Pornind de la concepţia clară cu privire la rolul şi locul specialiştilor, în perioada interbelică, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a pus mare preţ pe legiferarea sistemului de formare şi organizare a corpului specialiştilor agricoli.
Conform legislaţiei vremii, erau recunoscuţi ca specialişti cu studii superioare pentru agricultură, inginerii agronomi, cuprinşi în corpul agronomic.
Corpul agronomic a cuprins următoarele grade:
- Inginer agronom stagiar;
- Inginer agronom;
- Inginer agronom şef;
- Inginer agronom inspector;
- Inginer agronom inspector general;
- Inginer agronom consilier.
Admiterea în Corp s-a făcut la propunerea ministrului agriculturii, iar înaintarea de la gradul de inginer agronom inspector în sus s-a făcut numai prin decret regal.
Inginerii agronomi stagiari puteau fi înaintaţi la gradul de ingineri agronomi după un stagiu de un an.
Celelalte înaintări înaintări în grad s-au făcut astfel: după un stagiu de 2 ani în fiecare clasă pentru gradul de inginer agronom, după un stagiu de 3 ani în fiecare clasă pentru gradul de inginer agronom inspector şi după un stagiu de 5 ani în gradul de inginer agronom inspector general.
Am ţinut să prezint legislaţia profesională interbelică pentru a vedea actuala generaţie de decidenţi politici majori, dar şi de ingineri agronomi seriozitatea cu care se promova pe treptele profesionale. Ocuparea funcţiilor de funcţionar public, înalt funcţionar public şi demnitar se făcea numai şi numai pe criterii profesionale şi nu pe cele politice, aşa cum se face azi.
Consider că elaborarea şi aplicarea cu rigoare a legislaţiei perfecționării profesionale continuă este condiţia sine qua non a reuşitei agricole a României.
articol pus la dispozitie de domnul Marius Casis, fondator Eco Agricultura, vicepresedinte Asociația Română Pentru Agricultură Durabilă
