Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027, partea a XIII-a
IMPLEMENTARE CONCEPT DE DURABILITATE SECTOR AGRICOL
OBIECTIVE PRIVIND IMPLEMENTAREA DURABILITĂȚII ÎN SECTORUL AGRICOL
Obiectivele care cred că ar trebui avute în vedere sunt legate de noile provocări din politică agricolă comună care stă să se nască în perioada imediat următoare. Dar din cele cunoscute până acum trebuie să avem în vedere căteva aspecte mai importante:
– Reducerea aplicării de îngrăsăminte chimice;
– Reducerea aplicării de pesticide;
– Reducerea emisiilor cu efect de gaze de seră (GES);
Ca și propuneri de modalități de îndeplinire a acestor cerințe aș propune a fi avute în vedere, fără a fi exclusive, următoarele măsuri:
a. Reducerea aplicării de îngrășăminte chimice:
– Creșterea suprafețelor de culturi leguminoase, în special cele perene cum ar fi lucernă, trifoi, sparcetă în zonele cu zootehnie, dar și în zonele unde s-ar înființa fabrici de deshidratare și realizare de granule;
– Creșterea suprafețelor de leguminoase boabe, în special pe culturile de soia și mazăre de toamnă;
– Stimularea zootehniei, în special creșterea rumegătoarelor poate avea o influență benefică;
– Acordarea de bonificații pentru reducerea intensivizării tehnologiilor agricole;
b. Reducerea aplicării de pesticide:
– Realizarea pe cât posibil a unei singure treceri pentru tot spectrul de buruieni;
– Măsuri agrotehnice pentru eliminarea anumitor tipuri de buruieni problemă;
– Măsuri agrotehnice de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor;
– Introducerea de noi tehnologii de aplicare a tratamentelor chimice cu reducerea cantităților de aplicare – mașini cu fotocelulă, introducerea peste tot de ghidaje GPS, etc;
– Creșterea suprafețelor cu agricultură ecologică;
c. Reducerea emisiilor de GES
– Introducerea unui procent de culturi perene în structura exploatațiilor;
– Stimularea tehnologiilor cu reduceri de consum de motorină;
– Reducerea parcului de tractoare și combine vechi;
– Asigurarea consumului energetic al fermei din instalații verzi, eoliene sau solare;
– Introducerea covoarelor vegetale de acoperire permanentă a terenului agricol între două culturi;
– Stimularea înființării de perdele forestiere.
UNELE CĂI DE IMPLEMENTARE A CONCEPTULUI DE DURABILITATE
În vederea realizării unei implementări a conceptului de durabilitate a agriculturii, trebuiesc avute în vedere stimularea unor măsuri considerate benefice pentru agricultură și populație.
Aici trebuie să avem în vedere măsuri pentru dezvoltarea suprafețelor de agricultură ecologică, a măsurilor de conservare și ameliorare a solului, măsuri de reducere a cantităților de pesticide și de control și certificare a reziduurilor de pesticide.
FINANTAREA DIN FONDURI EUROPENE/ BUGET NAȚIONAL A REALIZĂRII INDEPENDENȚEI ENERGETICE A FERMELOR
Obiective:
– Reducerea consumului de combustibili fosili la nivelul fermelor cu suprafețe mai mari de 100 ha – potențial existent circa 13.000 ferme
Mod implementare:
– realizarea de programe de instalare de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor fermelor agricole;
– realizarea de instalații de realizare a biogazului cu destinație de încălzire și producere de energie electrică;
– realizarea de instalații eoliene de producere a energiei electrice, sau din alte surse regenerabile
FINANȚAREA DIN FONDURI EUROPENE/BUGET NAȚIONAL A INVESTIȚIILOR ÎN TEHNOLOGII AGRICOLE DURABILE ȘI CONSERVATIVE
Obiective:
– Reducerea amprentei de carbon, prin practici conservative – impactul este estimat a fi necesar a se aplica pe circa 25% din terenul arabil al țării, adică circa 2,5-3 milioane de ha;
– Reducerea amprentei de carbon prin înființarea de livezi și plantații viticole pe terenuri improprii altor destinații;
– Reducerea amprentei de carbon prin adaptarae tehnologiilor de la plantațiile de pomi și vie, astfel încât să fie pozitive;
– Alte măsuri de protecție a solurilor agricole în fața distrugerilor structurale, texturii, deșertificării, etc.
– Stimularea fertilizărilor organice sau prin cultivarea de leguminoase;
Mod de implementarea:
– Finanțarea de echipamente cu rol de conservare a solurilor – gen scarificatoare, subsoliere, utilaje de pregătit terenul fără întoarcerea brazdei, semănători de semănat în miriște;
– Echipamente de prășit, inclusiv pentru fermele ecologice;
– Realizarea unui program ,,RABLA” pentru înlocuirea tractoarelor și a combinelor vechi cu motoare cu normă de poluare foarte mare – acordare de vouchere;
– subvenționarea culturilor perene, pentru înființarea de pășuni, fânețe, lucerniere sau alte suprafețe cu leguminoase perene;
– subvenționarea culturilor folosite ca strat vegetal între două culturi principale;
– subvenționarea fermelor care reduc cantitățile de îngrășăminte chimice sub anumite limite stabilite prin norme ale MADR și prin introducerea culturilor proteice în rotații scurte de maxim 3 ani;
– subvenționarea suprafețelor unde se înființează perdele forestiere cu durată medie și lungă de exploatare
FINANȚAREA DIN FONDURI EUROPENE/BUGET NAȚIONAL A INVESTIȚIILOR ÎN AMENAJĂRI AGRICOLE DURABILE ȘI CONSERVATIVE
Obiective:
– Reducerea impactului de deșertificare prin amenajări de ecosisteme de protecție;
– Folosirea terenurilor degradate pentru înființarea de plantații pomicole sau viticole;
– Reducerea amprentei de carbon globală;
Mod de implementare:
– subvenționarea suprafețelor de iazuri și lacuri artificiale, cu rol de realizare de ecosisteme acvatice, producere de produse piscicole și realizare sisteme de irigații aferente fermelor agricole;
– subvenționarea viilor și livezilor existente pentru bilanț pozitiv de carbon;
– finanțarea de vii și livezi (inclusiv plantații arbuști fructiferi) pe terenuri degradate, terenuri improprii altor exploatări sau terenuri ocupate anterior de plantații;
– finanțarea achizitiilor de utilaje pentru fermele de producție ecologice;
FINANȚAREA DIN FONDURI EUROPENE/ BUGETUL NAȚIONAL A FERMELOR ECOLOGICE SAU CARE PRODUC PRODUSE AGRICOLE FĂRĂ REZIDUURI PESTICIDE CERTIFICATE
Obiectiv:
– reducerea cantităților de pesticide aplicate produselor agricole;
– stabilirea unui sistem de control al reziduurilor chimice din produsele agricole;
– producerea de produse agricole fără aplicarea de produse chimice,
Mod de implementare:
– subvenționarea fermelor de producție ecologice;
– finanțarea programelor de promovare a produselor ecologice sau a celor libere de reziduuri pesticide;
– finanțarea realizării de laboratoare de testare a calității solurilor, a calității produselor agricole privind pesticidele și îngrășămintele;
FINANȚAREA DIN FONDURI EUROPENE/BUGETUL NAȚIONAL A MODULELOR DE FERMĂ DE 50-100 HA IRIGATE DIN ACUMULĂRI ARTIFICIALE/PUȚURI DE ADÂNCIME
Obiective:
– Creșterea suprafețelor irigate cu rol de securitate alimentară:
– Securizarea veniturilor câtor mai mulți fermieri;
Mod de implementare:
– Realizarea de module de irigare de 50-100 ha din ape de suprafață sau puțuri forate;
– Dezvoltarea unor sisteme de irigații bazate pe aducțiunea apei pe albiile existente ale râurilor;
– Finațarea de module de irigații pentru micii fermieri – tambur plus motopompă;
FINANȚAREA DIN FONDURI EUROPENE /BUGETUL NAȚIONAL A MODULELOR DE DOTARE CU UTILAJE PENTRU ASOCIERI MAI MARI DE 20 HA TEREN ARABIL ȘI MAI MICI DE 200 HA
Obiective:
– Creșterea performanțelor tehno,ogice petru asocierile micilor fermieri;
– Securizarea veniturilor câtor mai mulți fermieri;
Mod de implementare:
– Realizarea de module de utilaje strict necesare a lucra terenurile agricole pentru suprafețe mici de cultură vegetală sau zootehnie.
Autor: Dr. Ing. Ștefan Gheorghiță – fermier; Mulțumim domnului Stefan Gheorghița pentru amplul material pus la dispoziție!
Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027:
Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (I)
Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (II)
Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (III)
Stabilitate pentru sectorul agricol – Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (IV)
Dezvoltarea exploatațiilor agricole – Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (V)
Căi de atingere a stabilității sectorului agricol – Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (VI)
Contracte de arendare pe minim 10 ani – Plan de dezvoltare privind agricultura 2021-2027 (VII)
Infiintarea unui pol (societăți) de asigurare a riscurilor pentru agricultura
Eliminarea impozitului pe venit pentru salariații din agricultură si alte masuri de dezvoltare a agriculturii
Definirea fermei de familie și a celei comerciale
Dezvoltarea sectorului agricol prin susținerea procesării produselor agricole
Acordarea unei subvenții de 50-75% pentru dobandă la credite
