteva ori. Apoi la final măsoară rădăcinile! Dacă vrei să pricepi ceva!
Tăierea la o înălțime de 4 cm a dus la o reducere considerabilă a masei rădăcinilor. Producția de iarbă este mult mai mare pe întreg sezonul când au fost tăiate la o înălțime de 12 cm și mult redusă când plantele au fost tăiate la o înălțime de 7 cm. Randamentul atât al ierbii, cât și al rădăcinii a scăzut pe măsură ce înălțimea de tăiere scade.
Deci, ce înseamnă toate acestea mai ales în perioadele de secetă? Dimensiunea rădăcinilor conduce sistemul de pășunat. Ia o cazma, du-te pe pășune, fă o groapă și vezi cât de dezvoltate sunt rădăcinile. Nu sunt? Pa la revedere pășune în timpul secetei!
În vremuri de secetă, dacă solul este pătruns adânc de rădăcini fine, există apă suplimentară disponibilă pentru plante. Multe dintre ierburile furajere comune sunt bine adaptate perioadelor prelungite de secetă. Dacă ai grijă de ele!
Într-un experiment păiușul de livadă a supraviețuit cel puțin 22 de luni secetei din deșertul israelian. Acest lucru se datorează rădăcinilor adânci și capacității plantei de a opri creșterea în timpul secetei, apoi de a răspunde când condițiile se îmbunătățesc.
Să definim câțiva termeni folosiți în mod greșit. Toleranța la secetă este capacitatea plantei de a menține creșterea într-o perioadă cu lipsă de apă. Rezistența la secetă este capacitatea de a supraviețui fără creștere în perioadele secetoase. Eficiența utilizării apei se referă la optimizarea resurselor de apă, sau la cantitatea de furaj produsă cu o anumită cantitate de apă.
Ierburile au strategii diferite de rezistență la secetă. Unele pornesc în vegetație devreme primăvara, realizând mare parte din producție până se instalează seceta, altele dezvoltă rădăcini adânci, ajungând până la 1,5 m. Rădăcinile adânci sunt necesare pentru supraviețuirea ierbii. Unele ierburi cu producție mare au rădăcini puțin adânci, cum ar fi raigrasul peren, motiv pentru care se usucă ușor vara.
Îmi plac acele ierburi care sunt „utilizatori oportuniști de apă”, folosind la maxim umiditatea atunci când plouă. Nu-mi place lucerna pentru că nu poate concura cu ierburile pentru apa adusă de ploile scurte, dar dacă apa trece de rădăcinile de iarbă este disponibilă și pentru rădăcinile pivotante ale ei. Lucerna este un mare consumator de apă. Are nevoie de multă apă și usucă puternic solul în timpul secetei.
Solurile nisipoase nu rețin multă apă, dar apa este ușor disponibilă atâta timp cât durează. Solurile argiloase nu renunță la apă, așa că întotdeauna se mai găsește câteo rezervă, iar creșterea lentă continuă până la secetă. Plantele cu rădăcini adânci pot rezista mult timp pe soluri bogate în argilă, deoarece rămâne întotdeauna puțin mai multă apă pentru absorbția lentă și pentru supraviețuire. În schimb, chiar și ierburile semiaride pot muri în soluri nisipoase pe secetă prelungită.
Covorul ierbos joacă un rol important în utilizarea eficientă a precipitațiilor și a umidității solului. Cu cât cosești/pășunezi mai jos cu atât crește evaporarea. Acest lucru duce la mai puțină apă în sol pentru a susține creșterea viitoare a plantelor. Pe măsură ce intensitatea pășunatului crește (pășunat continuu), aportul de apă și capacitatea de reținere a apei a solului scade. Reziduurile vegetale îmbunătățesc producția de furaje prin îmbunătățirea infiltrației, prin reducerea temperaturii solului și prin reducerea evapotranspirației. Pășunează la ras și…
Dacă te trezești acum, în pragul secetei, să iei măsuri, stai calm! Nu are rost să implementăm un sistem de pășunat în timpul secetei, ci mai degrabă să luăm măsuri pentru a reduce presiunea pășunatului prin reducerea numărului de animale, prin hrănire suplimentară sau orice altă practică de creștere a animalelor care scoate animalele de pe pășuni.
Pentru secetă te pregătești din timp! Mereu trebuie să ai în vedere instalarea secetei. Nu dacă vine seceta, ci când se instalează seceta e întrebarea corectă.
Îmi spun unii că ei lasă pășunea să se odihnească pe secetă. Nici vorbă! O perioadă lungă de odihnă în care plantele nu cresc nu este o perioadă de odihnă. Perioada de odihnă ar trebui să permită plantelor să recrească după pășunat pentru a-și reface rezervele de energie și a restabili suprafața frunzelor.
În perioadele de secetă este extrem de important să gestionați sistemele de pășunat pentru a utiliza pe deplin toată umiditatea disponibilă și pentru a susține amestecul furajer, indiferent unde vă aflați. Reducerea efectivelor în perioadele de secetă pentru a ușura presiunea de pășunat este deosebit de importantă. Numărul de animale de pe pășune trebuie să se potrivească cu furajele disponibile. Perioadele de odihnă suficiente între runde de pășunat sunt, de asemenea, cheia pentru durabilitatea pășunilor. Perioada de odihnă trebuie să aibă loc atunci când plantele furajere cresc activ. În timpul secetei, când recreșterea este foarte lentă, prelungiți perioada de odihnă.
Studiile demonstrează necesitatea unor perioade de odihnă pentru a permite dezvoltarea adecvată a rădăcinilor. Metoda tradițională de pășunat continuu a pășunilor nu va fi sustenabilă în condiții de secetă. Trebuie să existe o perioadă de odihnă în care plantele cresc din nou.
Constat o adoptare lentă a pășunatului rațional. Lipsa de cunoștințe cred că este principala barieră.
Citiți și continuați să pășunați!
