Dragoş Telehuz: În cazul fermei noastre acum investim bani în irigaţii „Am ales să extindem capacitatea de irigare şi în toamna anului trecut am făcut un pas pe care l-am prevăzut pentru primăvara anului 2022, dar ne-am grăbit, ne-am expus, însă sunt sigur că este decizia corectă. În momentul în care finalizăm proiectul, o să irigăm 70% din suprafaţă, adică 440 de hectare. Toată investiţia se duce spre 900.000 de euro. Sunt bani care produc foarte repede efecte, pentru că în 2021 ne-am dublat cifra de afaceri faţă de 2019,…
Read MoreEtichetă: irigatii
Dezbateri PNS – Introducerea intervenției privind înființarea sistemelor de irigații la nivelul fermei
Dezbateri PNS – Introducerea intervenției privind înființarea sistemelor de irigații la nivelul fermei Dezbaterile cu privire la elaborarea Planului Național Strategic, conduse de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, au continuat miercuri, 12 ianuarie 2022, în sistem de videoconferință. La discuțiile cu privire la intervențiile aferente investițiilor în domeniul irigațiilor au participat aproximativ 100 de persoane, asociații și federații ale fermierilor, precum și experți din cadrul instituțiilor implicate în implementarea viitoarei Politici Agricole Comune (PAC). În cadrul discuțiilor, ministrul Chesnoiu a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii secundare de îmbunătățiri funciare,…
Read MoreDe ce nu se irigă in România?
De ce nu se irigă in România? România ar putea să aibă, cel puțin teoretic, o producție vegetală dublă dacă toți fermierii ar putea să irige. Acest lucru nu este posibil pentru zone importante din țară cum ar fi sudul țării sau din Moldova, pentru că nu există infrastructura de irigații necesară. Paradoxal, sunt probleme chiar și acolo unde există această structură, însă de cu totul altă factură. Mai precis, fermierii nu au acces la infrastructura principală de irigații, deoarece au nevoie de acordul proprietarilor de teren pentru a putea…
Read MoreSistemul românesc ultraperformant de irigații
Așa arată sistemul românesc ultraperformant de irigații Acum vreo câteva zile un fermier din Reviga, Ialomița, îmi povestea cum a dispărut sistemul de irigații din zonă… Textul de mai jos redă realitatea pe care o știm cu toții: „La bunicii mei la țară, pe vremea lui Ceașcă, erau niște țevi verzi cuplate la puțul de la CAP. Mai curgeau, se mai înfundau, mai scuipau nămol, dar erau și udau cam un sfert de câmp. Nu mai mult. Sătenii le ziceau scuipătoare, căci scuipau mai mult când voiau ele decât când…
Read MoreŞanse mici pentru finanţarea sistemelor de irigaţii din programele operaţionale
Şanse mici pentru finanţarea sistemelor de irigaţii din programele operaţionale în perioada 2021-2027 Cu 230 de milioane euro alocaţi pentru agricultură în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România se află pe ultimul loc între ţările din regiune, membre ale Uniunii Europene, într-o analiză efectuată de euractiv.com referitoare la finanţarea acestui domeniu în 13 state prin mecanismul instituit anul trecut de Comisia de la Bruxelles. „Din cele 8 miliarde euro solicitate iniţial pentru agricultură, doar 230 milioane euro şi câteva proiecte au rămas în varianta finală a PNRR. Acestea includ…
Read MoreFonduri pentru infrastructura de irigații – la alții
Fonduri pentru infrastructura de irigații – la alții În timp ce irigațiile din România rămân la nivelul scandalurilor, Macedonia de Nord a anunțat că a doua fază a „Proiectului de irigații din valea râului Vardar” a fost implementată în termenul stabilit, ceea ce înseamnă o reducere a costurilor de producție pentru fermieri și este o precondiție pentru modernizarea sectorului agricol. Proiectul este susținut de prim-ministrul țării, agricultura lor este înțeleasă de guvernanți, știu să atragă fonduri de la parteneri europeni, deși nu fac parte din UE. În valea sudică a…
Read MoreOros: Nu este un eșec că nu primim finanțare pentru irigații
Strategia de gestionare a apei nu a fost acceptată în PNRR pentru că nu era suficient de verde Proiectul privind strategia de gestionare a apei nu a fost acceptat la finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru că „nu era suficient de verde”; va fi finanţat, însă, în următorii ani din alte surse financiare. „Cu siguranţă în următorii ani, proiectul va fi finanţat din alte surse, pentru că este necesar, este vital şi dacă în PNRR Comisia a decis că nu poate finanţa, cu siguranţă de la…
Read MoreDe ce nu ia România bani pentru investiţii în irigaţii prin PNRR?
De ce nu ia România bani pentru investiţii în irigaţii prin PNRR? Invitat in cadrul emisiunii ZF Agropower, Ștefan Gheorghiță, fermier ce cultivă circa 600 de hectare cu cereale în judeţul Brăila, face următoarele precizări: „Americanii au început să acopere canalele de irigaţii cu panouri fotovoltaice, astfel încât să producă şi energie electrică, să reducă şi evaporaţia naturală, care înseamnă şi la noi o pierdere, în funcţie de temperatura de afară, de 10-15%“, a spus Ştefan Gheorghiţă. „Putem să deservim 790.000 de hectare prin sistemul de irigaţii actual, dar pompăm…
Read MoreAdio IRIGAȚII prin PNRR – proiectele propuse erau uzate moral
Adio IRIGAȚII prin PNRR – proiectele de irigații propuse erau uzate moral Cum ne așteptam, irigatiile nu au fost prinse in PNRR. Vicepremierul Dan Barna ne liniștește: „Se vor gasi solutii mai moderne pentru agricultura din celelalte fonduri europene”. Romania nu a renuntat la irigatii, doar ca proiectele prezentate nu mai erau de actualitate, a declarat, miercuri, vicepremierul Dan Barna, care a dat asigurari ca se vor gasi solutii de finantare a unor proiecte mai moderne si mai adaptate actualelor tehnologii pentru agricultura din celelalte fonduri europene de care tara…
Read MoreRăspunde cineva că se pierd banii pentru irigații prin PNRR?
Banii pentru irigații din PNRR nu mai vin! Liberalii dau vina pe Oros și Ghinea, dar pe noi ne interesează dacă răspunde cineva, măcar cu funcția. Ha! Liberalii au recunoscut în ședința Biroului Executiv că nu s-a acceptat la nivelul Comisiei Europene să existe finanțare pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform Europa Liberă Finanțarea cu peste 3 miliarde de euro a proiectelor României pentru irigații a rămas doar un vis. Oficialii europeni nu consideră că planul prezentat la Bruxelles respectă condițiile de mediu. Surse…
Read More